ICCJ. Decizia nr. 6123/2006. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6123
Dosar nr. 3708/109/2006
Şedinţa publică din 21 octombrie 2008
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1.Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, la 18 mai 2006, reclamantul G.D. a chemat în judecată pe pârâtul F.G. pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului la plata echivalentului în lei a sumei de 150.000 Euro daune morale.
1.2.În fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul este de profesie artist fotograf şi în această calitate realizează lucrări de artă fotografică.
În anul 1984, însoţit fiind de pârât, reclamantul a realizat în judeţul Călăraşi o serie de fotografii reprezentând obiective culturale şi edilitare, peisaje care trebuiau să fie incluse într-un album de prezentare a judeţului, negativele rămânând în posesia pârâtului.
Din motive necunoscute, albumul nu a mai fost editat.
În anul 1999 pe piaţă a apărut un album de prezentare a judeţului Călăraşi, sub semnătura pârâtului. Acest album este alcătuit, practic, numai din fotografiile executate de reclamant cu două decenii în urmă, fără ca numele acestuia să fie menţionat în vreo calitate niciunde în cuprinsul lucrării.
1.3. În drept
Reclamantul şi-a motivat în drept acţiunea pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996 şi art. 998 C. civ.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 139 din 3 mai 2007 Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins acţiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că deşi reclamantul pretinde daune morale nepatrimoniale, repararea acestora este patrimonială, fiind aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 care se referă la principiul prescriptibilităţii drepturilor de creanţă.
Argumentele sunt cu atât mai puternice cu cât în cauză la plângerea penală formulată de acelaşi reclamant Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a emis rezoluţia din 21 aprilie 2005 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva pârâtului, întrucât s-a considerat că termenul de prescripţie de 5 ani se calculează de la data săvârşirii faptei 27 aprilie 1999 şi nu de la momentul în care reclamantul a luat cunoştinţă de încălcarea dreptului său, respectiv 5 octombrie 2004.
3.Hotărârea instanţei de apel
Prin Decizia civilă nr. 334A din 26 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă, asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie, a fost admis apelul declarat de reclamant. Sentinţa a fost desfiinţată şi cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În considerentele deciziei s-a arătat momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cel de la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea, părţile fiind de acord asupra acestui aspect.
Acest moment nu poate fi data publicării albumului de prezentare a judeţului Călăraşi, nefiind vorba de o publicaţie adresată publicului larg, ci de executarea unui număr de 1.000 de exemplare la cererea Consiliului Judeţean Călăraşi şi predate acestuia, potrivit procesului-verbal de recepţie a lucrării, ci anul 2004 aşa cum arată reclamantul în acţiunea sa, moment precizat şi în răspunsul la interogatoriu.
4. Recursul
4.1. Motive
Pârâtul a declarat recurs, motivat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a formulat următoarele critici:
Nu poate fi reţinut considerentul instanţei de apel în sensul că albumul nu a fost destinat publicului larg, ci a fost creat doar în scop de protocol, atâta timp cât la dosarul cauzei nu există nici măcar o dovadă în sensul că albumul nu ar fost publicat şi nu ar fi circulat în librării.
Din nicio probă nu se poate reţine că albumul nu a fost publicat, ci executat doar în scop de protocol, însăşi editarea într-un tiraj de 1000 de exemplare justificând comercializarea acestuia.
Prin termenul „apariţie pe piaţă" a albumului, arătat în cererea de chemare în judecată, nu se poate înţelege decât publicarea albumului. Reclamantul a arătat că şi în prezent albumul se află în circulaţie, ceea ce înseamnă că întotdeauna s-a aflat în circulaţie.
Termenul de prescripţie a început să curgă în anul 1999, anul apariţiei publice a albumului, iar reclamantul ar fi putut să ia cunoştinţă de existenţa albumului începând cu data apariţiei sale.
4.2. Analiza făcută de instanţa de recurs
Recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Folosirea tară drept a operei realizată de altul constituie un delict civil.
În cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin faptă ilicită prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia (ori putea) să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea sau de la expirarea termenului prevăzut de lege (art. 8 din Decretul nr. 167/1958).
În contractul pentru executarea de lucrări poligrafice nr. 4363 din 27 decembrie 1996, încheiat între SC P. SRL reprezentată de G.F. şi Consiliul Judeţean Călăraşi, s-a prevăzut că „valoarea contractului este de 49.000.000 lei din care în anul 1996 - 28.000.000 lei, urmând ca în anul 1997 să se asigure resursele financiare în limita bugetului aprobat". De vreme ce preţul pentru editarea albumului este plătit din bugetul consiliului judeţean, iar nu din sumele obţinute prin vânzare, se poate considera, cât timp pârâtul nu a făcut dovada contrară - în sensul că s-a urmărit publicarea - că într-adevăr albumul a fost editat pentru a fi folosit în scop de protocol.
În raport de dispoziţiile art. 1169 C. civ. pârâtul trebuia să dovedească faptul că albumul a fost publicat în anul 1999, pentru ca din acel moment să fi început să curgă termenul de prescripţie întrucât reclamantul trebuia sau putea să cunoască paguba şi pe autorul ei. Or, pârâtul nu a făcut această dovadă, astfel încât este de crezut susţinerea reclamantului că a luat cunoştinţă de album abia în anul 2004.
Afirmaţia reclamantului, că albumul se află încă în circulaţie, poate fi înţeleasă, în lipsa dovezii contrare administrate de pârât, în sensul că reclamantul are cunoştinţă de faptul că albumul este folosit în continuare pentru protocol.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în condiţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
Întrucât recurentul a căzut în pretenţii, în temeiul art. 274 C. proc. civ. va fi obligat la cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul F.G. împotriva deciziei civile nr. 334A din 26 septembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă, asigurări sociale şi pentru cauze cu minori şi familie.
Obligă pe recurent la 2.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6407/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5855/2006. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
