ICCJ. Decizia nr. 680/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 680.
Dosar nr. 16323/1/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2007
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 august 2002, reclamanţii P.R. şi S.G. au chemat în judecată pârâtele SC E. SA Prahova, Primăria municipiului Ploieşti, A.V.A.S., filiala Prahova, şi SIF 4 Muntenia, sucursala Ploieşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului juridic de înstrăinare a imobilului teren şi construcţie situat în Ploieşti, şi a actelor emise în procesul de privatizare cu obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Motivând cererea, reclamanţii au arătat că imobilul teren şi brutărie a fost preluat în mod abuziv la data de 11 iunie 1948 prin Decretul nr. 119/1948.
Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 745 din 19 iunie 2003 a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtele S C E. SA Prahova, Primăria municipiului Ploieşti, A.V.A.S., filiala Prahova, şi SIF 4 Muntenia şi în consecinţă, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanţi.
Apelul declarat de reclamanţi a fost admis prin Decizia nr. 339 din 11 februarie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
A schimbat în parte sentinţa şi pe fond a admis în parte contestaţia, obligând pe intimata pârâtă S C E. SA Prahova să restituie reclamanţilor, în natură, terenul în suprafaţă de 751,60 mp situat în Ploieşti identificat prin expertiza tehnică topometrică şi schiţa de plan aferentă întocmită de ing. D.M., fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
A fost obligată intimata pârâtă SC E. SA Prahova să plătească reclamanţilor suma de 13 milioane lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În contra acestei decizii au declarat recurs reclamanţii, pârâta SC E. SA Prahova şi pârâta Primăria municipiului Ploieşti.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 4737 din 2 iunie 2005, a admis recursurile declarate de reclamanţi şi de pârâta S C E. SA Prahova, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare.
A respins recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Ploieşti.
Din considerentele deciziei de trimitere, rezultă că Înalta Curte, a reţinut următoarele:
Imobilul în litigiu, nefiind preluat de stat prin expropriere, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr.10/2001.
Instanţa de apel, constatând că terenul aferent construcţiei (moara), în suprafaţă de 751,60 mp, este liber şi nu a făcut obiectul naţionalizării, a dispus restituirea lui în natură, soluţia fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 3, art. 9, art. 10 alin. (1), art. 20 şi urm. din Legea nr. 10/2001.
Referitor la brutăria existentă pe teren la momentul preluării, s-a reţinut că preluarea s-a făcut cu titlu valabil în raport cu HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, fără ca valabilitatea titlului să fie analizată în raport cu art. 8 din Constituţia din 1948 şi art. 2 din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reţinut că brutăria existentă pe teren la momentul preluării imobilului de către stat a fost demolată total şi a fost stabilit dreptul reclamanţilor la restituirea terenului liber, în suprafaţă de 751,60 mp.
Or, instanţa de apel, nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate de apelanţi prin cererea aflată la filele 56, 57 din dosar, privitoare la construcţia aflată pe teren şi asupra cererii aflate la fila 63, prin care se solicită să se ţină seama de două declaraţii extrajudiciare (autentificate) aflate la filele 61, 62 sau să se dispună audierea nemijlocită a doi martori.
Înalta Curte, a apreciat ca întemeiată şi critica recurentei SC E. SA Prahova, în sensul că prin modul în care s-a dispus restituirea în natură a terenului aferent brutăriei, instanţa nu s-a pronunţat asupra expertizei topografice, făcând imposibil accesul pârâtei în clădire.
Expertul D.M., în raportul de expertiză judiciară tehnică topografică, aflat la fila 166 din dosarul instanţei de fond, a identificat terenul şi l-a evaluat la suma de 1.700.309.340 lei.
Instanţa de apel a dispus completarea raportului de expertiză, iar din modul în care s-a formulat obiectivul pentru completarea expertizei a rezultat că s-a avut în vedere posibilitatea ca, în ipoteza rămânerii construcţiei în stăpânirea pârâtei, apelanţilor să le fie restituită în natură suprafaţa de teren liberă, care excede suprafeţei necesare pentru folosirea construcţiilor.
