ICCJ. Decizia nr. 638/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 638
Dosar nr. 21056/1/200.
Nr.vechi 6149/2005
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 mai 2000, P.A. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cerând repararea pagubei suferite prin arestarea preventivă pe nedrept, timp de 1 an şi 2 luni, respectiv până la 12 februarie 1991.
A arătat că măsura arestării preventive a fost infirmată prin achitarea sa, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., conform deciziei penale nr. 54 din 2 februarie 1993 a Tribunalului Vâlcea.
Tribunalul Dolj, secţia civilă, prin sentinţa nr. 12 din 25 ianuarie 2001, a respins acţiunea ca fiind introdusă peste termenul prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. civ.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 872 din 22 martie 2005, a respins, ca nefondat apelul reclamantului cu motivarea că dreptul la acţiune invocat de reclamant este stins prin prescripţia prevăzută de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. care, fiind reglementată printr-o normă imperativă concordantă Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, nu se poate renunţa la ea, instanţa fiind obligată să o constate din oficiu.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând nelegalitatea ei dedusă din natura juridică a termenului prevăzut de art. 505 alin. (2) C. proc. pen. care, fiind de recomandare şi contrar Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, obliga instanţele de fond să admită acţiunea.
Recursul este fondat în sensul celor arătate mai jos.
Normele CEDO şi corelativ, jurisprudenţa Curţii Europene, având forţă constituţională şi supralegislativă, sunt direct aplicabile în sistemul român de drept. Ca atare, autorităţile statale române, inclusiv instanţele judecătoreşti, sunt datoare să observe că, potrivit principiului subsidiarităţii, Normele Convenţiei şi, corelativ, contenciosul european, consacră protecţia concretă şi efectivă a drepturilor omului, fără a-i impune vreo limită. După cum, în caz de erori judiciare care pot antrena arestări pe nedrept, exerciţiul dreptului la reparaţii (art. 5 pct. 5 din Convenţie şi art. 3 din Protocolul nr. 7) este nediscriminatoriu, cel puţin dacă nu există nici o justificare obiectivă şi rezonabilă, prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 14 din Convenţie.
Analog, prescripţiei dreptului la acţiune în materia reparaţiilor poate avea în sistemul naţional un regim juridic diferit, dar numai dacă, în sensul arătat, diferenţa de tratament are, de asemenea, o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Or, în speţă, reclamantul a invocat ca motiv de apel, tocmai absenţa justificării obiective şi rezonabile a termenului de prescripţie de un an, prevăzut de art. 505 alin. (5) C. proc. civ., ca fiind discriminatoriu termenelor de prescripţie extinctivă prevăzute de Decretul nr. 167/1958.
Întrucât instanţa de apel a omis să examineze, în sensul arătat, motivul de apel referitor la aplicarea în cauză a Normelor Convenţiei se impune, în asigurarea dublului grad de jurisdicţie, admiterea recursului şi casarea deciziei recurate cu trimitere la aceeaşi instanţă pentru o nouă judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P.A. împotriva deciziei nr. 872 din 22 martie 2005 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia şi trimite cauza la Curtea de Apel Craiova, pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 64/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5879/200<. Civil → |
|---|
