ICCJ. Decizia nr. 6004/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6004
Dosar nr. 3593/36/2006
Şedinţa publică din 21 septembrie 200.
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 437 din 20 februarie 2006, Tribunalul Constanta, secţia civilă, a admis contestaţia formulată de reclamanţii E.N., E.B., E.A., R.S., E.M., B.F., E.H., E.F., A.S., E.T. şi E.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Primarul comunei Valu lui Traian, iar în consecinţă:
A anulat dispoziţia nr. 197 din 9 iunie 2005, emisă de pârâtul primarul comunei Valu lui Traian.
A obligat pârâtul să restituie reclamanţilor terenul în suprafaţă de 5.000 mp, situat în comuna Valu lui Traian, judeţul Constanţa, în valoare de 258.068,5 lei (RON), identificat prin raportul de expertiză întocmit de inginer expert V.S., având următoarele vecinătăţi: la N -proprietatea F.T. şi D.G.; la S - str. N.; la E - proprietatea D.M. şi proprietatea F.I.; la V - proprietatea C.V.
A obligat pârâtul să restituie reclamanţilor, prin compensare, terenul în suprafaţă de 3.000 mp, situat în intravilanul comunei Valu lui Traian, judeţul Constanţa, având aceleaşi caracteristici urbanistice şi edilitare cu acela expropriat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamanţii au dovedit cu probele administrate în cauză, înscrisuri şi expertiză tehnică imobiliară, că autorilor lor E.M., E.A. şi E.Z. le-a fost preluată în proprietatea statului, prin exproprierea operată în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945, o suprafaţă de teren de 163 ha şi 2575 mp şi că din această suprafaţă expropriată face parte şi cea litigioasă de 8.000 mp, solicitată prin notificarea nr. 266 din 30 mai 2001, aceasta fiind parţial liberă, respectiv 5.000 mp şi parţial ocupată de construcţii cu destinaţia de locuinţă, respectiv 3.000 mp.
Faţă de această situaţie de fapt, văzând prevederile art. 11 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, instanţa a apreciat că dispoziţia administrativă contestată, prin care s-a respins notificarea reclamanţilor, este nelegală, impunându-se a fi anulată, cu consecinţa restituirii în natură către reclamanţi a terenului liber de 5.000 mp şi prin compensare a terenului ocupat de 3.000 mp.
Împotriva sentinţei susmenţionate a declarat apel pârâtul.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 242 din 31 octombrie 2006, a respins apelul ca nefondat, pentru următoarele motive:
Autorii reclamanţilor au avut în proprietate suprafaţa de 163,2575 ha teren arabil, care a fost expropriată în baza Legii reformei agrare nr. 187/1948 în două etape, la data de 10 ianuarie 1948 suprafaţa de 63, 2527 ha, iar la data de 4 septembrie 1948 diferenţa de 100, 00 ha, dovada proprietăţii şi a preluării abuzive fiind făcută cu însuşi actul de preluare în proprietatea statului, aspect cu privire la care sunt pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 221 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Înscrisurile care privesc întinderea dreptului de proprietate al autorilor reclamanţilor, precum şi expertiza administrată în cauză atestă că terenul litigios este situat în intravilanul localităţii, expertiza concluzionând asupra acestui amplasament după verificarea planurilor cadastrale, a relaţiilor primite de la un terţ, locuitor al comunei, precum şi a delegaţilor primăriei, care nu au formulat obiecţiuni şi nici nu au probat altă locaţie; având în vedere că terenul litigios este situat în intravilan şi nu a fost restituit în baza Legii nr. 18/1991, lege în baza căreia s-a făcut reconstituirea numai pentru terenul extravilan, el intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, aşa încât în mod legal a fost restituit reclamanţilor, în natură suprafaţa liberă şi prin compensare suprafaţa ocupată.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către pârât, care a invocat următoarele critici:
1. Dreptul de proprietate nu a fost dovedit. Nu s-a dovedit că suprafaţa de 8.000 mp ar fi alta decât cea pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
2. Terenul litigios nu poate fi restituit în baza Legii nr. 10/2001, fiind exclus din domeniul de reglementare al acesteia prin art. 8, întrucât regimul lui este guvernat de Legea nr. 18/1991.
Instanţa a reţinut corect că terenul litigios a fost expropriat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945 şi cum potrivit art. 3 din această lege se trecea în proprietatea statului prisosul proprietăţilor agricole aparţinând persoanelor fizice ce depăşea 50 ha, el nu putea fi restituit în baza Legii nr. 10/2001.