Obiectivul stabilit de instanţă prin încheierea din 6 octombrie 2003 a fost ca „expertul să delimiteze suprafaţa ocupată de construcţii (formaţia 14), să arate care este suprafaţa de teren necesară pentru folosirea acestor construcţii, iar în final să precizeze care este suprafaţa de teren liberă şi care eventual poate fi restituită în natură apelanţilor".
Or, expertul nu a determinat suprafaţa de teren liberă, în sensul obiectivului stabilit de instanţă.
A arătat că suprafaţa de teren ocupată de construcţii este de 919,40 mp, că diferenţa de 751,60 mp este o platformă betonată, necesară pentru folosirea construcţiilor şi că în eventualitatea retrocedării în natură, reclamanţii doresc să repună acest activ în funcţiune.
Având în vedere opţiunea reclamanţilor, expertul a stabilit şi fluxuri de deservire în interiorul suprafeţei de 751,60 mp teren.
Prin urmare, destinaţia terenului aferent construcţiei a fost stabilită de expert pentru eventualitatea retrocedării în natură către reclamanţi a întregului imobil.
Instanţa de apel, fără să dispună ca expertul să răspundă obiectivului stabilit şi fără să se pronunţe asupra acestei probe, restituie reclamanţilor întreaga suprafaţă de teren necesară folosirii construcţiei, lăsând construcţia în stăpânirea pârâtei.
Instanţa de trimitere va avea în vedere probele administrate şi va completa probatoriul, pentru stabilirea situaţiei de fapt, în raport cu care se va dispune acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, asigurându-se posibilitatea de folosire a imobilului construit.
Recursul declarat de Primăria municipiului Prahova a fost respins, întrucât hotărârea a fost apelată numai de reclamanţi, iar prin Decizia atacată a fost obligată să restituie reclamanţilor suprafaţa de 751,60 mp teren doar pârâta SC E. SA Prahova.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 226 din 19 septembrie 2006, a admis apelul formulat de reclamanţi, a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 745 din 19 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că a admis acţiunea, a constatat nulitatea absolută a actului juridic de înstrăinare a imobilului, inclusiv actele făcute în procesul de privatizare şi a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1671 mp şi a construcţiilor situate în Ploieşti, judeţul Prahova.
Din considerentele deciziei rezultă că în adoptarea acestei soluţii, instanţa de trimitere a avut în vedere următoarele argumente:
Naţionalizarea imobilului în litigiu a fost abuzivă întrucât au fost încălcate prevederile art. 8 din Constituţia din 1948 şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la restituirea în natură.
Că, în conformitate cu art. 9, art. 10, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură a imobilului construcţie, respectiv a brutăriei, mai ales că expertul constructor G.N., în expertiza efectuată, după casarea cu trimitere, a precizat că pe terenul în litigiu se află o clădire cu regim de înălţime, parter şi etaj cu o suprafaţă de 909,14 mp.
A mai reţinut, că acelaşi expert a arătat că părţile nu au fost în măsură să prezinte planul brutăriei naţionalizate, dacă aceasta este o construcţie nouă pe amplasamentul celei vechi, şi că din suprafaţa totală de 1671 mp, suprafaţa de 909,40 mp este ocupată de brutărie şi postul trafo, iar restul de 751,60 mp este acoperită cu beton asfaltat, astfel încât se impune restituirea în natură a întregului teren.
În ceea ce priveşte nulitatea actelor juridice de înstrăinare a imobilului, a constatat că statul nu a devenit proprietarul imobilului pentru că nu a avut un titlu valabil, astfel încât actul juridic de înstrăinare a imobilului şi de preluare a acestuia în patrimoniul statului sunt lovite de nulitate absolută.
Întrucât nulitatea unui act juridic principal atrage şi nulitatea actelor juridice subsecvente, şi actele întocmite în procesul de privatizare, respectiv contractele de vânzare-cumpărare nr. 495/1995 şi nr. 250/1995 sunt nule absolut.
Pe de altă parte, a mai constatat că dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile doar imobilelor preluate cu titlu valabil nu şi celor fără titlu, în acest sens fiind şi Hotărârea din 1 decembrie 2005 pronunţată de Curtea Europeană în cauza Păduraru împotriva României.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtele SC E. SA Prahova, SIF Muntenia SA, A.V.A.S. şi Primăria municipiului Prahova.
