ICCJ. Decizia nr. 613/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 613.
Dosar nr. 12516/3/2006
Şedinţa publică din 27 septembrie 2007
Deliberând asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 aprilie 2006 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta C.L.P.(fostă M.), în calitate de unică moştenitoare a defunctului M.G.I., a chemat în judecată Primăria municipiului Bucureşti, prin primarul general, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, acesta să fie obligat să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra notificării înaintate în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 312,20 mp, situat în Bucureşti.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a notificat pârâta în vederea restituirii terenului susmenţionat, considerând că este persoană îndreptăţită, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, teren ce a aparţinut bunicului său M.G.I., pe care îl moşteneşte în baza unor acte de moştenire succesivă.
Notificarea a fost însoţită de actele justificative, şi ulterior, la solicitarea pârâtei, au fost depuse toate actele solicitate de aceasta, dar nu a fost soluţionată notificarea.
Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 738 din 30 mai 2006, a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea notificării formulată de aceasta şi înregistrată sub nr. 1646 din 23 iulie 2001.
Această soluţie a fost pronunţată în temeiul prevederilor art. 25 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Prin Decizia civilă nr. 598 din 14 decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-pârâtă Primăria municipiului Bucureşti, reţinând, în esenţă, următoarele:
Hotărârea instanţei de fond este temeinică şi legală, faţă de împrejurarea că s-a reţinut în mod corect demersul făcut de reclamantă, la data de 23 iulie 2001, prin care a înaintat notificarea către apelanta-pârâtă privitoare la restituirea unei suprafeţe de teren.
Conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare are obligaţia de a soluţiona notificarea în termen de 60 de zile de la data înregistrării acesteia, normă legală cu caracter imperativ şi nu de recomandare, aşa cum nelegal susţine apelanta.
Apelanta-pârâtă este în culpă întrucât notificarea nu a fost soluţionată, deşi au trecut peste 5 ani de la formularea acesteia. Împotriva acestei decizii a declarat recurs municipiul Bucureşti, prin primarul general, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, s-a arătat că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în înţelesul dat de Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 din lege, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
Acest termen pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 23 din Legea nr. 10/2001, pct. 23.1 din HG nr. 498/2003).
În speţă reclamantul nu a arătat care este data depunerii ultimului înscris şi nici nu a făcut dovada unei astfel de precizări, context în care obligaţia de a emite dispoziţia de restituire este prematură.
Analizând recursul, în limita motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată că nu este întemeiat.
Prin art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina unităţii deţinătoare, notificate, obligaţia de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.
Conform art. 23.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, invocat de recurent, termenul pentru îndeplinirea acestei obligaţii de „a face" se poate proroga numai dacă unitatea deţinătoare, în urma analizei actelor doveditoare deja depuse comunică celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire. Textul prevede în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar ca unitatea deţinătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate.
Prin urmare, prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluţionarea notificării nu operează, de drept, în beneficiul unităţii notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deţine alte probe, aşa cum susţine recurentul.
Prorogarea fiind condiţionată de faptul analizării notificării de către unitatea deţinătoare şi comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentaţia este insuficientă, în prezenta cauză, corect prin sentinţa tribunalului, păstrată prin hotărârea recurată, instituţia notificată, care nu a făcut o asemenea comunicare, a fost obligată să soluţioneze notificarea.
Faţă de prevederile textelor citate, acţiunea formulată de intimatul-reclamant în luna aprilie 2006 nu este prematură, aşa cum susţine recurentul.
De altfel, intimatul-reclamant, în cererea înregistrată la instanţă la data de 6 aprilie 2006, a arătat că a ataşat la notificare toate actele doveditoare, însă nu s-a emis dispoziţia prevăzută de art. 25 din legea republicată, recurentul formulând apărări în sensul că cererea se va soluţiona pe cale administrativă prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, care va putea fi atacată în justiţie în condiţiile art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 598 din 14 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6210/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6004/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
