ICCJ. Decizia nr. 5946/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5946
Dosar nr. 10135/105/2006
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Asupra recursului civil de faţă,
Analizând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 253 din 9 februarie 2007, Tribunalul Prahova a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului oraşul Breaza, prin primar, invocată de acesta.
A respins acţiunea formulată de reclamantele F.A., A.M. şi N.D. în contradictoriu cu pârâtul oraşul Breaza, prin primar, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâta SC T.B. SA.
A respins acţiunea faţă de pârâta SC T.B. SA. ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au solicitat, în contradictoriu cu oraşul Breaza, prin primar şi SC T.B. SA., să se constate că dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Breaza, compus din construcţie şi teren, nu a fost niciodată întrerupt, că statul nu are un titlu valabil asupra imobilului şi să fie obligată pârâta SC T.B. SA. să le lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul.
Tribunalul a reţinut că oraşul Breaza nu are calitate procesuală pasivă, pentru că, deşi imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951, în prezent se află în proprietatea pârâtei SC T.B. SA., conform certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M08, nr. 0296, emis la data de 24 februarie 1995 de Ministerul Turismului.
A mai reţinut tribunalul, că Legea nr. 10/2001 este actul normativ cel mai cuprinzător, cu o aplicare aproape generală în materia reparării daunelor cauzate cetăţenilor prin preluarea proprietăţii de către puterea totalitară.
Tribunalul a fost investit la data de 30 noiembrie 2006 cu o acţiune în revendicare, deşi Legea nr. 10/2001 impune parcurgerea procedurii administrative prealabile.
Aceasta înseamnă, a reţinut tribunalul, că de la data intrării în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acţiunile în revendicare formulate împotriva persoanelor juridice deţinătoare, indiferent de persoana care formulează o astfel de cerere, introduse direct la instanţă, sunt inadmisibile dacă nu se face dovada parcurgerii procedurii administrative.
De altfel, reclamantele au recurs la procedura administrativă, însă, contestaţia întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aflată în prezent pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, a fost suspendată în temeiul art. 51 din legea specială, ca urmare a promovării acţiunii în revendicare.
Legea nr. 10/2001 este o lege specială, iar aplicarea ei este prioritară în raport cu dreptul comun, ceea ce înseamnă că reclamantele nu au posibilitatea de a opta între cele două căi.
Prin Decizia nr. 310 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei pronunţată de tribunal şi a obligat reclamanţii la plata cheltuielilor de judecată către intimata SC T.B. SA.
Instanţa de apel a constatat că tribunalul a reţinut în mod corect faptul că oraşul Breaza, prin primar nu are calitate procesuală pasivă, faţă de împrejurarea că imobilul se află în proprietatea pârâtei SC T.B. SA, iar acţiunea reclamantelor este o acţiune în revendicare, prin comparare de titluri.
Susţinerea reclamantelor că pârâta SC T.B. SA nu este unitate deţinătoare, în sensul Legii nr. 10/2001, nu este reală, deoarece această pârâtă deţine certificat de atestare a dreptului de proprietate şi nu s-a făcut dovada că ar fi fost privatizată în proporţie de 100%.
Pe de altă parte, chiar reclamantele au uzat de dispoziţiile Legii nr. 10/2001, aşa cum a reţinut tribunalul.
Dreptul de proprietate este protejat în condiţiile legii speciale, iar cerinţa parcurgerii procedurii prealabile administrative nu este o îngrădire a dreptului de acces la justiţie.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantele.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele au arătat că pârâtul oraşul Breaza, prin primar are calitate procesuală pasivă faţă de capetele de cerere referitoare la constatarea nevalabilităţii titlului de proprietate al Statului şi constatarea că dreptul de proprietate nu a fost niciodată întrerupt şi având în vedere că temeiul juridic al acţiunii este nu doar art. 480 C. civ., ci şi art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Acţiunea în revendicare este admisibilă, deoarece pârâta SC T.B. SA nu face parte din categoria unităţilor deţinătoare menţionate de art. 21 din Legea nr. 10/2001, iar, din actele depuse la dosar, rezultă că SC T.B. SA. este privatizată în proporţie de 100%.