Printr-o primă critică de nelegalitate încadrată în cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta SC E. SA Prahova, a susţinut că instanţa de apel a apreciat în mod eronat faptul că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 9, art. 10 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (în forma sa iniţială, fără modificările aduse prin Legea nr. 247/2005, iar nu prevederile art. 27 (actualmente art. 29) din acelaşi act normativ.
Dezvoltând critica de nelegalitate, recurenta a invocat în esenţă că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român cu titlu valabil, a fost evidenţiat în patrimoniul societăţii comerciale privatizate cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale incidente, fiind aplicabile prevederile art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în speţa dedusă judecăţii şi prin prisma faptului că, reţinând că preluarea imobilului s-a făcut fără titlu valabil, şi deci art. 27 nu ar fi incident, nu a făcut aplicarea art. 45 (fost art. 46) alin. (2) din Legea nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului către reclamanţi nu ar fi posibilă, recurenta fiind de bună-credinţă la încheierea actelor de privatizare.
În raport de argumentele menţionate rezultă că actelor de vânzare-cumpărare acţiuni li se aplică prevederile art. 45 (fostul art. 46) din Legea nr. 10/2001, texte invocate în apărarea sa şi neanalizate în considerentele hotărârii atacate.
Lipsa de temei legal a hotărârii pronunţate decurge şi în privinţa nulităţii actului de înstrăinare şi a actelor încheiate în procedura de privatizare a SC E. SA Prahova, respectiv a contractelor de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 250/1995 şi nr. 495/1995.
Sub acest aspect, recurenta a arătat că, niciodată intimaţii- reclamanţi nu au indicat ce act de înstrăinare a imobilului în litigiu este lovit de nulitate absolută şi nici instanţa de apel nu a individualizat actul de înstrăinare a cărei nulitate absolută a constatat-o.
Hotărârea instanţei de apel este nelegală şi pentru că, în speţă nu este aplicabil principiul de drept civil resoluto iure dantis, resolvitur ius accipiens, între cele două acte juridice neexistând nici o legătură juridică.
Actul de preluare de către stat a imobilului în litigiu, actul principal a avut ca obiect înstrăinarea imobilului în litigiu.
Actele subsecvente au fost întocmite în procedura de privatizare şi au avut ca obiect vânzarea-cumpărare de acţiuni, iar nu de active.
Actul principal a avut ca părţi, pe de o parte autorii reclamanţilor- intimaţi, iar pe de altă parte Statul Român.
Actele subsecvente au avut ca părţi pe de o parte, FPP 4 Muntenia şi F.P.S. Bucureşti, iar pe de altă parte Asociaţia „Morărit şi Panificaţie- PAS"
Pentru aceste motive, recurenta- pârâtă SC E. SA Prahova, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei civile nr. 745/2003, pronunţată de Tribunalul Prahova.
Prin recursul declarat S.I.F. Muntenia SA a susţinut că cererea de constatare a nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 250/1995 este neîntemeiată, întrucât contractul a cărui anulare a solicitat-o reclamantul are ca obiect vânzare de acţiuni şi nu bunuri imobile.
Recurenta A.V.A.S. a critica Decizia pronunţată în apel în temeiul art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ.
Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurenta a susţinut că instanţa de apel nu era competentă să soluţioneze capătul de cerere din acţiune privind nulitatea actelor întocmite în procesul de privatizare, respectiv contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 495/1995 şi nr. 250/1995 întrucât potrivit art. 3 pct. 4 C. com., vânzările şi cumpărările de acţiuni ale societăţilor comerciale sunt fapte obiective de comerţ.
De asemenea, s-a reţinut greşit incidenţa art. 46 din Legea nr. 10/2001, deoarece obiectul contractelor de vânzare-cumpărare îl constituie acţiuni şi nu active şi în mod greşit instanţa de apel a dispus constatarea nulităţii acestor contracte.
Primăria municipiului Ploieşti prin primar prin recursul declarat fondat pe motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., a susţinut că din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că imobilul în litigiu este evidenţiat în patrimoniul SC E. SA Prahova, astfel încât în mod greşit instanţa de apel a dispus obligarea acesteia la restituire, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive şi respingerea acţiunii ca introdusă faţă de o persoană fără calitate procesuală.
