ICCJ. Decizia nr. 6010/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 6010

Dosar nr. 5655/36/2006

Şedinţa publică din 21 septembrie 2007

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 11 august 2005 pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii E.N., E.B., E.A., R.S., E.M., B.F., E.E., E.F., A.S., E.T. şi E.A.M. au contestat dispoziţia cu nr. 249 din 22 iulie 2005 emisă de pârâtul primarul comunei Valu lui Traian, prin care a fost respinsă notificarea nr. 263 din 30 mai 2001 de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 10.000 mp şi acordarea de despăgubiri pentru construcţiile demolate de pe acesta.

În motivarea acţiunii s-a arătat că terenul a fost restituit iar contestaţia priveşte numai cererea de despăgubiri cu privire la care în dispoziţie nu se face nici o referire.

Prin sentinţa civilă nr. 1342 din 22 iunie 2006, Tribunalul Constanţa a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamanţi.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:

Prin titlurile de proprietate nr. 1443, 1444 şi 1445 din 30 noiembrie 2004 reclamanţilor le-a fost restituit terenul, ocazie cu care le-au fost predate şi construcţiile găsite pe teren, în starea în care s-au aflat, prin protocolul încheiat la 30 decembrie 1991 de Comisia de Lichidare a C.A.P. Valu lui Traian şi reclamanţi.

Pentru construcţiile existente la data de 2 martie 1949 pe teren nu există acte de proprietate iar depoziţiile martorilor sunt insuficiente sub acest aspect.

Astfel, pentru acordarea despăgubirilor, pentru construcţiile în prezent demolate, este necesar a se crea autorităţii administraţiei teritoriale şi instanţei convingerea existenţei cu certitudine a acestora la momentul preluării imobilului, ceea ce reclamanţii nu au putut proba.

Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, prin Decizia nr. 62/C din 19 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor declarat împotriva hotărârii instanţei de fond.

Pentru a se hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că în lipsa unor acte de proprietate, nu se pot acorda despăgubiri pentru construcţii de imobile, hotărârea apelată fiind legală.

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de apel, reclamanţii au formulat recurs criticând-o pentru motive de nelegalitate.

În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit instanţa nu a luat în considerare probele administrate în cauză, din care rezultă cu certitudine existenţa construcţiilor la data preluării imobilului în anul 1949 şi distrugerea lor în perioada 1949-1989.

Recursul va fi admis, se vor casa atât Decizia recurată cât şi sentinţa instanţei de fond şi pe fond se va anula dispoziţia emisă de Primarul comunei Valu lui Traian, constatându-se dreptul reclamanţilor la despăgubiri pentru construcţiile demolate.

Înalta Curte hotărăşte astfel pentru următoarele considerente:

Prin dispoziţia nr. 249 din 22 iulie 2005, emisă de intimat a fost respinsă cererea recurenţilor-reclamanţi de acordare a despăgubirilor pentru construcţiile demolate, întrucât s-a apreciat că nu s-a dovedit existenţa acestora.

Instanţa de apel a menţinut hotărârea pronunţată în fond pentru acelaşi motiv, reţinându-se că dispoziţia este legală.

Analizând întregul material probator se constată că sunt probe suficiente pentru dovedirea şi identificarea construcţiilor demolate pentru care se solicită despăgubiri în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005.

Prin expertiza tehnică efectuată de expertul tehnic A.N., la cererea Comisiei de Lichidare a C.A.P. Valu lui Traian, s-a stabilit că reclamanţii au avut 4 loturi de teren, pentru care aceştia au arătat că posedă acte, declaraţii ale martorilor şi pentru care cei chemaţi la faţa locului i-au recunoscut ca foşti proprietari (fila 43, dosar fond).

Din cele 4 loturi, în 3 din loturile stabilite prin expertiza tehnică sunt menţionate construcţiile demolate, astfel:

- lotul 1: 3 corpuri de imobile din care construcţiile demolate sunt: 2 grajduri, o magazie, 3 porumbare, un grajd de piatră, două remize, o locuinţă şi un closet fără valoare;

- lotul 2: un saivan, construit pe o casă cu 4 camere şi anexă, demolat de C.A.P. Valu lui Traian;

- lotul 3: o locuinţă demolată în suprafaţă de 259 mp.

