ICCJ. Decizia nr. 6233/2006. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6233
Dosar nr. 36/57/2006
Şedinţa publică din 2 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 31 august 2004, reclamantul T.E. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat la plata sumelor de 50.000 Euro şi respectiv 38.816,020 lei, cu titlu de daune morale şi despăgubiri materiale.
În motivarea acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile art. 504 alin. (2) şi (3), art. 505 şi art. 506 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ. reclamantul a arătat că a deţinut funcţia de inspector principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, Serviciul de Evidenţă Informatizată a Persoanei, Biroul Paşapoarte iar în luna noiembrie 2002, Parchetul Naţional Anticorupţie a început urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen., după ce iniţial, în 2002, fusese pus sub învinuire pentru alte două asemenea infracţiuni, cercetări finalizate într-un târziu, prin scoaterea de sub urmărire penală.
Reclamantul a mai arătat că aceste puneri sub învinuire şi tergiversarea soluţionării dosarului de urmărire penală i-au adus prejudicii grave reputaţiei şi imaginii publice, afectându-i de asemenea sănătatea, relaţiile de familie şi situaţia profesională întrucât urmare acestor acuzaţii penale, a fost iniţial suspendat din funcţia de şef birou, iar apoi concediat.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, prin sentinţa nr. 415 din 1 martie 2006, a respins acţiunea, astfel cum a fost precizată, reţinând în esenţă că reclamantul nu a învederat instanţei nici una din situaţiile de natură a determina antrenarea răspunderii statului, iar temeiurile invocate în susţinerea acţiunii nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţă.
Astfel, se mai arată, în războiul acerb purtat de Statul Român împotriva corupţiei, Parchetul Naţional Anticorupţie, prin magistraţii acestuia, nu poate fi culpabilizat prin faptul de a-l fi cercetat penal pe reclamant, pentru o infracţiune pe care de altfel a şi recunoscut-o iniţial.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 316/A din 27 octombrie 2006, a respins apelul reclamantului reţinând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen., întrucât cel în cauză nu a făcut dovada privării de libertate ori restrângerii acesteia în mod nelegal, audierea de către organele de cercetare, neputând fi considerată, prin ea însăşi, o măsură abuzivă.
În cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul T.E.N. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţine în esenţă că acţiunea a fost greşit respinsă în condiţiile în care s-a făcut dovada gravei neglijenţe a magistraţilor Parchetului Naţional Anticorupţie care au început urmărirea penală împotriva sa pentru o faptă ce nu există precum şi pentru o faptă săvârşită de altă persoană, punerea sub învinuire în aceste condiţii, efectuarea de percheziţii domiciliare precum şi reţinerea pentru audieri timp de 24 de ore, întrunind cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 504 alin. (3) C. proc. pen., pentru a putea fi antrenată răspunderea statului.
Tot astfel, se mai arată, pe perioada de 10 luni cât a durat cercetarea penală, a fost suspendat din funcţie, fiindu-i afectată astfel imaginea publică cât şi relaţiile de familie, urmare mediatizării acuzaţiilor P.N.A. prin intermediul presei.
Recursul se priveşte ca nefondat, urmând a fi respins în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 504 C. proc. pen., în redactarea în vigoare la data soluţionării cauzei, orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare, alin. (2) al textului stipulând dreptul la repararea pagubei şi în favoarea persoanei care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea, în mod nelegal.
Ca atare, răspunderea statului este strict circumscrisă celor trei ipoteze avute în vedere de legiuitor, respectiv privarea de libertate, ca măsură preventivă, sau restrângerea libertăţii în mod nelegal şi condamnarea definitivă, ca răspundere directă cauzată de erorile judiciare săvârşite în procesele penale.
În speţă, reclamantul a fost într-adevăr cercetat penal şi pus sub învinuire pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen., însă nu a fost trimis în judecată iar pe parcursul urmăririi penale, nu s-a luat împotriva sa vreo măsură privativă de libertate sau prin care să i se restrângă libertatea în mod nelegal.
În mod corect au reţinut instanţele şi inaplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 998 C. civ., prevederi ale dreptului comun ce ţin de materia răspunderii civile delictuale, în condiţiile în care există dispoziţii legale exprese aplicabile reparării pagubei materiale sau daunei morale, în cazul condamnării pe nedrept sau al privării ori restrângerii de libertate în mod nelegal (Cap. IV, art. 504-507 C. proc. pen.).
Pe de altă parte, actele procedurale săvârşite de organele de urmărire penală nu pot fi incluse în categoria „erorilor judiciare" pe toată perioada cercetării penale individul beneficiind de prezumţia de nevinovăţie care, în speţă s-a şi concretizat, prin soluţia de scoatere de sub urmărire penală dată în dosarul nr. 21/P/2003 al Parchetului Naţional Anticorupţie, prin rezoluţia procurorului din 22 august 2003.
Ca atare, reclamantul nu se află în nici una din situaţiile expres reglementate de lege care să-i confere calitatea de victimă a unei erori judiciare, săvârşită într-un proces penal.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul T.E. Nicolae împotriva deciziei civile nr. 316/A din 27 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6289/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6210/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
