ICCJ. Decizia nr. 5852/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5852
Dosar nr. 1932/118/2006
Şedinţa publică din 15 octombrie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1.Cererea de chemare în judecată
1.1.Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, la 4 septembrie 2006, reclamanta P.I.M. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Mangalia pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 327 din 27 iulie 2006 emisă de pârât şi obligarea pârâtului să restituie în natură lotul de teren revendicat de reclamantă în suprafaţă de 300 mp situat în Mangalia.
1.2.În fapt
Reclamanta a arătat în mod nelegal primarul i-a respins cererea de restituire în natură, cu motivarea că nu ar fi făcut dovada menţinerii proprietăţii după anul 1945 şi nici a preluării abuzive.
Terenul a fost donat de Societatea Institutorilor şi Institutoarelor din România bunicului reclamantei. Donaţia a fost făcută pe veci, irevocabil.
În mod nelegal i se cere reclamantei să facă dovada preluării abuzive, în loc ca autoritatea să facă dovada că terenul a fost preluat cu titlu valabil sau în temeiul unei dispoziţii legale care să rămână în vigoare.
1.3.în drept
Reclamanta nu a indicat temeiul de drept al cererii de chemare în judecată.
2.Întâmpinarea
Pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
S-a arătat că sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acestuia la momentul deposedării abuzive revine persoanei care se pretinde a fi îndreptăţită, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. a) şi art. 22 din lege.
Reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 întrucât nu a făcut nicio dovadă în sensul că imobilul ar fi fost preluat de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în mod abuziv.
3.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1135 din 31 mai 2007 Tribunalul Constanţa, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a probat că preluarea terenului ar fi fost abuzivă şi nici faptul că autorul său deţinea proprietatea la data preluării abuzive.
Reclamanta a depus copia actului de donaţie autentificat sub nr. 8596 din 31 martie 1933 prin care autorul său a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului precum şi acte de stare civilă şi certificate de moştenitor pentru a-şi justifica calitatea de succesor al fostului proprietar. Dar, nu a prezentat niciun fel de dovezi care să ateste deţinerea proprietăţii după data de 6 martie 1945.
Susţinerile reclamantei cu privire la ocuparea terenului nu au relevanţă. De asemenea, nu poate avea relevanţă că alte cereri privind acelaşi teren, în cadrul altor proceduri au fost respinse cu alte motivări, aceasta neputând avea semnificaţia unei recunoaşteri a îndreptăţirii reclamantei la măsuri reparatorii.
4.Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia nr. 394/C din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, a fost admis apelul reclamantei. Sentinţa a fost schimbată în tot în sensul că a fost admisă contestaţia şi anulată Dispoziţia nr. 327 din 27 iulie 2006 emisă de Primarul municipiului Mangalia. S-a dispus restituirea terenului în suprafaţă de 300 mp situat în Mangalia, reprezentând lotul 11/12 din parcelarea Cartier Nord, careul C.
Instanţa de apel a arătat că prin contractul de donaţie încheiat în anul 1933 reclamanta a făcut dovada existenţei dreptului de proprietate asupra terenului în patrimoniul autorului său. Faptul că nu s-a dovedit achitarea impozitului aferent imobilului şi după anul 1945, nu echivalează implicit, cu nedovedirea dreptului de proprietate asupra terenului după acest an.
Atât timp cât reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului cu un titlu legal de proprietar, iar la dosar nu s-au depus în contra probă dovezi din care să rezulte că în anul 1945 bunul imobil aparţinea altei persoane sau că imobilul figura înscris în evidenţele fiscale ca având alt proprietar ce a achitat impozitele şi taxele aferente, nu se poate reţine susţinerea unităţii deţinătoare în sensul că nu s-a făcut dovada deţinerii legale a terenului după anul 1945.
Din raportul de expertiză rezultă că pe terenul ce a aparţinut autorului reclamantei sunt amplasate 42 de garaje, aleea de acces la garaje şi ancore de susţinere a coşurilor de fum, iar suprafaţa ocupată de aceste construcţii şi alei este de 225 mp.
Susţinerea referitoare la apartenenţa terenului a cărui restituire se solicită la domeniul public al unităţii administrativ teritoriale nu este dovedită, intimata nedepunand o hotărâre în acest sens şi nicio listă de inventar din care să rezulte acest aspect.
Deşi pe teren sunt amplasate 42 de garaje, numai 5 dintre ele sunt autorizate. Faptul că pe aceste garaje sunt edificate camere nu schimbă natura lor de construcţii uşoare.
