ICCJ. Decizia nr. 6185/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6185
Dosar nr. 24898/1/200.
Nr. vechi 8435/2005
Şedinţa publică din 23 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 687/2006 la Tribunalul Braşov I.E.M. a contestat Decizia nr. 332 din 5 mai 2004 emisă de SC R. SRL Braşov, solicitând anularea acesteia şi obligarea instanţei la restituirea în natură a cotei de ½ din imobilul situat în Braşov, înscris în C.F. 401 Braşov, restituirea în natură a apartamentului nr.2, acordarea de despăgubiri băneşti pentru apartamentul nr. 4 şi titluri de valoare nominativă pentru apartamentul nr. 5.
În motivarea cererii, contestatoarea arată că la data de 9 iulie 2001 a depus la intimată notificarea prin care a solicitat restituirea cotei de ½ din imobilul identificat mai sus, completând la datele de 26 septembrie 2001 şi mai apoi la 4 octombrie 2001 notificarea cu acte, inclusiv cu o expertiză tehnică de evaluare.
Prin notificarea înregistrată la SC R. Braşov sub nr. 219 din 20 mai 2003, contestatoarea şi-a completat notificarea din data de 9 iulie 2001.
Întrucât apartamentul nr. 2 pentru care contestatoarea a făcut notificarea din 9 iulie 2001 a fost vândut la 23 octombrie 2001, aceasta a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractului, iar la data de 6 septembrie 2004, prin precizarea acţiunii a solicitat despăgubiri băneşti pentru cota de ½ din apartamentul nr. 2.
Prin sentinţa nr. 6995 din 29 noiembrie 2004, Tribunalul Braşov a respins contestaţia formulată de I.E.M. împotriva deciziei nr. 332 din 5 mai 2004 a SC R. SRL.
S-a reţinut că prin notificarea nr. 219 din 20 mai 2003 înregistrată la Biroul executorului judecătoresc T.C.T., contestatoarea s-a adresat intimatei, solicitând restituirea în natură a imobilului mai sus identificat, făcând menţiunea calităţii sale de moştenitoare legală a acestui imobil şi solicitând ca notificarea să fie adăugată celei înregistrate la SC R. SRL sub nr. 172/44762/2001 făcută de E.G. şi înregistrată sub nr. 888 din 9 iulie 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc Ş.A.
Prin Decizia nr. 332 din 5 mai 2004 SC R. SRL a respins notificarea formulată de E.G. cu privire la restituirea în natură a imobilului din Braşov, cu motivarea că acesta a fost înstrăinat, fiindu-i acordate notificatorului măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea a fost respinsă notificarea formulată de I.E.M., cu motivarea că notificarea acesteia nu a fost expediată prin intermediul executorului judecătoresc, conform prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în termenul legal prevăzut de art. 21 alin. (1) şi (5) din lege, prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001.
Simpla cerere care nu îmbracă forma prevăzută imperativ de lege, comunicarea prin executorul judecătoresc, care conferă certitudine şi caracter oficial notificării, este lipsită de relevanţă în acordarea măsurilor reparatorii, în timp ce notificarea expediată cu respectarea dispoziţiunilor imperative ale legii, respectiv prin intermediul executorului judecătoresc, înregistrată la 20 mai 2003, se situează în afara termenului legal prevăzut de art. 21 alin. (1) din lege, astfel cum acesta a modificat şi care a expirat la 14 februarie 2002.
Instanţa a înlăturat susţinerea în sensul că notificarea expediată în forma legală la data de 20 mai 2003 ar constitui o precizare a notificării expediată la 9 iulie 2001 (formulată în termen legal), o completare a acesteia, întrucât notificarea comoştenitorului E.G. a fost formulată în nume propriu de către acesta, fără vreo menţiune privind existenţa şi a altor moştenitori ai imobilului pretins.
Concluzionând că notificarea iniţială din 20 septembrie 2001 a contestatorului nu a îndeplinit cerinţele legale de formă impuse de art. 21 din Legea nr. 10/2001 întrucât nu a fost expediată prin executorul judecătoresc, ci prin poştă, iar cea de-a doua notificare din 20 mai 2003 care a îndeplinit exigenţele legale a fost expediată cu depăşirea termenului prevăzut de art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 tribunalul a respins contestaţia formulată de I.E.M. împotriva deciziei nr. 332 din 5 mai 2004 emisă de SC R. SRL, prin care au fost respinse cele două notificări.
Cu aceleaşi considerente ale instanţei de fond, dar mai amplu detaliate, Curtea de Apel Braşov prin Decizia nr. 341 Ap din 11 aprilie 2005 a respins ca nefondat apelul contestatoarei I.E.M.
În recursul declarat, contestatoarea critică hotărârile pronunţate în cauză, arătând că instanţele au dat o interpretare formalistă textului art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a ignorat susţinerile sale privind dificultăţile întâmpinate în procurarea actelor, certificatul de moştenitor şi extrasul de carte funciară.
De asemenea, instanţele au încălcat prevederile constituţionale referitoare la garantarea dreptului de moştenire şi la proprietate, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional al convenţiei drepturilor omului.
Recursul este întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.
Prima notificare înregistrată la SC R. SRL Braşov sub nr. 172/44762 din 9 iulie 2001, transmisă prin executorul judecătoresc şi purtând ştampila acestuia cu nr. 888 din 6 iulie 2001, numitul E.G. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului situat în Braşov, înscris în C.F. 401 Braşov sub nr. 5460/1/2/2, 5460/2/2/2 ap. nr. 2 top 5460/1/2/4; apartamentul nr. 4 cu nr. top 5460/1/2/5, 5460/2/2/5 ap nr. 5.