Transmiterea notificării, în situaţia înstrăinării bunului anterior intrării în vigoare a legii speciale, nu are semnificaţia unei condiţii de admisibilitate, ci aceea a unei măsuri de precauţie, de prezervare a dreptului la măsuri reparatorii prin echivalent în cazul în care acţiunea în justiţie privind restituirea bunului ar fi soluţionată în mod nefavorabil.
Au mai arătat recurentele, că dreptul de proprietate nu este supus prescripţiei extinctive, astfel încât, poate fi protejat oricând prin acţiunea în revendicare.
Liberul acces la justiţie este consacrat de Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar îngrădirea exercitării acţiunii în revendicare reprezintă o încălcare a acestui drept.
Intre acţiunea în revendicare întemeiată pe Codul civil şi Legea nr. 10/2001 nu există relaţia normă comună, normă specială, iar ipoteza prevăzută de art. 6 alin. (2) teza II din Legea nr. 213/1998 nu există.
Pe parcursul soluţionării recursului, reclamanta F.A. a decedat, moştenitoarele acesteia fiind celelalte două reclamante, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 49 din 19 mai 2008, eliberat de B.N.P. P.M.C.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Reclamantele au sesizat instanţa de judecată cu o acţiune prin care au solicitat să se constate că dreptul lor de proprietate asupra imobilului situat în oraşul Breaza, nu a fost niciodată întrerupt, că statul nu are un titlu valabil şi să fie obligată pârâta SC T.B. SA să le lase imobilul în deplină proprietate şi liniştită posesie.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a pârâtului oraşul Breaza, prin primar, se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au stabilit în mod corect faptul că acesta nu are calitate procesuală pasivă.
Aşa cum s-a arătat, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat să se constate că Statul Român nu are un titlu valabil de proprietate şi că dreptul de proprietate al reclamantelor nu a fost niciodată întrerupt, iar, ca pârât pentru acest capăt de cerere a fost indicat oraşul Breaza.
Or, oraşul nu poate sta în proces în nume propriu într-un litigiu prin care se neagă existenţa dreptului statului şi, conform legii, nu are nici calitatea de reprezentant al statului.
În ceea ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii în revendicare, formulată în contradictoriu cu SC T.B. SA, Înalta Curte constată că prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut că cererea este inadmisibilă, deoarece Legea nr. 10/2001 este lege specială şi nu s-a făcut dovada că pârâta SC T.B. SA este unitate integral privatizată.
Legea nr. 10/2001 priveşte regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989 şi, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din lege, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada vizată se restituie în natură, iar atunci când restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin urmare, în ceea ce priveşte măsurile reparatorii cuvenite ca urmare a preluării abuzive a imobilelor, Legea nr. 10/2001 are caracter de normă specială în raport cu dispoziţiile dreptului comun.
Caracterul de lege specială a actului normativ în discuţie nu înseamnă, însă, că el se aplică în orice situaţie posibilă în care este în discuţie un imobil preluat abuziv şi că a paralizat acţiunea în revendicare a unui astfel de imobil.
În determinarea aplicabilităţii legii speciale, este necesar a se analiza persoanele cărora legea se adresează, prin stabilirea de drepturi şi obligaţii, precum şi categoria de bunuri cărora li se aplică.
Or, Legea nr. 10/2001, stabileşte în dispoziţiile art. 3 şi art. 4 persoanele care beneficiază de măsurile reparatorii, ca fiind foştii proprietari ai bunurilor preluate abuziv, precum şi moştenitorii acestora.
Art. 2 din lege stabileşte bunurile care sunt preluate abuziv, iar art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată stabileşte, de principiu, persoanele juridice care au obligaţia de a stabili măsuri reparatorii, respectiv regiile autonome, societăţile sau companiile naţionale, societăţile comerciale la care statul este acţionar sau asociat majoritar sau la care statul ori o autoritate publică centrală sau locală sau o organizaţie cooperatistă este asociat sau acţionar minoritar, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea imobilului a cărei restituire se solicită.
Faţă de textul citat, societăţile comerciale integral privatizate nu au calitate de unităţi deţinătoare şi în raport cu acestea fostul proprietar sau moştenitorii acestuia nu au obligaţia transmiterii notificării.