5. Recursul
5.1. Motive
Primarul municipiului Mangalia a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
În adresa transmisă instanţei recurentul a precizat că terenul în litigiu este ocupat de 5 garaje edificate în baza unor autorizaţii de construire, de aleea de acces ce aparţine domeniului public al municipiului Mangalia şi de centrala termică împreună cu terenul aferent necesar funcţional care aparţin proprietăţii publice a unităţii administrativ teritoriale.
Imposibilitatea restituirii pe vechiul amplasament a terenului litigios rezidă din regimul juridic al acestuia, respectiv apartenenţa la domeniul public.
Reclamanta nu a făcut nicio dovadă în sensul că imobilul ar fi fost preluat de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în mod abuziv. De asemenea, reclamanta nu a făcut dovada că bunul litigios s-ar încadra în categoria celor la care face referire art. 1 din Legea nr. 10/2001.
5.2.Dovezile administrate în etapa recursului
Recurentul a depus, în copie, HG nr. 904 din 22 august 2002 şi anexa 3 la această hotărâre.
5.3.Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Prin „actul de donaţiune" autentificat sub nr. 8596 din 31 martie 1933, N.P., autorul reclamantei, a primit de la Societatea Institutorilor şi Institutoarelor din România suprafaţa de 300 mp - lotul nr. 11/12 - situată în Mangalia.
Acest act a fost de natură să transmită în patrimoniul autorului reclamantei dreptul de proprietate asupra terenului ce a constituit obiectul său, şi în mod corect a arătat instanţa de apel că, lipsa dovezii cu privire la achitarea impozitului aferent şi după anul 1945 nu echivalează cu lipsa dreptului de proprietate după acest an, primarul, care a invocat acest aspect, nefăcând dovada contrară în sensul că terenul ar fi intrat în patrimoniul unei alte persoane.
Conform Anexei nr. 3 la HG nr. 904 din 22 august 2002 aparţine domeniului public al municipiului Mangalia centrala termică situată pe strada R. Nu înseamnă că şi terenul ce formează obiectului litigiului are aceeaşi natură de vreme ce în concluziile la raportul de expertiză s-a arătat că lotul este la 5 m de punctul termic iar pe teren sunt amplasate numai ancorele pentru coşurile de fum.
Pe de altă parte, în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale pot fi incluse numai terenuri care au intrat cu titlu valabil în patrimoniul lor. Or, în cauză nu s-a făcut această dovadă, instanţa de apel reţinând în mod corect că de vreme ce terenul este în prezent în proprietatea statului, iar pentru zona unde este amplasat şi-a produs efectele Decretul de expropriere nr. 31/1985, în anexele căruia nu figurează şi autorul reclamantei, în raport de dispoziţiile art. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se prezumă că terenul a trecut în mod abuziv în proprietatea statului. Primăria nu a administrat dovezi pentru a răsturna această prezumţie şi, de altfel, nu a administrat nici dovezi din care să rezulte că terenul ar fi ieşit din patrimoniul autorului reclamantei anterior preluării de către stat, aşa cum a susţinut prin motivele de recurs.
În raportul de expertiză se arată că pe teren sunt construite 42 de garaje, iar în adresa nr. 59960 din 28 noiembrie 2007 emisă de Primăria municipiului Mangalia se arată că 5 garaje sunt autorizate. Autorizaţiile sunt de la începutul anului 2006 şi nu s-a probat că şi la data judecării recursului autorizaţiile erau valabile. Chiar şi în caz de răspuns afirmativ, instanţa de apel a aplicat corect prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 conform cu care se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcţii neautorizate în condiţiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum şi construcţii uşoare sau demontabile. în art. 10.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se arată că se vor restitui în natură terenurile pe care au fost amplasate construcţii uşoare sau demontabile (garaje, chioşcuri şi altele asemenea), chiar dacă amplasarea acestora a fost autorizată (construcţiile care au acest regim se amplasau, potrivit legii, numai pe perioadă determinată, adică autorizaţia era temporară).
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel a aplicat corect prevederile legii materiale incidente, motiv pentru care nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
Fiind în culpă procesuală, în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă, reprezentând onorariul de avocat în etapa recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Galaţi împotriva deciziei nr. 394/C din 12 decembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurent la 5000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă P.I.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5855/2006. Civil. Acţiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5622/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