3. Terenul deţinut în intravilanul comunei de autorii reclamanţilor le-a fost reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, prin emiterea titlurilor de proprietate nr. 1444 din30 noiembrie 2004, nr. 1445 din 30 noiembrie 2004 şi nr. 1443 din 30 noiembrie 2004, fiecare pentru câte 3035 mp intravilan; reconstituirea s-a făcut pentru o suprafaţă totală de 9.105 mp, mai mare decât cea de 5.000 mp deţinută în intravilan de autori.
Reclamanţii nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru alte suprafeţe decât cele pentru care li s-a reconstituit deja dreptul de proprietate, terenul reconstituit în baza Legii nr. 18/1991 fiind unul şi acelaşi cu cel solicitat în baza Legii nr. 10/2001.
4. Raportul de expertiză nu poate fi luat în considerare, deoarece a făcut identificarea terenului cu „sprijinul reclamantului E.N.", fără a ţine cont de vreun titlu de proprietate.
Instanţa de apel a reţinut greşit că raportul de expertiză întocmit de ing. A.N. ar fi fost efectuat în altă cauză. Acest raport materializează o expertiză extrajudiciară, efectuată la cererea reclamanţilor, care a identificat terenul numai pe baza indicaţiilor reclamanţilor şi ale unui locuitor al comunei, nu a unui titlu de proprietate şi de aceea el nu trebuia avut în vedere la soluţionarea cauzei.
Terenul de 5.000 mp nu putea fi restituit în natură, întrucât chiar dacă este liber de construcţii, este atribuit în proprietate altor locuitori ai comunei, după cum se precizează şi în expertiză, or nu se putea face abstracţie de titlurile de proprietate emise pe numele altor persoane fizice, fără a se analiza dacă procedura de atribuire către aceste persoane a fost una legală.
5. Instanţa a apreciat greşit concluziile raportului de expertiză, considerând că cei 5.000 mp sunt liberi, în condiţiile în care la fila 3 a raportului se identifică de către expert proprietarii celor trei terenuri care se suprapun pe lotul revendicat - lotul 1416 F.I., lotul 1417 D.G., lotul 1418 F.T.
Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea că probele administrate în cauză atestă că terenul litigios nu se suprapune pe cel reconstituit în baza Legii nr. 18/1991, situaţie în raport de care în mod corect pentru el s-au acordat măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, la individualizarea acestora ţinându-se seama de situaţia actuală a terenului, care nu a fost stabilită pe baza unei expertize extrajudiciare, ci a expertizei tehnice judiciare administrate în prezenta cauză.
Examinând Decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Contrar susţinerilor recurentului, reclamanţii au dovedit dreptul de proprietate al autorilor lor asupra terenului litigios, care face parte din suprafaţa de 163,2575 ha ce le-a fost preluată acestora prin expropriere în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945, cu actele de autoritate care atestă punerea în executare a măsurii preluării abuzive a exproprierii - fişa de definitivare întocmită la 10 ianuarie 1948 şi procesul-verbal încheiat la 4 septembrie 1948 (filele 41-42 dosar fond).
Aceste acte de autoritate au, în accepţiunea art. 24 din Legea nr. 10/2001 republicată, valoare probatorie asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate pretins până la dovada contrară, care nu a fost făcută în speţă de recurentul-pârât, astfel că din punctul de vedere al probaţiunii dreptului de proprietate nu se poate imputa instanţei de apel încălcarea legii.
De asemenea, contrar susţinerilor recurenţilor, terenul litigios de 8.000 mp nu se identifică cu cel pentru care reclamanţii au obţinut reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991.
Faptul că reclamanţilor li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 pentru o suprafaţă de 9.105 mp, conform titlurilor de proprietate nr. 1143, 1144 şi 1445 din 30 noiembrie 2004 (filele 66-68 dosar fond), nu dovedeşte identitatea între această suprafaţă şi terenul litigios; lipsa de identitate între cele două suprafeţe rezultă din compararea vecinătăţilor acestora, redate în titlurile emise pe Legea nr. 18/1991, respectiv în expertiza tehnică judiciară administrată la fond, întocmită de expertul inginer V.S. (filele 92-99 dosar fond), care a identificat şi stabilit amplasamentul terenului litigios de 8.000 mp, şi care vecinătăţi sunt diferite, indicând cu evidenţă că este vorba despre suprafeţe de teren diferite.
Reconstituirea dispusă în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea reclamanţilor nu le infirmă dreptul la măsuri reparatorii pentru o altă suprafaţă de teren din intravilan, respectiv pentru cea litigioasă, atâta timp cât aceasta face parte din proprietatea expropriată a autorilor lor.
