ICCJ. Decizia nr. 649/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 649
Dosar nr. 1803/118/2006
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2009
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
1.1. Obiect
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, la 12 mai 2006, reclamanţii N.A.M., N.G.V., N.O., N.M.E., M.Ş.I., K.R.S. şi R.M.G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Consiliul Local al municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 791 mp liber de construcţii şi a terenului în suprafaţă de 212,10 mp pe care sunt edificate garaje provizorii fără autorizaţie, situate în Constanţa; obligarea Primarului municipiului Constanţa să emită dispoziţie care să cuprindă ofertă de despăgubire, prin compensare cu o altă suprafaţă de teren echivalentă sau echivalent bănesc pentru suprafaţa de teren de 648,90 mp ocupată de construcţii; obligarea Primarului municipiului Constanţa să emită dispoziţie care să cuprindă ofertă de despăgubire prin echivalent pentru construcţiile ce s-au aflat pe teren şi au fost demolate.
1.2. În fapt
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamanţii, în calitate de persoane îndreptăţite, au formulat notificare prin care au solicitat restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 791 mp liber de construcţii şi a terenului în suprafaţă de 212,10 mp, în total 1003,10 mp, prin hotărâre judecătorească primarul fiind obligat să emită dispoziţie motivată asupra notificării.
Cu toate acestea, primarul refuză în continuare să se conformeze hotărârii judecătoreşti.
1.3. In drept
Reclamanţii şi-au întemeiat în drept acţiunea pe dispoziţiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 285 din 18 martie 2008 Tribunalul Constanta, secţia civilă, a admis în parte acţiunea şi i-a obligat pe pârâţii Primarul municipiului Constanţa şi municipiul Constanţa să emită o dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de 687,05 mp, teren liber situat în Constanţa.
Au fost obligaţi pârâţii să emită o dispoziţie care să conţină măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru suprafaţa de 969,53 mp teren şi construcţii demolate.
A fost respinsă acţiunea introdusă împotriva Consiliului Local Constanţa ca fiind formulată împotriva unei entităţi lipsite de capacitate de folosinţă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că faptul că imobilul ce formează obiectul litigiului se găseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă.
Din raportul de expertiză rezultă că o parte din teren este ocupată de două construcţii şi de mai multe garaje edificate fără autorizaţie.
Faţă de dispoziţiile art. 10 şi urm. din Legea nr. 10/2001, suprafeţele de teren aferente blocului SI, aleii de acces la bloc şi cea pentru care o societate comercială a dobândit drept de folosinţă, nu pot fi restituite în natură.
3. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 173/C din 7 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale, au fost admise apelurile declarate de reclamanţi şi pârâţi.
Sentinţa a fost schimbată în parte în sensul că a fost obligat Primarul municipiului Constanţa să emită o dispoziţie de restituire în natură a suprafeţei de 820,40 mp situat în Constanţa.
A fost obligat Primarul municipiului Constanţa să emită o dispoziţie motivată care să conţină măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 836,18 mp compusă din teren bloc şi alee de acces.
A fost respinsă acţiunea faţă de municipiul Constanţa, prin primar. Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei şi au fost compensate cheltuielile de judecată în fond şi în apel.
In considerentele hotărârii s-a arătat că instanţa de fond, soluţionând cauza, a greşit la restituirea terenului liber acordând mai puţin decât trebuia şi nu a identificat terenul restituit reclamanţilor, neindicând ce raport de expertiză îşi însuşeşte.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză de expertul B.D. şi însuşit de instanţa de apel, este liberă suprafaţa de 820 mp. Pentru diferenţa de 836,18 mp se va emite dispoziţie motivată.
Având în vedere că ambele au fost admise şi niciuna dintre părţi nu a căzut în pretenţii faţă de cealaltă parte, instanţa a compensat cheltuielile de judecată.
4. Recursurile
4.1. Recursul declarat de reclamanţi - motive
După ce au reluat discuţia privitoare la îndreptăţirea instanţei de judecată de a dispune în mod direct asupra restituirii în natură, reclamanţii au criticat decizia instanţei de apel arătând că în mod greşit nu li s-a restituit în natură şi suprafaţa de teren de 194,60 mp pe care numai expertul a stabilit-o ca fiind alee de acces, dreptul de servitute nefăcând obiect al litigiului.
4.2. Recursul declarat de pârâţi - motive
În mod greşit instanţa de apel, constatând întemeiat motivul de apel prin care se invoca faptul că instanţa de fond a schimbat obiectul din obligaţie de a face în obligaţie de a da, s-a pronunţat pentru prima dată pe obligaţia de a face, în loc să desfiinţeze sentinţa cu trimitere.
în mod greşit s-au compensat cheltuielile de judecată, deşi reclamantul a precizat că nu solicită cheltuieli de judecată. Trebuia să li se acorde pârâţilor apelanţi cheltuieli de judecată, acestea neavând cu ce să fie compensate.
Din actele oficiale depuse în apel rezultă că bunul pretins are o altă configuraţie şi situaţie juridică decât cel reţinut de cele două instanţe şi expert. Acţiunea trebuia respinsă ori cel puţin refăcută lucrarea tehnică cu luarea în considerare a situaţiei bunului pretins.
Ambele instanţe au acordat plus petita faţă de conţinutul notificării potrivit actelor iniţiale de proprietate.
4.3. Analiza făcută de instanţa de recurs
1. Recursul reclamanţilor nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcţii preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii, autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.
Conform raportului de expertiză efectuată de B.D., suprafaţa de 194,6 mp, pretinsă de reclamanţi în natură, este ocupată de aleea de acces pentru locatarii blocului SI. Drept urmare, în respectarea cerinţelor textului enunţat, această suprafaţă de teren nu poate fi restituită în natură.
De altfel, la termenul din 20 martie 2007 apărătorul reclamanţilor a arătat că nu are obiecţiuni la raportul de expertiză iar „cu privire la suprafaţa de 194,6 mp ocupată de aleea de acces pentru locatarii blocului, arată că instanţa urmează a aprecia dacă aceasta poate fi restituită în natură". Faţă de afectatiunea terenului, ambele instanţe de fond au apreciat în mod corect că acesta nu poate fi restituit în natură, măsurile reparatorii putând fi stabilite numai prin echivalent.
2. Nu este întemeiat nici recursul pârâţilor.
În primul rând, Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, nu au interes să declare recurs pentru că aceşti pârâţi nu au fost obligaţi la nimic faţă de reclamanţi.
În al doilea rând, instanţa superioară de fond nu a lipsit părţile de vreun grad de jurisdicţie, art. 297 alin. (1) C. proc. civ. permiţând desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe numai dacă aceasta s-a pronunţat greşit în temeiul unei excepţii procesuale ori s-a pronunţat în lipsa părţii care nu a fost legal citată. în speţă nu este niciuna din cele două situaţii care ar fi putut determina desfiinţarea sentinţei.
Prin motivele de recurs, la fel de sumare ca şi motivele de apel, nu s-a arătat în ce a constat lipsirea părţilor de un grad de jurisdicţie. Faptul că instanţa de apel, devolutivă, dispune restituirea în natură, apreciind că obligarea la măsuri reparatorii prin echivalent este greşită, nu înseamnă că s-au încălcat dispoziţiile procedurale enunţate.
În al treilea rând, faptul că instanţa de apel a compensat cheltuielile de judecată ale părţilor şi nu a obligat pe pârâţi la plata vreunei sume de bani, în condiţiile în care sentinţa a fost schimbată numai în parte, nu atrage niciun prejudiciu pentru pârâţi. întrucât prin angajarea unui apărător calificat şi prin efectuarea expertizelor este evident că reclamanţii, care nu au căzut în pretenţii, au efectuat cheltuieli de judecată pe care, în lipsa compensării făcute de instanţa de apel, le-ar fi putut cere pe cale separată.
În al patrulea rând, faţă de dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării, instanţele de fond nu au săvârşit vreun plus petita.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel a făcut aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legii materiale incidente în cauză, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. ambele recursuri au fost respinse ca nefondate, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii N.G.V., N.O., N.M.E., M.Ş.I., K.R.S. şi R.M.G. precum şi de pârâţii Primarul municipiului Constanţa, Consiliul Local al municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 173/C din 7 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5894/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6614/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