Ulterior depunerii notificării lui E.G., la data de 15 septembrie 2001, I.E.M. a depus cerere care îmbracă forma unei notificări prin care solicită în temeiul Legii nr. 10/2001 restituirea aceluiaşi imobil în cotă de ½. Această cerere nu a fost transmisă prin executorul judecătoresc, ci a fost completată şi precizată prin cererea din 22 mai 2003, de această dată transmisă prin executorul judecătoresc şi purtând ştampila acestuia (cu nr. 319 din 20 mai 2003).
Prin Decizia nr. 332 din 5 mai 2004 SC R. SRL a respins cererea lui E.G. de restituire în natură a imobilului, motivat de faptul că ap. nr. 4 şi ap. nr. 2 fuseseră vândute, iar apartamentul nr. 5 era închiriat Muzeului de Etnografie.
Pentru cota acestuia de ½ din imobilul din Braşov, i-au fost acordate măsuri reparatorii.
Prin aceeaşi decizie, societatea intimată a respins notificarea contestatoarei I.E.M., aferentă celeilalte cote de ½ din imobil, pe considerentul că aceasta nu a respectat termenul prevăzut de art. 21 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 10/2001, deoarece a expediat notificarea cu respectarea cerinţelor de formă la data de 20 mai 2003. În privinţa notificării din data de 9 iulie 2001, societatea intimată a conchis prin Decizia pronunţată că este lipsită de eficienţă, deoarece nu respectă cerinţele formale, expedierea prin executorul judecătoresc, impuse de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Pentru aceleaşi considerente legate de nerespectarea aspectelor de ordin formal ale notificării şi de tardivitatea acesteia, instanţa de fond şi apoi aceea de apel au respins contestaţia formulată de I.E.M.
Modul de interpretare şi aplicare în speţă a dispoziţiunilor art. 21 alin. (1), (3) şi (5) din Legea nr. 10/2001 este contrar principiilor de drept civil cu care norma specială se completează şi anume că manifestarea de voinţă trebuie interpretată în sensul de a produce efecte juridice, regăsită într-o formă specifică, în limitarea efectelor nulităţii actului juridic, nul prin conversiunea acestuia într-un act valabil.
Este de necontestat că potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, notificarea va fi comunicată prin executorul judecătoresc în a cărui circumscripţie teritorială se află imobilul solicitat sau în a cărui circumscripţie îşi are sediul persoana juridică deţinătoare, dar faptul că în speţă contestatoarea şi-a manifestat voinţa în termenul defipt de [lege alin. (1) şi (5) din art. 21] chiar dacă la data de 9 iulie 2001 nu au fost respectate cerinţele de formă, comunicarea notificării prin executorul judecătoresc, nu înseamnă că această manifestare de voinţă rămâne fără efecte juridice, de vreme ce notificarea din 20 mai 2003 care face referire la prima notificare, a fost făcută cu respectarea cerinţelor de ordin formal prevăzute imperativ de art. 21 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 10/2001.
Cele două etape de care contestatoarea a uzat nu trebuie disociate, ci trebuie să li se confere eficienţa juridică specifică voinţei manifestată într-un act juridic nul, iar aspectele de ordin formal, respectiv notificarea prin executorul judecătoresc, respectate de contestatoare, dar cu depăşirea termenului legal trebuie raportate la momentul manifestării de voinţă, căci aceasta din urmă conferă conţinut formei.
Interpretarea dată de instanţă textelor legale, într-adevăr cu caracter imperativ, în considerarea situaţiei de fapt a cauzei contravine finalităţii reparatorii a legii, care să justifice principiul interpretării acesteia în favoarea celor îndreptăţiţi şi potrivit principiului constituţional, acela al protejării şi garantării dreptului de proprietate.
Mai mult, în speţă, iniţial restituirea cotei de ½ din imobil fusese solicitată de E.G. în termenul şi cu respectarea cerinţelor de ordin formal prevăzute de lege, aspect confirmat prin Decizia nr. 332 din 5 mai 2004 a SC R. SRL.
E.G. a înţeles, în calitatea sa de coindivizar, alături de contestatoare şi în temeiul cererii formulate de aceasta la data de 15 septembrie 2001 la SC R. SRL Braşov, să o reprezinte şi pe aceasta în demersul pentru restituirea imobilului, dovada fiind faptul că acesta, în completarea dosarului privind restituirea imobilului, a alăturat cererii scrise şi actele comoştenitoarei I.E.M. (pag.93 dosar fond).
Ori fie chiar pentru acest considerent mai sus arătat, instanţele nu puteau respinge contestaţia pe cele două excepţii de tardivitate şi formă, chiar dacă aspectele de ordin formal ale mandatării lui E.G. nu erau îndeplinite, deoarece din interpretarea art. 4 din Legea nr. 10/2001 anterior modificării prin Legea nr. 247/2005, în vigoare la data soluţionării contestaţiei, rezultă că cererea de acordare a măsurilor reparatorii formulată de succesorii proprietarului imobilului preluat abuziv, reprezintă un act de conservare şi nu de dispoziţie, care nu implică cerinţa formei autentice a împuternicirii şi care se justifică prin principiul potrivit căruia coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalţi în privinţa acestor acte de conservare.
Întrucât instanţele de fond şi apel au soluţionat cauza dedusă judecăţii pe excepţia tardivităţii şi a nerespectării cerinţelor de formă a notificării, fără a intra în cercetarea fondului, în temeiul art. 313 C. proc. civ. se impune admiterea recursului declarat de I.E.M. şi casarea celor două hotărâri cu trimiterea spre rejudecare la Tribunalul Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta de I.E.M. împotriva deciziei nr. 341/Ap din 11 aprilie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 699(S din 29 noiembrie 2004 a Tribunalului Braşov, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6331/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6092/2006. Civil → |
|---|
