ICCJ. Decizia nr. 5948/2018. Civil. Anulare contract de vânzare-cumpărare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5948
Dosar nr. 20184/2004
Şedinţa publică din 6 iulie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 noiembrie 2003 pe rolul Judecătoriei Reşiţa, reclamanţii I.E.M. şi I.I. au chemat în judecată pe pârâtul T.P.G. solicitând instanţei să dispună anularea contractului autentic de vânzare cumpărare prin care la 21 februarie 2002 s-a consemnat vânzarea de către ei a 5/6 din apartamentul proprietatea lor de două camere şi dependinţe către pârât, cu revenirea la situaţia anterioară de carte funciară.
Judecătoria Reşiţa, după administrarea probei cu înscrisuri şi declaraţii de martori, a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, luând act de renunţarea din partea reclamanţilor la capătul al doilea de cerere.
S-a motivat soluţia adoptată prin existenţa cauzei imorale, dedusă din raporturile anterioare dintre părţi, ce decurgeau dintr-un contract de împrumut cu dobândă oneroasă şi de starea de nevoie în care se găsea familia reclamantă, care nu a avut intenţia de a vinde cota nefirească de 5/6, ci au fost constrânşi de achitarea împrumutului cămătăresc, care purta o dobândă inclusă de circa 8% pe lună în valută.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins de Curtea de apel Timişoara, prin Decizia civilă nr. 1919/2004. A reţinut instanţa de apel, cu ample referiri la interpretarea probelor, mai ales a depoziţiilor martorilor, că în cauză nu a fost respectată condiţia liceităţii şi moralităţii cauzei, în sensul art. 948 şi art. 966 C. civ. Lipsa cauzei sau nelegalitatea acesteia poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, inclusiv cu martori, chiar dacă actul juridic dedus judecăţii fusese încheiat în formă autentică.
Împotriva acestei decizii în termen legal pârâtul a declarat recurs, prin care s-a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 8-10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine în esenţă că din probele administrate a rezultat fără dubiu acordul părţilor de a radia ipoteca ce greva apartamentul în discuţie, în vederea înstrăinării către un terţ, din preţul obţinut urmând a fi satisfăcută şi creanţa sa, în calitate de împrumutător. S-a mai susţinut că el dealtfel nu i-a deranjat pe reclamanţi, care au continuat să locuiască în apartament.
Prin întâmpinare, intimaţii reclamanţi au solicitat respingerea recursului şi obligarea recurentului la cheltuieli de judecată.
Recursul nu este fondat, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., va fi respins, având în vedere următoarele considerente.
Dând dovadă de rol activ, ambele instanţe au încercat să desluşească adevăratele raporturi juridice dintre părţile litigante. Respectând dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanţa de apel, menţinând sentinţa de fond, a constatat că sub aspectul contractului autentic de vânzare-cumpărare încheiat între părţi, acesta este nul, fiind lipsit de cauza. In materia contractului de vânzare-cumpărare, cauza (scopul) este obţinerea bunului, în schimbul unui preţ. Or, astfel cum rezultă din chiar susţinerile recurentului, acesta nu a intenţionat să cumpere apartamentul reclamanţilor, care au continuat să locuiască în el, iar corelativ, aceştia nu au intenţionat să-l vândă.
Eventualele consideraţii din motivarea hotărârilor, privind validitatea sau nu a împrumutului intervenit între părţi, exced, într-adevăr, obiectului procesului, dar nu a fost determinant pentru soluţia constatării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum s-a arătat.
De aceea, recursul se va respinge ca nefondat, întrucât nici unul dintre motivele invocate nu este întemeiat.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat şi la cheltuieli de judecată către intimaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul T.P.G. împotriva deciziei nr. 1919 din 21 septembrie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Obligă pe recurent către intimaţii I.E.M. şi I.I. la 2 milioane lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iulie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6007/200/. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5946/2015. Civil → |
|---|
