ICCJ. Decizia nr. 699/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 699.

Dosar nr. 5321/1/200.

Şedinţa publică din 14 septembrie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 434 din 18 iunie 2003, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru daune morale în sumă de 500 milioane lei.

Pentru a da această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanta este sora lui R.M., care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 1813/1958 de fostul Tribunal Militar al Regiunii a III-a Cluj, la pedeapsa cu moartea şi confiscarea totală a averii personale pentru crima de insurecţie armată.

Ulterior, prin Decizia nr. 75 din 15 decembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie s-a admis recursul în anulare, s-au casat hotărârile din 1958 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., M.R. fiind achitat şi înlăturându-se măsura confiscării averii.

Apelul declarat de reclamanta R.L. împotriva sentinţei nr. 434/2003 a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 418/A/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Decizia susamintită a fost atacată cu recurs de reclamanta R.L., iar Decizia nr. 5530 din 23 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, s-a casat acea decizie, trimiţându-se cauza spre rejudecarea apelului aceleiaşi instanţe, cu motivarea că s-a încălcat principiul disponibilităţii în procesul civil.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 28/A din 26 ianuarie 2006, a respins ca nefondat apelul.

Instanţa de apel a reţinut că reclamanta a arătat că îşi întemeiază acţiunea pe dispoziţiile art. 504-505 C. proc. pen.

Astfel, s-a constatat că în mod judicios instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 505 C. proc. pen., conform cărora acţiunea pentru recuperarea prejudiciului poate fi pornită de persoana îndreptăţită, iar după decesul acesteia, continuată sau formulată de cei ce se aflau în întreţinerea sa.

Or, reclamanta nu a depus dovezi din care să rezulte o atare împrejurare, la data condamnării fratelui său ea având 24 de ani, fiind deci majoră şi întreţinându-se singură.

S-a mai reţinut şi că cererea este tardivă, în contextul în care hotărârea de achitare o reprezintă Decizia penală nr. 75 din 15 decembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, completul de 9 judecători, acţiunea putând fi promovată cel mai târziu în termen de 1 an, respectiv până la 15 decembrie 1998, ori ea a fost înregistrată la 5 mai 2003.

Această decizie a fost atacată cu recurs de reclamantă, care a invocat, în esenţă, greşita interpretare şi aplicare a textelor legale, faptul că instanţa i-a respins cererea prin care a solicitat daune morale într-o sumă modestă, pentru un prejudiciu ce i-a fost adus personal, printr-o eroare judiciară constatată.

Ea a arătat, cu privire la excepţia de tardivitate a formulării acţiunii, că hotărârea de achitare nu i-a fost comunicată şi nici nu a fost publicată.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii sale procesuale active, reclamanta a precizat că este unica moştenitoare a fratelui său, el neavând alţi urmaşi nici pe linie directă şi nici colaterală.

Recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Cu toate că este corectă susţinerea reclamantei în ceea ce priveşte excepţia de tardivitate, în sensul că greşit instanţa de apel a reţinut tardivitatea introducerii acţiunii faţă de data hotărârii de achitare, respectiv Decizia nr. 75 din 15 decembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, deoarece ea nu a fost parte în proces şi nu s-a făcut dovada comunicării ei, acesta nu este un motiv care să conducă la casarea deciziei atacate, întrucât instanţa de apel a analizat cauza şi sub aspectul îndreptăţirii la daune morale.

Astfel, potrivit prevederilor art. 504 şi art. 505 C. proc. pen., orice persoană care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a stabilit prin hotărâre definitivă că nu a săvârşit fapta imputată ori că acea faptă nu există şi acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.

Aşa cum în mod judicios a reţinut curtea de apel, ca şi instanţa de fond, reclamanta nu a produs dovezi din care să rezulte că s-ar fi aflat în întreţinerea fratelui său, la data condamnării lui ea având 24 ani şi se întreţinerea singură, fiind majoră.

Astfel, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de textele de lege menţionate.

În consecinţă, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat ce reclamanta R.L. împotriva deciziei nr. 28/A din 26 ianuarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 699/2006. Civil