Existenţa acestor clădiri, în prezent demolate, este întărită prin declaraţiile celor doi martori audiaţi de instanţa de fond, care confirmă componenţa construcţiilor deţinute de autorii reclamanţilor.

Prin notificarea cu nr. 263 din 30 mai 2001, recurenţii-reclamanţi au solicitat despăgubiri prin echivalent pentru următoarele construcţii demolate: 2 corpuri de casă, 2 grajduri, o magazie, 2 porumbare, un grajd, două remize, încă un porumbar, conform expertizei efectuate în anul 1991.

În raportul de expertiză tehnică imobiliară judiciară, efectuată de expertul tehnic S.V. (filele 110-115, dosar fond) în capitolul II, în lotul 1 sunt cuprinse 10 construcţii identificate ca fiind: 3 grajduri, o magazie, 3 porumbare, 2 remize şi o locuinţă. Lotul 2 se compune din saivane pentru oi, iar lotul 3 se compune din suprafaţa construită a locuinţei şi anexele sale, de 259 mp.

Toate acestea dovedesc existenţa construcţiilor demolate, revendicate prin notificare de către reclamanţi, imobile care aşa cum s-a arătat se regăsesc în cele două expertize tehnice şi sunt confirmate de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Dovedită fiind existenţa şi identificarea acestora se constată că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005) raportat la art. 11 alin. (2) şi art. 33 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care construcţiile expropriate au fost demolate parţial sau total, dar nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul liber se restituie în natură cu construcţiile rămase, iar pentru construcţiile demolate măsurile reparatorii de stabilesc în echivalent. Dacă persoana îndreptăţită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiţionată de rambursarea diferenţei dintre valoarea despăgubirii primite şi valoarea construcţiilor demolate aşa cum a fost calculată în documentaţia de stabilire a despăgubirilor, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislaţiei în vigoare.

Prin protocolul încheiat la 30 decembrie 1991 între Comisia de Lichidare a C.A.P. Valu lui Traian şi reclamanţi s-a procedat la predarea şi luarea în primire a următoarelor imobile: garsonieră curtea veche, dormitor comun, casă agrozootehnică, garsonieră grup social şi gard din prefabricate.

Rezultă astfel că reclamanţii au dreptul la despăgubiri în raport de textele legale menţionate pentru următoarele construcţii demolate: 2 corpuri de casă, 2 grajduri, o magazie cu două porumbare, un grajd, 2 remize şi încă un porumbar şi o locuinţă în suprafaţă de 259 mp, toate situate pe terenul din comuna Valu lui Traian, restituit în natură reclamanţilor.

Valorificarea dreptului reclamanţilor se va face în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru motivele arătate, în raport de dispoziţiile art. 312 şi art. 313 C. proc. civ. se va admite recursul, se vor casa cele două hotărâri pronunţate de instanţele anterioare şi pe fond se va admite acţiunea reclamanţilor şi se va anula dispoziţia emisă de primar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanţii E.N., E.B., E.A., R.S., E.F., A.S., E.A.M., E.T., B.F., E.E. şi E.M. împotriva deciziei nr. 62/C din 19 februarie 2007 a Curţii de Apel Constanţa.

Casează atât Decizia atacată cât şi sentinţa nr. 1342 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Constanţa şi în fond: admite contestaţia formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei nr. 249 din 22 iulie 2005 emisă de primarul comunei Valu lui Traian pe care o anulează.

Constată dreptul reclamanţilor la despăgubiri în condiţiile Legii speciale nr. 247/2005 pentru construcţiile demolate constând în: 2 corpuri de casă, 2 grajduri, o magazie cu două porumbare, un grajd, 2 remize şi încă un porumbar şi o locuinţă în suprafaţă construită de 259 mp, ce au fost situate pe terenul din comuna Valu lui Traian ce a constituit proprietatea autorilor reclamanţilor.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6010/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs