ICCJ. Decizia nr. 6648/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6648
Dosar nr. 5713/105/2006
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin sentinţa civilă nr. 1187 din 21 septembrie 2007 Tribunalul Prahova a respins acţiunea precizată formulată de reclamantele V.M., C.D.I., N.S.S., O.D.S., N.D. în contradictoriu cu Primăria Oraşului Mizil prin care au solicitat anularea dispoziţiei nr. 647/2006, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o nouă dispoziţie prin care să le restituie în natură imobilele situate în Mizil.
În termenul legal reclamantele au precizat acţiunea în sensul emiterii unei dispoziţii de restituire în natură sau de acordare de despăgubiri pentru imobilele din Mizil, str. O. nr. 16, compus din 400 mp teren şi din str. O. nr. 29 compus din 700 mp teren.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că prin dispoziţia nr. 647/2006 au fost respinse notificările formulate de reclamante cu motivarea că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a imobilelor în proprietatea statului.
Imobilele au fost dobândite de autorul reclamantelor, N.C. în baza contractelor de vânzare cumpărare perfectate la datele de 16 iunie 1928 şi 7 martie 1928.
În baza certificatelor de moştenitor nr. 134/1962, 1854/1993, 50/2001 şi 51/2001, singurele moştenitoare ale defunctului N.C. sunt reclamantele, în calitate de descendente, nepoate de fii.
Din analiza probelor administrate a rezultat că autorul reclamantelor a dobândit în timpul vieţii mai multe imobile, printre care şi cele din litigiu. Prin Decretul nr. 92/1950 statul a naţionalizat de la N.C. patru apartamente situate în Mizil, str. N. nr. 75, str. C. nr. 13 şi Bd. L. nr. 15.
Conform concluziilor raportului de expertiză topo efectuată în cauză terenurile nu au pitit fi clar identificate din punct de vedere al amplasamentului. De asemenea, la dosar nu a fost depusă nici o dovadă care să ateste că imobilele au fost preluate efectiv de la autorul reclamantelor.
Întrucât nu s-a stabilit cert că imobilele au fost deţinute de N.C. ulterior datei de 6 martie 1945 şi nici faptul preluării abuzive, instanţa de fond a respins acţiunea.
Împotriva sentinţei a formulat apel reclamanta V.M. susţinând că a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, iar dacă nu s-au localizat cu precizie imobilele se putea pune în discuţie o eventuală despăgubire.
Curtea de Apel Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 101 din 27 martie 2008 a respins apelul ca nefondat reţinând că reclamanta avea sarcina de a dovedi că autorul său a deţinut imobilele şi după data de 6 martie 1945. De asemenea, din expertiza efectuată a rezultat că datorită datelor insuficiente nu s-a putut reconstitui exact amplasamentul terenurilor.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta V.M., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. învederând că expertiza efectuată a identificat cele două terenuri şi că, în mod greşit instanţa i-a cerut să probeze un fapt negativ, respectiv că autorul său nu a înstrăinat imobilele ulterior datei de 6 martie 1945.
Recursul nu este fondat.
Pentru a beneficia de măsurile reparatorii instituite de Legea 10/2001 este necesară îndeplinirea mai multor condiţii cumulative. În primul rând, trebuie dovedită preluarea abuzivă a imobilului, conform art. 1 şi art. 2 din lege, apoi calitatea de proprietar existentă la data preluării, sau de moştenitor al fostului proprietar conform art. 3 şi art. 4. O altă condiţie necesară este ca bunul, dacă mai există, să poată fi individualizat în materialitatea sa.
În speţă, s-a dovedit că cele două terenuri au aparţinut numitului N.C., potrivit contractelor de vânzare cumpărare încheiate în anul 1928, reclamantele fiind succesoarele acestuia conform certificatelor de moştenitor depuse la dosar, în calitate de nepoate de fii. Din probele administrate nu a rezultat dacă terenurile au fost preluate abuziv în proprietatea statului, întrucât nu a fost depus nici un act normativ sau de autoritate din care să rezulte măsura preluării. În situaţia în care ar fi fost depuse înscrisuri care să ateste preluarea abuzivă, ar fi operat prezumţia de proprietate instituită de dispoziţiile art. 24 din Legea 10/2001 republicată, potrivit căreia existenţa şi întinderea dreptului de proprietate este cea recunoscută în actul de preluare, iar persoana individualizată este proprietarul imobilului.
De asemenea, concluziile raportului de expertiză topo efectuată în cauză nu sunt edificatoare pentru individualizarea celor două terenuri care nu au fost identificate cu precizie. Astfel, din concluziile acestui raport, filele 212 şi 272 ale dosarului de fond, a rezultat că terenurile nu pot fi restituite în natură fiind afectate de sistematizare sau în proprietatea altor persoane, iar din punct de vedere al amplasamentului identificarea acestora este discutabilă datorită datelor insuficiente şi a lipsei evidenţelor cadastrale.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.M. împotriva deciziei nr. 101 din 27 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7025/2006. Civil. Expropriere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6486/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
