ICCJ. Decizia nr. 6454/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6454
Dosar nr. 3927/121/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 3 noiembrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor l-a chemat în judecată pe pârâtul M.N., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-i restrângă pârâtului dreptul la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentinţa civilă nr. 87 din 18 ianuarie 2007, Tribunalul Galaţi, secţia a IV-a civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
În cauză nu sunt incidente motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică pentru a i se restricţiona pârâtului dreptul la libertatea de circulaţie şi de şedere.
În drept, tribunalul a ţinut seama de dispoziţiile Legii nr. 248/2005, de cele ale art. 14 (7A9) al Tratatului de la Roma, de cele ale art. 39-42 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană şi de cele ale art. 20 din Constituţia României.
Prin Decizia nr. 175 A din 8 mai 2007 Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut următoarele:
Dispoziţiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care constituie temeiul juridic invocat de reclamantă pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a pârâtului, prevăd că restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.
În schimb, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, prevede limitativ numai trei situaţii în care statul ar putea restrânge libertatea de circulaţie a persoanelor, situaţii referitoare la existenţa unor motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică.
Norma internă, care prevede o categorie mai largă de situaţii în care limitarea dreptului poate fi dispusă, este astfel parţial incompatibilă cu norma comunitară şi, cum reclamanta nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla în una din cele trei situaţii la care se referă norma comunitară, corect cererea sa a fost respinsă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea cererii, recurenta arată că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 3 octombrie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, ratificat prin Legea nr. 173/1997 care, în art. 1 pct. 1, prevede că fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părţi contractante şi fără formalităţi, orice persoană care nu îndeplineşte condiţiile necesare pentru intrare sau nu mai întruneşte cerinţele pentru şederea pe teritoriul părţii contractante.
Măsura solicitată se circumscrie situaţiilor expres şi limitativ prevăzute de art. 53 din Constituţie şi este în concordanţă şi cu art. 2 din Protocolul 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea circulaţiei cetăţenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfăşoare potrivit unor reguli şi cu respectarea unor condiţii stabilite de lege.
Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr. 248/2005.
Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege, iar art. 17 din Constituţie prevede că cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului român, dar, în acelaşi timp, trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile legale ce le revin.
Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage măsura restrângerii dreptului la liberă circulaţie, care se justifică în cazul de faţă pentru apărarea ordinii, situaţie prevăzută printre cele limitativ enumerate de art. 53 din Constituţie.
Astfel, măsura returnării dispusă de autorităţile statului străin în legătură cu pârâtul este de natură să facă dovada că acesta nu a respectat condiţiile de şedere în spaţiul Uniunii Europene, ceea ce impune luarea restricţiei faţă de pârât, în conformitate şi cu Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Instanţele au reţinut că dreptul cetăţenilor la liberă circulaţie este un drept garantat de legea naţională, dar şi de dreptul comunitar şi că, totodată, acest drept poate fi supus anumitor limitări.
Prin urmare, criticile recurentei referitoare la reţinerea unui caracter absolut al dreptului la liberă circulaţie, cu pretinsa ignorare a art. 25 din Constituţie, care prevede posibilitatea limitării exerciţiului acestui drept, nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză şi nu se impune a fi analizate.
Ceea ce a mai reţinut, în mod just, curtea de apel este faptul că, pentru a se dispune o măsură de limitare a dreptului la liberă circulaţie a unui cetăţean, este necesar ca, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, care prevede posibilitatea luării unei atare măsuri, instanţa să respecte şi dispoziţiile art. 27 din Directiva 2004/38/CE, adică să verifice dacă această măsură urmăreşte unul din scopurile de interes general prevăzute în pct. 3 al articolului.
Aceasta deoarece România a devenit la 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene şi este obligată să aplice normele de drept comunitar, iar în măsura în care o normă de drept internă ar veni în contradicţie cu acestea, să le acorde prioritate celor din urmă.
Pentru acest considerent, în mod corect a reţinut curtea de apel că simpla returnare a pârâtului din Italia la data de 3 octombrie 2006 nu poate să constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului acestuia la libera circulaţie în statele Uniunii Europene, câtă vreme reclamanta nu a dovedit şi nici măcar nu a arătat de ce o astfel de măsură ar corespunde unei situaţii extreme, necesară pentru limitarea dreptului.
Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze necesitatea şi proporţionalitatea măsurii solicitate faţă de scopul urmărit, recursul declarat de aceasta este nefondat şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 175/A din 8 mai 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6458/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6455/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