2. Este adevărat că terenul litigios a fost expropriat în baza Legii reformei agrare nr. 187/1945, dar acesta nu este un argument în sensul excluderii lui din domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, conform art. 8 alin. (l), cum a invocat recurentul.
În aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 8 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, explicitate prin pct. 8.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a acestei legi, urmează a se reţine că domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001 are şi caracter de complinire în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, ceea ce înseamnă că domeniul de reglementare al Legii 10 acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a acesteia, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
Având în vedere că terenul litigios este teren intravilan şi că pentru el nu a fost reconstituit reclamanţilor dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, el intră în domeniul de reglementare al Legii nr. 10/2001, care a fost astfel corect aplicată la speţă de instanţele de fond şi apel.
3. Cea de-a treia critică formulată de recurent reia problema identităţii între terenul litigios şi cel reconstituit reclamanţilor în procedura Legii nr. 18/1991, antamată şi prin prima critică din recurs, astfel că argumentele prezentate în analiza primei critici rămân valabile.
4. Recurentul contestă identificarea făcută prin expertiză terenului litigios, susţinând că expertiza avută în vedere de instanţă nu putea fi luată în considerare, pe de o parte pentru că era o probă extrajudiciară, iar pe de altă parte pentru că expertul a făcut identificarea terenului după indicaţiile reclamantului şi ale unui locuitor al comunei, iar nu după vreun titlu de proprietate.
Este adevărat că reclamanţii au depus la dosar, în dovedirea amplasamentului terenului litigios, o expertiză întocmită de ing. A.N. (filele 32-33 dosar fond), numai că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel şi-au întemeiat soluţiile privind amplasamentul terenului litigios nu pe această expertiză, ci pe expertiza judiciară administrată în prezenta cauză, a cărei încuviinţare s-a dispus la fond în şedinţa publică din 8 noiembrie 2005 (fila 56 dosar fond).
În considerentele hotărârilor pronunţate în etapele procesuale anterioare se face trimitere la expertiza întocmită de ing. S.V., care este cea administrată nemijlocit în litigiul pendinte şi la efectuarea căreia au fost prezente ambele părţi, respectându-se astfel dispoziţiile art. 201 şi art. 208 C. proc. civ.
Conform menţiunilor din Capitolul II al lucrării, identificarea terenului litigios s-a făcut "cu sprijinul reclamantului E.N. şi a locatarului H.I., cât şi a delegaţilor Primăriei", luându-se în considerare documentele depuse la dosar şi extrasul din planurile cadastrale întocmite în anii 1975 şi 2000, puse la dispoziţie de Primărie.
Având la bază planurile cadastrale prezentate chiar de recurent, acesta nu poate susţine efectuarea arbitrară a expertizei judiciare întocmite de expertul V.S., cu atât mai mult cu cât nu a făcut obiecţiuni la aceasta, după cum rezultă din încheierea de şedinţă a primei instanţe de la termenul din 13 februarie 2006 (fila 116 dosar fond) şi nici nu a dovedit cu alte mijloace de probă un alt amplasament al terenului litigios decât cel stabilit de expert, situaţie în care nu se justifica înlăturarea din probaţiune a expertizei judiciare administrate în cauză.
5. Prin expertiză s-a stabilit atât amplasamentul în intravilan al terenului litigios de 8.000 mp, cât şi faptul că din acest teren o suprafaţă de 5.000 mp este liberă de construcţii, ceea ce se reflectă în planul de identificare şi situaţie şi în extrasul planului cadastral anexate la raportul de expertiză (filele 98-99 dosar fond), fiind, deci, posibilă restituirea ei în natură în baza Legii nr. 10/2001 art. 9 raportat la art. 11.
Împrejurarea că terenul stabilit de expert ca fiind liber, respectiv 5.000 mp, ar fi deţinut cu titlu de proprietate de alte persoane fizice nu poate fi reţinută ca dovedită pe baza expertizei, cum a pretins recurentul, deoarece valoarea probatorie a expertizei se limitează la identificarea amplasamentului terenului şi a gradului lui de ocupare; cât timp s-a stabilit că din totalul terenului litigios de 8.000 mp, preluat abuziv de la autorii reclamanţilor, o suprafaţă de 5.000 mp este liberă de construcţii, ea era susceptibilă de restituire în natură, potrivit Legii nr. 10/2001.
Faţă de considerentele prezentate, Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, astfel că neputând fi reţinută incidenţa cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în care se încadrează criticile formulate de recurentul-pârât, recursul acestuia apare ca nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 312 alin. (l) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât PRIMARUL COMUNEI VALU LUI TRAIAN împotriva deciziei civile nr. 242 din 31 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 613/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6010/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
