ICCJ. Decizia nr. 6458/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6458
Dosar nr. 6437/3/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 17 februarie 2006, reclamantul N.D.C. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin primarul general şi M.C.D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea dispoziţiei nr. 5866 din 27 decembrie 2005 emisă de Primăria municipiului Bucureşti şi să menţină dispoziţia nr. 4177 din 6 aprilie 2005, cu motivarea că noua dispoziţie este nelegală, deoarece pârâtul M.C.D. nu a depus la dosar în termenul stabilit de legiuitor actele de care a înţeles să se folosească în susţinerea notificării, respectiv în dovedirea calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobilul din Bucureşti; reclamantul a susţinut că este singurul îndreptăţit la măsuri reparatorii pentru imobil, conform dispoziţiei nr. 4177 din 6 aprilie 2005.
Prin sentinţa civilă nr.780 din 20 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondată acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
În mod corect a fost emisă dispoziţia nr. 4866 din 27 decembrie 2005, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului în favoarea numiţilor N.D.C. şi M.C.D., atâta vreme cât acesta din urmă a depus la dosar, în justificarea calităţii sale de persoană îndreptăţită la restituire certificatele de moştenitor nr. 56 şi 57 din 8 septembrie 2004, fără a se putea reţine că aceste înscrisuri au fost depuse tardiv, în raport de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 10/2001 modificată.
Prin Decizia civilă nr. 44A din 21 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei, cu următoarea motivare:
Termenul de depunere a actelor doveditoare, prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost prelungit succesiv până la 1 iulie 2003, nu este un termen de decădere, ci unul de recomandare.
Dacă s-ar accepta teza contrară, ar însemna că etapa jurisdicţională prevăzută de Legea nr. 10/2001 pentru soluţionarea contestaţiilor ar fi lipsită de conţinut şi nu ar putea fi considerată un recurs efectiv, înţeles ca drept al persoanei de a se adresa unui tribunal independent şi imparţial şi de a beneficia de garanţiile unui proces echitabil, în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
Este nefondată şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Primăria municipiului Bucureşti având posibilitatea să recurgă la revocarea dispoziţiei, câtă vreme nu se finalizaseră formalităţile de publicitate imobiliară, încheierea nr. 14127 din 12 august 2006 a Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară sector 1 Bucureşti fiind ulterioară deciziei contestate în cauză.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Fără a dezvolta separat cele două motive de recurs invocate, recurentul susţine că în mod greşit a reţinut curtea de apel împrejurarea că la data revocării dispoziţiei nr. 4177 din 6 aprilie 2005, contestate în instanţă de pârâtul M.C.D., formele de publicitate imobiliară nu erau încheiate.
În realitate, acestea se încheiaseră deja la data emiterii celei de-a doua dispoziţii, 27 decembrie 2005, conform încheierii nr. 14127 din 12 august 2005 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate imobiliară Bucureşti, prin care se dispusese deja întabularea imobilului pe numele reclamantului.
În acest mod instanţa a încălcat prevederile art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, conform cărora Decizia de restituire în natură a imobilului face dovada deplină a proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia şi are forţa probantă a unui înscris autentic, constituind titlu executoriu pentru punere în posesie.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei iar, pe fond, admiterea acţiunii şi anularea dispoziţiei nr. 4666 din 27 decembrie 2005.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând Decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică referitoare la absenţa motivării deciziei atacate ori la existenţa unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii.
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 se circumscrie textului de lege menţionat.
Recurentul contestă însă şi situaţia de fapt reţinută, sub aspectul datei la care s-au finalizat formalităţile de întabulare a imobilului pe numele său, or, reevaluarea situaţiei de fapt nu este posibilă în instanţa de recurs, faţă de actuala configuraţie a art. 304 C. proc. civ.
Independent însă de acest aspect contestat, Decizia curţii de apel nu poate fi considerată nelegală, deoarece, referitor la fondul pretenţiilor reclamantului, curtea a reţinut că sunt neîntemeiate, câtă vreme din actele ataşate pentru soluţionarea notificărilor a rezultat că atât reclamantul, cât şi pârâtul M.C.D. sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, iar termenul de depunere a actelor de către pârât nu poate fi considerat depăşit, aşa cum a susţinut reclamantul prin acţiunea de faţă.
Aceste aspecte nu au fost contestate în recurs, iar, în raport de situaţia de fapt reţinută, motivul de nelegalitate invocat nu este întemeiat, aşa încât, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menţine Decizia şi va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul contestator N.D.C. împotriva deciziei nr. 44/A din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6491/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6454/2006. Civil → |
|---|
