ICCJ. Decizia nr. 6662/2006. Civil
| Comentarii |
|
La data de 10 martie 1999, reclamanta B.E. prin mandatar S.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Primăria municipiului București și Primăria sectorului 3 București să se constate nulitatea contractului de donație autentificat sub nr. 3395 din 28 iunie 1963 și transcris sub nr. 232 din 28 iunie 1963 privind imobilul din București, și obligarea acestora să-i restituie o suprafață de teren de 1070 mp, construibilă, în aceeași zonă sau să-i plătească despăgubiri la valoarea de circulație a imobilului.
Prin sentința nr. 713 din 13 iunie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantelor B.E. și C.S.
în motivarea acestei hotărâri, tribunalul a reținut că reclamantele au cerut constatarea nulității contractului de donație pentru lipsa cauzei juridice și în subsidiar constatarea nulității relative pentru că prin amenințare și violență le-a fost smuls consimțământul la încheierea contractului.
Din probele administrate s-a stabilit că B.S., soțul reclamantei, în prezent decedat, a dobândit proprietatea asupra terenului în suprafață de 1070 mp situat în București, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 39824 din 8 noiembrie 1945 de Tribunalul Ilfov, Secția notariat.
Ulterior, prin oferta de donație din 12 decembrie 1962 și apoi prin contractul autentificat sub nr. 3395 din 26 iunie 1963 B.S. și B.E. au donat terenul și construcțiile aferente statului.
Imobilul a fost demolat potrivit Decretului nr. 217 din 12 septembrie 1989 și conform expertizei efectuate în cauză, terenul este ocupat în prezent de blocuri de locuințe cu magazine la parter.
Tribunalul a reținut că reclamanta nu a dovedit lipsa intenției de a gratifica statul, câtă vreme actul a fost încheiat în formă autentică potrivit art. 813 C. civ. și nu rezultă cu certitudine din probele administrate lipsa cauzei ca element constitutiv al contractului de donație.
S-a stabilit că declarațiile martorilor audiați în cauză în sensul că reclamanții au fost constrânși să doneze statului imobilul din București, deși aveau șapte copii în întreținere, nu sunt relevante și nu se coroborează cu alte probe.
Așadar, actul de donație a fost considerat pe deplin valabil întrucât atât reclamanta cât și soțul său nu au fost amenințați cu nici un rău în sensul art. 953 C. civ. pentru încheierea actului, mai ales că și-au exprimat liber consimțământul în fața Notariatului de stat, organ abilitat să întocmească asemenea contracte.
Tribunalul a mai dispus pe parcursul procesului introducerea în cauză, în calitate de reclamantă a numitei C.S., unica moștenitoare a defunctului B.S. conform certificatului de moștenitor nr. 67 din 1 aprilie 1983 eliberat de Notariatul de stat județean Prahova, la cererea reclamantei B.E. și scoaterea din proces a Primăriei sectorului 3 București pentru lipsa calității procesuale pasive.
Apelul declarat de reclamantele B.E. și C.S. împotriva sentinței tribunalului a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2A din 8 ianuarie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.
Instanța de apel a confirmat hotărârea tribunalului pentru că nu s-a dovedit lipsa intenției de a gratifica statul prin actul încheiat, motiv invocat pentru constatarea nulității absolute a contractului și de asemenea s-a considerat că simpla invocare a regimului politic contemporan cu perioada încheierii convenției cât și a numărului mare al membrilor familiei, nu conduc la vicierea consimțământului în sensul art. 953 C. civ. care să atragă nulitatea relativă a aceluiași act. De altfel, acțiunea în anulare a unui act juridic este prescriptibilă conform art. 9 din Decretul nr. 167/1958 și prescripția începe să curgă de la data când actele de violență au încetat.
în contra acestei decizii au declarat recurs reclamantele considerând-o nelegală și invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.9 și 19 Cod procedură civilă, așa cum au precizat.
După declararea recursului a decedat reclamanta B.E.(la data de 16 mai 2001) așa încât au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia ce figurează în certificatul de calitate de moștenitor nr. 14 din 13 februarie 2002 eliberat de Biroul Notarului Public M.C. și care au declarat că înțeleg să continue recursul autoarei lor.
Cu declarațiile autentificate sub nr. 3573 din 5 decembrie 2005 și nr. 3647 din 9 decembrie 2005 recurenții C.S., M.M., N.S., ș.a., au arătat că renunță la judecarea capătului doi din acțiune și anume: obligarea pârâtelor să le restituie o suprafață de teren de1070 mp, construibilă, în aceeași zonă sau să plătească despăgubiri la valoarea actuală a imobilului.
în dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanții susțin că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit art. 967 C. civ. ce prezumă existența cauzei actului juridic, prezumție relativă ce a fost răsturnată cu probele administrative.
Se arată că atât din înscrisurile depuse cât și din dispozițiile martorilor rezultă lipsa intenției de a gratifica statul, respectiv dorința donatorilor de a-și micșora patrimoniul în contextul în care aveau în întreținere șapte copii și pentru a obține venituri, au încheiat imobilul din București, pentru că locuiau în comuna Ceptura unde erau amenințați să li se ocupe imobilul pentru a se așeza sediul cooperativei agricole de producție.
Recurenții menționează că instanțele nu s-au pronunțat asupra unor înscrisuri depuse ca probe, respectiv adeverința nr. 23/1999 emisă de S.A. Rotari/Ceptura, județul Prahova din care rezultă că imobilul recurenților din comuna Ceptura fusese ocupat încă din anul 1959 de "V. Ceptura" fără titlu iar imobilul din București era închiriat așa cum reiese din contractele de închiriere depuse.
Față de aceste probe coroborate cu declarațiile martorilor s-a dovedit pe deplin lipsa intenției soților B. de a-și micșora patrimoniul, mărind patrimoniul statului prin donarea imobilului în litigiu, deci voința lor reală nu a fost aceea consemnată în contract ce era consecința constrângerilor psihice la care au fost supuși.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 801 C. civ. "donațiunea este un act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil un lucru donatorului cere-l primește".
Din această dispoziție rezultă că donația este un contrat gratuit prin care donatorul își micșorează patrimoniul în mod irevocabil, fără a urmări să primească ceva în schimb.
Fiind un contract, valabilitatea donației se examinează în raport de îndeplinirea celor patru condiții esențiale prevăzute de art. 948 C. civ., printre care este înscrisă și cea privitoare la cauza licită.
Potrivit art. 966 C. civ. obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect.
Totodată, existența cauzei se analizează în raport de specificul donației, ca libertate, prin care o valoarea trece dintr-un patrimoniu în altul, fără a se urmări un echivalent.
Astfel, voința de a dispune nu poate fi separată de scopul determinant care a provocat manifestarea dispunătorului de a face o liberalitate.
Din perspectiva celor expuse, în situația în care instanța este investită a se pronunța supra cauzei licite a contractului de donație ca o condiție esențială de validitate, acesta trebuie să aibă în vedre nu numai legislația în vigoare la data realizării liberalității dar și împrejurările contemporane efectuării donației.
Prezumția cauzei licite a contractului fiind relativă poate fi răsturnată prin probe fie intrinseci actului juridic fie extrinseci acestuia.
Revenind la situația de fapt ce rezultă din probele administrate, se constată că instanțele au reținut corect împrejurarea că familia B. locuia, în mod statornic, în comuna Ceptura, județul Prahova împreună cu cei șapte copii aflați în întreținerea lor.
Imobilul din București, fusese cumpărat de B.S. în anul 1945, cu act autentic și apoi închiriat încă din anul 1955 așa cum reiese din contractele de închiriere depuse la dosar.
Din adeverința nr.23/1999 eliberată de S.A. Rotari/Ceptura rezultă că anexe și crama imobilului, proprietatea soților B. din comuna Ceptura au fost ocupate din anul 1959 de V. Ceptura, iar din anul 1962 până în anul 1989 de către fostul CAP Ceptura.
Totodată, s-a dovedit că B.S., autorul recurenților a fost încadrat de noua putere comunistă la categoria "chiaburi" iar în anul 1962 a fost nevoit să se înscrie în cooperativa agricolă de producție.
Coroborând aceste înscrisuri cu declarațiile martorilor audiați de prima instanță, se constată că asupra familiei B. se făceau presiuni de a se muta din imobilul din comuna Ceptura în imobilul din București pentru că puterea locală intenționa să așeze sediul cooperativei agricole în locuința acestora din comuna Ceptura, ceea ce s-a și întâmplat în anul 1962 când a fost ocupată o parte din imobil, respectiv crama și anexele.
în aceste condiții, B.S. și B.E. au donat Statului Român imobilul din București, prin contractul de donație autentificat sub nr. 3395 in 28 iunie 1963 de Notariatul de Stat al Raionului Tudor Vladimirescu, pentru că nu doreau să părăsească imobilul din comuna Ceptura. De asemenea, în anul 1962 B.S. s-a înscris în cooperativa agricolă de producție pentru a nu mai fi considerat chiabur, statut ce ar fi avut repercursiuni și asupra evoluției ulterioare a copiilor lui.
Așa fiind, contractul de donație a fost încheiat după instaurarea puterii comuniste, nu cu intenția de a gratifica Statul Român ci pentru dobândirea unui statut social agreat de noua ordine socială și nu a avut la bază onimus donandi care trebuie să constituie cauza juridică licită a libertății realizate, fiind incidente cauzei dispozițiile art. 966 C. civ. ce atrag nulitatea absolută a contractului încheiat.
Față de cele ce preced, hotărârea instanței de apel ce a confirmat sentința tribunalului sunt nelegale astfel încât înalta Curte a admis recursul reclamanților, a casat hotărârile pronunțate în cauză și în fond a admis în parte acțiunea.
A constatat nulitatea absolută a contractului de donație autentificat sub nr. 3395 din 28 iunie 1963 privind imobilul din București, compus din teren în suprafață de 1070 mp și construcții aferente.
Conform art. 246 C. proc. civ. a luat act că recurenții-reclamanți renunță la judecarea capătului de cerere privind restituirea suprafeței de teren de 1070 mp, construibilă, în aceeași zonă sau despăgubiri la valoarea actuală a imobilului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7729/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6329/2006. Civil → |
|---|
