ICCJ. Decizia nr. 6065/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6065
Dosar nr. 3545/1/200.
Şedinţa de la 20 iunie 2006
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la 18 februarie 2005, reclamanta U.C.M.R.-A.D.A. a chemat în judecată pe pârâta SC P. SRL pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.170.574.889 lei reprezentând procentul de 5% din valoarea importurilor de aparate şi suporturi ce permit reproducerea operelor înregistrate sonor, pe perioada 1 octombrie 2003-1 octombrie 2004; 87.603.785 lei reprezentând dobânda legală pentru aceeaşi perioadă; obligarea pârâtei să depună documentele contabile pe care le deţine privind importurile de suporturi şi aparate ce permit reproducerea operelor înregistrate sonor ce se încadrează în grupe de produse cod vamal 8527, 8523.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că, prin natura activităţii pe care o desfăşoară, pârâta a importat în perioada menţionată în petit, suporturi şi aparate ce permit reproducerea operelor înregistrate sonor.
Pârâta nu s-a conformat prevederilor legale în materie şi nu a plătit sumele datorate cu titlu de remuneraţie compensatorie pentru copie privată.
Prin notele scrise depuse la 8 august 2005 reclamanta a solicitat obligarea la 1.165.792.077 lei reprezentând drepturi de autor, 130.953.330 lei reprezentând dobânda legală şi 133.454.546 lei reprezentând reactualizarea sumei reprezentând drepturi de autor.
Prin sentinţa civilă nr. 774 din 9 august 2005, Tribunalul Covasna a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei 1.299.246.632 lei drepturi de autor în valoare reactualizată, aferente perioadei 1 octombrie 2003-31 octombrie 2004, 130.953.330 lei dobânzi legale aferente aceleiaşi perioade şi 44.945.200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere concluziile raportului de expertiză, prevederile art. 107 din Legea nr. 8/1996 şi ale OG nr. 9/2000.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 693 Ap din 29 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă. Sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.187.215.422 lei drepturi de autor în valoare reactualizată, aferente perioadei 1 octombrie 2003-31 octombrie 2004, în loc de 1.299.246.623 lei. A păstrat restul dispoziţiilor sentinţei.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că, faţă de declaraţia vamală 1378 din 3 februarie 2004 emisă pentru radiocasetofonul de buzunar marca Sony (20 cutii), preţ 154,4 Euro, expertul a comis o eroare atunci când a reţinut un preţ de 1544,4 Euro.
La 17 ianuarie 2006 reclamanta a formulat o cerere de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul deciziei. A fost pronunţată încheierea din 19 ianuarie 2006 prin care a fost admisă cererea, a fost îndreptată eroarea materială de calcul şi s-a stabilit că suma corectă la care este obligată pârâta cu titlu de drepturi de autor, reactualizată, este 1.297.40.669 lei şi nu 1.187.215.422 lei. De asemenea, au fost îndreptate erorile materiale de calcul strecurate în considerentele deciziei date în apel.
Pârâta a declarat recurs atât împotriva deciziei date asupra apelului cât şi împotriva încheierii date asupra cererii de îndreptare.
Recursul împotriva deciziei, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., vizează următoarele critici:
1. Potrivit reglementărilor financiar contabile, orice plată şi orice încasare de natură financiară trebuie să aibă la bază un document contabil justificativ fără de care nu este posibilă contabilizarea operaţiunii patrimoniale în mod legal.
Reclamanta nu a emis şi nici nu a furnizat pârâtei facturi sau orice alte înscrisuri care să poată fi catalogate drept documente contabile justificative potrivit legislaţiei contabile în vigoare.
Solicitările reclamantei, chiar dacă ar fi justificate, nu se pot admite deoarece nu există nici un document justificativ contabil în baza căruia ar putea fi solicitate sumele datorate. Se impune aşadar, respingerea acţiunii ca fiind prematură;
2. Recurenta nu a putut formula obiecţiuni la raportul de expertiză depus în apel, deşi a solicitat acordarea unui termen în acest sens. Recurenta s-a aflat în imposibilitate de a studia raportul de expertiză datorită faptului că majoritatea angajaţilor săi specializaţi în contabilitate erau în concediu de odihnă;
3. Expertul a calculat greşit nivelul dobânzilor datorate.
Deşi a diminuat suma datorată cu titlu de drept de autor, instanţa nu a redus şi dobânda aferentă.
Prin recursul împotriva încheierii date asupra cererii de îndreptare se critică modalitatea de calcul, cu precizarea că „vom depune până la primul termen de judecată motivele de fapt constând într-o analiză a întregului raport de expertiză, în special a modalităţii de calcul a obligaţiilor noastre, realizat de serviciul nostru financiar contabil".
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului împotriva hotărârii date în apel.
Analizând hotărârile recurate, în limitele criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate în ambele etape procesuale, Curtea a reţinut următoarele:
Recursul împotriva deciziei date în apel nu este întemeiat.
