ICCJ. Decizia nr. 6841/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6841
Dosar nr. 173/96/2006
Şedinţa publică din 11 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 274 din 20 iunie 2006, Primarul Municipiului Gheorghieni, a respins notificarea formulată, în baza Legii nr. 10/2001 de P.M., P.D.V., V.D.E. şi M.M.S., vizând restituirea în natură a imobilului (construcţie şi teren în suprafaţă de 576 mp) situat în Lacul Roşu, judeţul Harghita, cu motivarea că cei în cauză nu au făcut dovada calităţii lor de moştenitori ai fostului proprietar al imobilului.
La 25 iulie 2006, notificatorii au contestat această dispoziţie, solicitând instanţei să dispună restituirea în natură atât a construcţiei (cunoscută sub denumirea de vila L.") cât şi a terenului în suprafaţă de 576 mp, pe considerentul că imobilele au aparţinut antecesorului lor V.I.L. şi au fost trecute abuziv în proprietatea statului.
Investit în primă instanţă, Tribunalul Harghita, secţia civilă, prin sentinţa nr. 743 din 15 martie 2007, a respins acţiunea, reţinând în esenţă că prin Decizia de respingere a notificării, entitatea investită a respectat cerinţele impuse prin anexa nr. 3, la Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 în condiţiile în care cei în cauză nu au depus actele doveditoare care să justifice dreptul lor de a pretinde una din măsurile reparatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de moştenitorii persoanelor pretins îndreptăţite, a fost admis de Curtea de Apel Târgu-Mureş care, prin Decizia nr. 11/A din 13 februarie 2008 a schimbat în tot sentinţa în sensul că a admis acţiunea, formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Gheorghieni şi S.C.A.T. Lacul Roşu şi a dispus restituirea în natură către reclamanţi a imobilului (teren şi construcţie) situat în Staţiunea Climaterică Lacul Roşu, înscris în C.F. nr. 34 Gheorghieni, nr. top 23103/5, cu o suprafaţă de 576 mp, din care 109 mp vila „L.".
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că în contextul în care tabelele întocmite cu prilejul punerii în aplicare a Decretului nr. 111/1951, au fost încheiate în absenţa proprietarilor „există posibilitatea" ca acestea să conţină „erori".
Tot astfel, se mai arată, coroborând coincidenţa numelui de "P." şi "L." existentă la două poziţii succesive, în copia tabelului ce conţine imobilele situate în Lacul Roşu, cărora li s-a aplicat Decretul nr. 111/1951, nume de familie diferite „ataşate la două vile diferite" se poate prezuma „că la vila P. ar fi de fapt proprietar P. iar la vila L., proprietar L.".
Exagerând forţat comparaţia, se mai arată, şi extrapolând la obiceiurile lingvistice ale poporului român, „este greu de crezut că la un nume de familie P., s-ar boteza un copil L., iar la numele de L., ar fi botezat P.".
Instanţa de apel a reţinut, de asemenea, ca fiind relevante declaraţiile autentificate ale martorilor P.D. şi C.D., potrivit cărora V.L., antecesorul notificatorilor, a fost inspector general în învăţământul secundar şi deţinea o vilă la Lacul Roşu.
Ca urmare, se concluzionează că „există o vilă L. la Lacul Roşu, căreia i-a fost aplicat Decretul nr. 111/1951 şi a fost în proprietatea unei persoane L.".
În cauză, a declarat recurs în termen legal, Primăria Municipiului Gheorghieni, prin Primar care, fără a indica temeiul pe care-şi fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârea dată în apel, pe considerentul aplicării greşite a legii la situaţia de fapt ce rezultă din probele administrate, acţiunea fiind greşit admisă în condiţiile în care reclamanţii nu au putut face dovada că dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză ar fi aparţinut antecesorului lor.
Împrejurarea că, se mai arată, imobilul în litigiu nu a fost revendicat de alte persoane şi că ar putea exista o prezumţie în sensul că la întocmirea tabelului s-ar fi putut strecura erori nu poate constitui o dovadă concludentă a dreptului de proprietate asupra imobilului, în legătură cu care s-a formulat cererea de restituire.
Se constată că, după modul cum au fost dezvoltate, criticile pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivele de nelegalitate urmând a fi examinate în consecinţă.
Recursul se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare, ale dreptului de proprietate şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse până la data soluţionării notificării.
Întrucât textul nu conţine prevederi speciale în privinţa dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptăţite, respectiv a calităţii sale de moştenitor al fostului proprietar, sunt aplicabile regulile de drept comun, întâlnite în materia acţiunii în revendicare.
Din economia textului, rezultă fără echivoc că dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor a persoanelor îndreptăţite, se dovedesc doar cu înscrisuri sintagma „acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicţional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumţie relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
Tot astfel, art. 24 al aceluiaşi act normativ, dispune că în absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, persoana individualizată în aceste acte fiind presupusă că a deţinut imobilul sub nume de proprietar.
Or, în speţă din procesul verbal nr. 5355 întocmit la 10 iunie 1955, de Secţiunea financiară a raionului Gheorghieni, rezultă că imobilul a fost preluat în baza art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, de la numitul P.L., iar nu de la autorul reclamanţilor L.V.I.(f. 11, 12, 90, dosar nr. 173/96/2006 al Tribunalului Harghita, secţia civilă).
Nici actele de stare civilă şi respectiv certificatele de moştenitor depuse în cauză nu atestă că reclamanţii ar fi succesorii lui P.L. respectiv ai persoanei individualizată sub acest nume în actele oficiale prin care s-a pus în executare măsura preluării abuzive (f. 22 – dos. fond, f. 44-53 – dos. apel).
Mai mult, imobilul ce a făcut obiectul cererii de restituire nu se regăseşte nici în testamentul autentificat sub nr. 1205/305/1955 de notariatul de stat al oraşului Sibiu, în acelaşi an în care a avut loc preluarea abuzivă, întocmit de P.V.I., autorul notificatorilor (fila 58 – dosar apel).
Cum, din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză a rezultat că nemişcătorul în litigiu nu a fost înscris în evidenţele funciare, fiind proprietate extratabulară, (f. 15 – dos. fond)singurele probe ce puteau confirma susţinerea notificatorilor în sensul că imobilul a aparţinut autorului lor erau, fie acte translative sau declarative de proprietate (ceea ce nu s-a depus în cauză) fie acte normative sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, în care să fi apărut individualizat acelaşi antecesor.
Or, aşa cum s-a arătat, din probele administrate rezultă că imobilul a fost preluat de la o altă persoană, faţă de care reclamanţii nu au făcut dovada nici unei legături de rudenie.
În consecinţă, în mod greşit instanţa de apel, cu o motivare lapidară, nefundamentată pe ansamblul probelor administrate, a făcut trimitere la declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, în completarea actelor depuse în sprijinul cererii de restituire, nu pot fi folosite decât tot înscrisuri, dacă acestea se întregesc cu înscrisurile originare, sau le prezumă iuris tantum.
Aşa fiind, recursul urmează a se admite, cu consecinţa casării deciziei atacate şi a respingerii apelului declarat de reclamanţi împotriva hotărârii primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Gheorghieni.
Casează Decizia civilă nr. 11/A din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia civilă.
Respinge apelul declarat de reclamanţii P.R., P.H.D., V.D.E. şi M.M.S. împotriva sentinţei civile nr. 743 din 15 martie 2007 a Tribunalului Harghita, secţia civilă, pe care o păstrează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6977/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6799/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
