ICCJ. Decizia nr. 6950/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6950
Dosar nr. 4546/36/2006
Şedinţa publică din 23 octombrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia civilă, la 24 august 2005 reclamantele E.O.M., E.A.C., R.M.D., S.G.R. şi G.E.M. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa în contradictoriu cu intimaţii Municipiul Constanţa, prin primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa, să dispună anularea Dispoziţiei nr. 2423 emisă de primar, obligarea pârâţilor la restituirea în natură a imobilului compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 533,90 mp situat în Constanţa.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că imobilul în litigiu a aparţinut lui E.T.C. şi a fost naţionalizat la poziţia 304.
Imobilul este ocupat de chiriaşi iar parterul este ocupat de o societate comercială.
Prin sentinţa civilă nr. 1328 din 19 iunie 2006 Tribunalul Constanta, secţia civilă, a admis acţiunea, a anulat dispoziţia nr. 2423 emisă la 11 iulie 2007 de Primarul Municipiului Constanţa şi i-a obligat pe pârâţi să restituie în natură imobilul compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 533,90 mp situat în Constanţa, astfel cum este identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. S.T.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 1138/1911 şi actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2078/1914 autorul reclamanţilor, C.T.E., a dobândit un drept de proprietate cu privire la suprafaţa de 260,90 mp situat în Constanţa, lotul 3 din careul 62 şi respectiv 557 mp situat în Constanţa.
Prin contractul de schimb transcris sub nr. 1915 S.T.E. îi lasă în deplină proprietate fratelui său C.T.E. suprafaţa de 273 mp teren, lotul 1 din careul nr. 62.
S-a probat fără echivoc exercitarea dreptului de proprietate de către C.T.E. asupra întregului imobil până la data naţionalizării.
De asemenea, s-a probat fără echivoc, prin actele de stare civilă şi certificatele de calitate de moştenitori, calitatea reclamanţilor de succesori legali de pe urma defunctului C.T.E.
Apelul exercitat împotriva acestei sentinţe de pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar, Consiliul Local Constanţa şi Primarul Municipiului Constanţa a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 372 C din 13 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate cu actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 1138/1911, actul de vânzare-cumpărare transcris sub nr. 2078/1914, contractul de schimb transcris sub nr. 1915. Toate aceste acte au format convingerea instanţei în sensul că autorul intimaţilor reclamanţi C.T.E. a edificat construcţia care a fost naţionalizată prin Decretul nr. 92/1950.
Aceste acte se coroborează cu expertiza tehnică care confirmă faptul că este vorba de unul şi acelaşi imobil situat în Constanţa.
În privinţa calităţii procesual active a intimatelor reclamante, instanţa de fond a reţinut în mod corect că actele de stare civilă şi certificatul de calitate de moştenitor au demonstrat că ele sunt moştenitoarele legale de pe urma defunctului C.T.E.
Împotriva acestei hotărâri pârâţii au declarat recurs critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte.
Din documentaţia depusă la dosar rezultă că la Comisia de Legea nr. 10/2001 petenţii nu au depus actele necesare dovedirii dreptului de proprietate şi a calităţii. S-a încălcat astfel art. 22 din Legea nr. 10/2001 care a stabilit un termen până la care să fie depuse aceste acte. Până la 1 iulie 2003 notificarea nu a fost completată cu actele doveditoare ale calităţii de moştenitori a reclamanţilor precum şi actele de proprietate ale lui C.T.E.
Nici actele depuse la instanţă nu au făcut dovada calităţii procesuale active a reclamantelor.
Nu s-a făcut dovada identităţii dintre imobilul iniţial şi cel pretins în cauză, expertul neputând să adauge ori modifica actele de proprietate deţinute de părţi.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din această lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
Expresia „soluţionarea notificării" trebuie înţeleasă în sensul că vizează soluţionarea acesteia în oricare din cele două etape, administrativă, înaintea persoanei juridice notificate sau judiciară, prin hotărâre irevocabilă a instanţei de judecată.
Nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu interzice completarea probatoriului în etapa judiciară. A considera altfel, ar însemna a aduce atingere principiului liberului acces la justiţie consacrat de art. 21 din Constituţie. Rolul instanţei nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în faţa persoanei juridice notificate, pentru că ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiţiei. Singura sancţiune prevăzută de lege, care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptăţite de a solicita injustiţie măsuri reparatorii sau prin echivalent, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de trimitere a notificării.
Cât priveşte dovada calităţii de moştenitori a reclamantelor, instanţele de fond au reţinut în mod corect faptul că certificatul de calitate de moştenitor nr. 28 din 17 ianuarie 1998 face această dovadă. De altfel, recurenţii nu au arătat de ce consideră că înscrisurile administrate nu probează calitatea reclamantelor de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, simpla afirmaţie în acest sens neavând valoarea unei critici în etapa recursului.
După cum, prin raportul de expertiză s-a stabilit că imobilul din str. C. nr. 47 este în prezent cel înscris la nr. 43 D şi 43 C. Deşi au beneficiat de asistenţă juridică calificată pârâţii au arătat că nu formulează obiecţiuni împotriva acestui raport de expertiză.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a prevederilor legii materiale incidente în cauză, motiv pentru care criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii atacate.
În raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la cheltuieli de judecată către intimatele reclamante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul exercitat de pârâţii Municipiul Constanţa, prin primar şi Consiliul Local Constanţa împotriva deciziei civile nr. 372 C din 13 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi pentru cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale.
Obligă pe recurenţi la 1337,60 lei cheltuieli de judecată către intimatele reclamante E.O.M., E.A.C., R.M.D., S.G.R. şi G.E.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7037/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6953/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