Examinând criticile formulate în raport cu aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursurile declarate sunt întemeiate pentru considerentele ce succed.
În conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor dezlegate precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În speţă, prin Decizia de casare s-a dispus ca instanţa de trimitere să completeze probatoriul, pentru stabilirea situaţiei de fapt, în raport cu care se va dispune acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 10/2001, asigurându-se posibilitatea de folosire a imobilului construit.
Dovezile administrate în cauză sunt insuficiente pentru a stabili o situaţie de fapt şi de drept corectă.
Aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001, este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două elemente: preluarea proprietăţii cu titlu valabil şi faptul evidenţierii în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizare cu respectarea dispoziţiilor legale.
În cadrul procesului de privatizare recurenta SC E. SA Prahova, fostă Asociaţia „Morărit şi Panificaţie" Prahova a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 250 din 15 iunie 1995, cu Fondul Proprietăţii Private 4 Muntenia, având ca obiect un număr de 224.607 acţiuni cu o valoare nominală a 25.000 lei fiecare, în sumă totală de 5.615.175.000 lei, reprezentând 30% din capitalul social SC E. SA Prahova.
Proprietatea asupra acţiunilor vândute se va transmite la data depunerii certificatelor de proprietate FPP 4 Muntenia.
La data de 31 august 1995 între Fondul Proprietăţii de Stat, în calitate de vânzător şi A.M.P. Prahova în calitate de cumpătător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr.495, prin care vânzătorul vinde un nr. de 557.329 acţiuni cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare, în sumă totală de 13.933.225.000 lei reprezentând 70% din capitalul social al SC E. SA Prahova.
Din adresa Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, înregistrată sub nr. 48092 din 31 iulie 2006 (f.223 dosar 11005/2005 al Curţii de Apel Ploieşti) rezultă că la data de 30 aprilie 2001, când recurenta SC E. SA Prahova a fost notificată de reclamanţii-intimaţi, reiese că A.P.A.P.S. (fost F.P.S.) era acţionar la această societate.
Reclamanţii au solicitat nulitatea actelor juridice efectuate în procesul de privatizare, deoarece ca efect al acestora imobilul s-a transmis în patrimoniul recurentei SC E. SA Prahova. Acest capăt de cerere are ca temei de drept prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii.
În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel, a reţinut fără nici o altă motivare, că actul principal de preluare a imobilului atrage şi nulitatea actelor juridice subsecvente.
Hotărârea nu cuprinde considerentele privind cauza ilicită, reaua-credinţă şi încălcările dispoziţiilor legale în materia privatizării.
Sub acest aspect, instanţa de apel, avea obligaţia să examineze regimul juridic al actelor efectuate în cadrul procesului de privatizare, dacă sunt supuse regimului comun sau după caz regimului juridic stabilit prin dispoziţiile legii speciale, dacă obiectul acestora îl constituie activele imobiliare ale societăţii, chiar şi pentru ipoteza în care imobilul a fost preluat fără titlu valabil.
Era imperios necesar să se stabilească dacă recurenta pârâtă A.P.A.P.S., era acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul şi dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute de această recurentă este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.
De asemenea, dacă imobilul face parte din patrimoniul recurentei pârâte SC E. SA Prahova, urmare privatizării prin vânzare-cumpărare de acţiuni şi nu de active.
Este nefondată critica recurentei A.V.A.S. privind necompetenţa instanţei de apel de a soluţiona capătul de cerere privind nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în procesul de privatizare.
Capătul de cerere din acţiunea reclamanţilor având ca obiect constatarea nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare are ca temei de drept prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii.
În speţă însă, acest capăt de cerere are caracter accesoriu, soluţionarea lui depinzând esenţial şi nemijlocit de rezolvarea cererii prin care reclamanţii au solicitat restituirea imobilului.
Instanţa de trimitere, va analiza şi celelalte critici invocate, referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi art. 46 din Legea nr. 10/2001 (în vigoare la data introducerii acţiunii), cât şi critica lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei pârâte Primăria municipiului Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâtele SC E. SA, S.I.F. Muntenia, A.V.A.S. şi Primăria municipiului Ploieşti împotriva deciziei nr. 226 din 19 septembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploieşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6810/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6740/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