Aşadar, în raportul juridic născut între părţi, pentru a fi aplicabilă legea specială reparatorie, este necesar să fie îndeplinite cumulativ condiţiile privind persoana îndreptăţită, persoana deţinătoare şi modul în care imobilul a fost preluat de către stat, iar problema inadmisibilităţii acţiunii se poate pune, în anumite condiţii, în cazul imobilelor deţinute de persoanele juridice care trebuie notificate, deoarece în cazul imobilelor preluate de stat fără titlu valabil, aflate în patrimoniul societăţilor comerciale privatizate, acţiunea în revendicare este admisibilă.
In prezenta cauză, acţiunea în revendicare a fost respinsă de prima instanţă, soluţia fiind menţinută de instanţa de apel, motivat de faptul că reclamantele trebuiau să parcurgă procedura administrativă prealabilă, pentru că, în raportul lege specială, drept comun, nu există posibilitatea de opţiune.
Prin urmare, instanţele nu au analizat chestiunea inadmisibilităţii acţiunii în revendicare verificând dacă legea specială este aplicabilă faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, respectiv faţă de calitatea unităţii care deţine imobilul, de titlul în baza căruia imobilul a trecut în proprietatea statului şi persoana care are obligaţia de a stabili măsuri reparatorii.
În cauză, imobilul în litigiu se află în deţinerea pârâtei SC T.B. SA, beneficiara certificatului de atestare a dreptului de proprietate, societate care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, era integral privatizată.
Imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul dispoziţiilor Decretului nr. 111/1951, trecerea în proprietatea statului nefăcându-se cu titlu valabil.
Astfel, art. 6 din Legea nr. 213/1998 prevede că fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale bunurile dobândite de stat în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituţiei şi a tratatelor internaţionale la care România era parte.
Or, preluarea bunurilor abandonate nu era conformă nici Constituţiei României din anul 1948, care în art. 8 recunoştea şi garanta proprietatea particulară şi nici tratatelor internaţionale la care România era parte, cu atât mai mult cu cât, din adeverinţa nr. 2905 din 12 august 1949 a fostului Comitet provizoriu al comunei Breaza, rezultă că imobilul a fost rechiziţionat din data de 20 mai 1949, fără a se fixa chirie.
Societatea pârâtă era integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru că, din evidenţele Registrului Comerţului, rezultă faptul că la 9 februarie 2001 s-a operat retragerea F.P.S. din societate.
Existenţa acţionariatului S.I.F. Muntenia nu este de natură a caracteriza societatea ca având în parte capital de stat, din moment ce, societăţile de investiţii financiare, create prin transformarea şi reorganizarea Fondului Proprietăţii Private, conform art. 1 din Legea nr. 133/1996, nu sunt societăţi de stat.
Prin urmare, faţă de faptul că actuala deţinătoare a imobilului este o societate integral privatizată la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi că, în cauză, preluarea a avut loc fără titlu valabil, acţiunea în revendicare introdusă de reclamante este admisibilă.
In acest context trebuie observat faptul că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil îşi păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătoreşti de restituire, conform prevederilor legii speciale.
Or, recunoaşterea cu caracter retroactiv a dreptului de proprietate în situaţia imobilelor preluate fără titlu valabil reprezintă un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care beneficiază de toate garanţiile oferite de textul menţionat, inclusiv pe aceea de a-şi apăra dreptul de proprietate existent pe calea unei acţiuni în revendicare.
Condiţionarea redobândirii bunului de la o persoană juridică ce nu trebuia notificată de parcurgerea unei proceduri administrative prealabile, care nu garantează în toate situaţiile restituirea în natură, este o sarcină excesivă impusă proprietarului, care poate fi analizată ca o lipsire de proprietate.
De aceea, se va admite recursul declarat de reclamante, se va casa în tot Decizia atacată şi în parte sentinţa pronunţată de tribunal, şi, faţă de împrejurarea că nici una din instanţe nu a analizat fondul raportului juridic dedus judecăţii, cauza va fi trimisă pentru rejudecarea acţiunii în revendicare, formulată în contradictoriu cu SC T.B. SA. Câmpina, la Tribunalul Prahova.
Restul dispoziţiilor sentinţei vor fi păstrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele A.M. şi N.D.
Casează în tot Decizia nr. 310 din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi în parte sentinţa nr. 253 din 9 februarie 2007 a Tribunalului Prahova, secţia civilă.
Trimite cauza la Tribunalul Prahova pentru rejudecarea cererii având ca obiect revendicare.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 612/2006. Civil .. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5416/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