1. Obiectul litigiului îl constituie obligarea SC P. SRL la plata sumelor datorate cu titlu de remuneraţie compensatorie pentru copia privată în domeniul înregistrărilor sonore pentru perioada 1 octombrie 2003-31 iulie 2004.
Având în vedere acest aspect, pricinii îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 8/1996 în forma în vigoare anterior modificării prin Legea nr. 285/2004, intrată în vigoare la 30 iulie 2004.
Conform art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 8/1996, autorii operelor înregistrate sonor sau audiovizual, pe orice fel de suporturi, au dreptul, împreună cu editorii şi producătorii operelor respective şi cu artiştii interpreţi sau executanţi ale căror execuţii sunt fixate pe aceste suporturi, la o remuneraţie compensatorie pentru copia privată efectuată în condiţiile art. 34 alin. (2) din această lege.
Remuneraţia prevăzută la alin. (1) va fi plătită de fabricanţii sau importatorii de suporturi utilizabile pentru reproducerea operelor şi de către fabricanţii sau importatorii de aparate ce permit reproducerea acestora. Remuneraţia se va plăti în momentul punerii în circulaţie pe teritoriul naţional a acestor suporturi şi aparate şi va reprezenta 5% din preţul de vânzare al suporturilor şi aparatelor fabricate în ţară, respectiv 5% din valoarea înscrisă în documentele organelor vamale pentru suporturile şi aparatele importate.
La 17 octombrie 2004 U.C.M.R.-A.D.A. a notificat-o pe recurentă solicitându-i ca în termen de 5 zile de la primirea notificării, să prezinte situaţia centralizatoare a importurilor pentru perioada 1 octombrie 2003-31 iulie 2004, în vederea semnării unui protocol privind modalităţile de plată.
Din dovezile administrate nu a rezultat că SC P. SRL ar fi dat curs acestei solicitări, motiv pentru care, pentru plata sumelor datorate nu mai trebuia să aştepte emiterea unei facturi.
Câtă vreme a fost notificată, avea cunoştinţă de obligaţia ce-i incumba, fiind previzibilă acţionarea sa în judecată pentru îndeplinirea acesteia.
De vreme ce dreptul reclamantei nu este afectat de un termen sau condiţie suspensivă -iar emiterea facturii nu are o asemenea natură, nu poate fi acceptată solicitarea recurentei în sensul de a se respinge acţiunea ca prematur formulată.
Faţă de temeiul de drept susmenţionat, obligaţia de plată în sarcina pârâtei exista în temeiul legii, ea fiind obligată să facă plata în momentul în care a pus în circulaţie pe teritoriul României aparatele importate. Întrucât nu a contestat punerea în circulaţie a aparatelor, instanţa a apreciat că obligaţia de plată se născuse în patrimoniul său.
Pentru emiterea facturii însă pârâta trebuia să fi dat curs solicitării organismului de gestiune colector şi să-i transmită situaţia centralizatoare a importurilor.
Dacă s-ar admite criticile formulate de recurentă ar însemna să se dea eficienţă propriei culpe invocate de pârâtă;
2. Nu a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei.
Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 4 iulie 2005. La 5 iulie 2005 instanţa a amânat judecata la 2 august 2005, când au avut loc dezbaterile în fond.
Aşadar, pârâta a avut timp suficient pentru studierea raportului de expertiză, propria culpă decurgând din faptul că angajaţii săi care ar fi putut face evaluarea acestui raport se aflau în concediu, urmând să fie suportată exclusiv de ea;
3. Calculul greşit făcut de expert trebuia să fie invocat, în condiţiile art. 212 alin. (2) C. proc. civ., la primul termen după depunerea lucrării. Sub sancţiunea decăderii, o asemenea critică nu poate fi făcută direct în calea de atac, faţă de forma lipsită de echivoc a textului enunţat.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul împotriva hotărârii date asupra apelului urmează să fie respins ca nefondat.
Se va constata nulitatea recursului declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale.
Conform art. 303 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs. Iar potrivit alin. (2) al textului, termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Încheierea pronunţată asupra cererii de îndreptare a erorii materiale a fost comunicată pârâtei la 26 ianuarie 2006.
Întrucât termenul de recurs incident în speţă, este cel de drept comun prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recursul trebuia să fie motivat până la data de 13 februarie 2006.
Recurenta nu a motivat deloc cererea de recurs şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică pe care instanţa să le fi invocat din oficiu.
Drept consecinţă, în condiţiile art. 312 alin. (1) rap. la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., se va constata nulitatea căii de atac.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. urmează să o oblige pe recurentă la cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SRL împotriva deciziei civile nr. 693 Ap din 29 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Constată nul recursul împotriva încheierii din 19 ianuarie 2006 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, în dosar 1379/Ap/2005.
Obligă pe recurentă la 500 RON cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 67/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 593/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
