ICCJ. Decizia nr. 6902/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6902
Dosar nr. 476/57/2006
Şedinţa publică din 19 octombrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, la 1 februarie 2006 reclamantul P.I. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul primarul municipiului Alba-lulia, anularea Dispoziţiei nr. 55/2004 emisă de primar, repunerea reclamantului în termenul de contestaţie de 30 de zile şi obligarea intimatului la emiterea unei dispoziţii prin care să dispună retrocedarea în natură a imobilelor înscrise în C.F. 112 Alba lulia şi C.F. 2291 Alba lulia.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că reclamantul a formulat cerere de retrocedare prin notificarea nr. 13963/2001 depusă prin executorul judecătoresc. De la data depunerii notificării reclamantul nu a primit niciun răspuns, astfel încât la 20 ianuarie 2005 a solicitat să-i fie comunicat stadiul de rezolvare a acesteia. La 25 ianuarie 2006 reclamantului i s-a răspuns că notificarea a fost respinsă pe motiv că nu au fost depuse copii conforme ale actelor care să ateste calitatea de fost proprietar sau moştenitor al fostului proprietar.
Prin sentinţa civilă nr. 193 din 8 martie 2006, Tribunalul Alba, secţia civilă, a respins contestaţia ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Decizia nr. 55/2004 a fost comunicată reclamantului la 13 februarie 2004 iar acţiunea a fost formulată la instanţa competentă la 1 februarie 2006, cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Reclamantul nu poate fi repus în termen întrucât nu a adus la cunoştinţa primăriei care era învestită cu soluţionarea notificării, noua adresă la care să-i fie comunicată Decizia.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia civilă nr. 200 A din 15 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă. Sentinţa a fost desfiinţată şi cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că Decizia nr. 55/2004 a fost comunicată reclamantului, potrivit borderourilor depuse în copie la dosar, la 12 februarie 2004 şi restituită expeditorului în 13 februarie 2004 cu menţiunea „destinatar necunoscut la adresa indicată". Cu aceeaşi menţiune a fost restituit şi plicul trimis reclamantului în 5 februarie 2003.
A comunica, potrivit DEX, înseamnă a face cunoscut, a informa, a da o ştire. Pentru a se realiza comunicarea, destinatarul mesajului trebuie să cunoască ce cuprinde mesajul. în speţă, reclamantul nu ştia nici că a fost soluţionată notificarea, nici hotărârea care s-a luat. Despre conţinutul deciziei a aflat doar în 20 ianuarie 2006, prin adresa nr. 1121/2006 emisă de pârâtă, după care a şi depus contestaţia la 1 februarie 2006. Aşadar, comunicarea dispoziţiei s-a realizat faţă de contestator în 20 ianuarie 2006, iar contestaţia a fost depusă cu respectarea termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte.
Reclamantul avea obligaţia legală să anunţe în scris Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 orice schimbare a domiciliului sau indicarea unei alte adrese pentru comunicarea actelor. Din moment ce recurenta a comunicat Dispoziţia nr. 55/2004 la adresa indicată în notificare, aceasta a respectat dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel încât instanţa a ignorat prevederile art. 22 alin. (2) din lege care impun ca notificarea să cuprindă, printre altele, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite. Drept urmare, în mod corect instanţa fondului a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Un al doilea motiv de recurs vizează încălcarea prevederilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 deoarece prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. 112 Alba Iulia care a fost vândut în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 15073/1997, astfel că restituirea în natură nu mai este posibilă faţă de dispoziţiile art. 18 lit. c) din lege. Acţiunea reclamantului este prescrisă, faţă de prevederile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Un al treilea motiv de recurs are ca obiect decăderea reclamantului din dreptul de a solicita restituirea imobilului înscris în C.F. nr. 2291 Alba Iulia deoarece acesta nu a fost solicitat prin notificare ci doar prin contestaţia adresată instanţei.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului deoarece instanţa de apel a interpretat corect înscrisurile administrate în cauză.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea instanţelor de fond, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, conform art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea va cuprinde denumirea şi adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptăţite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum şi valoarea estimată a acestuia.
Această cerinţă a fost îndeplinită şi de către P.I. şi ceilalţi coproprietari care şi-au indicat adresele în notificarea din 9 august 2001.
În mod corect instanţa de apel a arătat că nu se poate considera că reclamantului i-a fost comunicată Decizia asupra notificării câtă vreme, necunoscând conţinutul deciziei, el nu a ştiut nici faptul că a fost soluţionată notificarea.
Este de asemenea real că recurenta nu are nicio culpă în transmiterea deciziei la adresa indicată iniţial în notificare, dar, în egală măsură, legea specială nu reglementează obligaţia persoanei care a formulat notificarea de a înştiinţa persoana juridică deţinătoare asupra noii sale adrese.
Ca atare, cererea prin care la 20 ianuarie 2006 reclamantul a solicitat informaţii asupra stadiului soluţionării notificării sale, şi prin care a indicat şi un domiciliu ales, a fost apreciată corect de instanţa de apel, ea dovedind preocuparea reclamantului pentru finalizarea procedurii declanşate prin notificare. Drept urmare, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a început să curgă la 25 ianuarie 2006 când reclamantul a primit adresa nr. 1486/2006.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că motivele invocate prin cererea de recurs nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Faţă de soluţia instanţei de apel, care a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare în primă instanţă, criticile privitoare la admisibilitatea restituirii în natură ori prescripţia acţiunii în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare încheiat în condiţiile Legii nr. 112/1995 nu pot fi analizate omisso medio.
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Alba Iulia împotriva deciziei civile nr. 200 A din 15 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 691/2006. Civil ICCJ. Decizia nr. 6866/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → Vezi şi alte speţe de drept civil:
Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 6902/2006. Civil
