ICCJ. Decizia nr. 7039/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7039
Dosar nr. 10.089/3/2006
Şedinţa publică din 25 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 10.089/3/2006, reclamanta N.S. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin primarul general, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei în baza Legii nr. 10/2001, să emită dispoziţia privind cererea de restituire a imobilului situat în Bucureşti.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a notificat pârâta, solicitând restituirea în natură a imobilului în cauză, aceasta fiind emisă sub nr. 3040/2001 şi înregistrată sub nr. 14391/2001 de către pârâtă, care nu a răspuns notificării în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa nr. 730 din 2 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantă şi a obligat pe pârâtă să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra notificării nr. 3040 din 14 august 2001, cu privire la restituirea imobilului teren în suprafaţă de 874 mp, situat în Bucureşti, reţinând următoarele:
Prin notificarea nr. 3040 din 13 august 2001, reclamanta N.S. a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 874 mp, situat în Bucureşti.
Notificarea nu a fost soluţionată în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, iar art. 23 din aceeaşi lege, privind depunerea documentaţiei până la soluţionarea notificării, nu împiedică unitatea notificată să se pronunţe asupra cererii.
Prin Decizia civilă nr. 162 din 13 martie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, reţinând, în esenţă, următoarele.
Obligaţia Municipiului Bucureşti de a emite dispoziţie faţă de notificarea adresată este o obligaţie legală, prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia „în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Chiar dacă termenul pentru a răspunde notificării este de recomandare, lipsa depunerii actelor justificative a dreptului de proprietate şi a calităţii de persoană îndreptăţită la restituirea imobilului nu justifică refuzul unităţii deţinătoare de a răspunde la notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel că în mod corect prima instanţă a obligat Municipiul Bucureşti să răspundă notificării.
Susţinerea municipiului Bucureşti în sensul că nu a putut emite Decizia întrucât lipseau actele justificative a calităţii de persoană îndreptăţită la restituire şi a dreptului de proprietate, a fost apreciată nefondată, deoarece obligaţia pârâtului era aceea ca, după trecerea termenului legal, în condiţiile în care actele necesare nu au fost depuse la dosar, să aducă la cunoştinţa părţii înscrisurile pe care aceasta trebuia să le depună sau, în lipsa acestora, să se pronunţe, în consecinţă, asupra notificării formulate de reclamantă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs municipiul Bucureşti prin primarul general, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, Municipiul Bucureşti prin Primarul general a arătat că în mod greşit instanţa de apel a respins apelul declarat de acesta, întrucât potrivit art. 23 din înţelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22 din lege, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură sau prin măsuri reparatorii.
În ceea ce priveşte termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire, s-a arătat că acesta poate avea două date de referinţă, fie de la data notificării, când actele doveditoare au fost depuse odată cu aceasta, sau, în cazul în care actele nu au fost depuse odată cu notificarea, de la data depunerii acestora, potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi pct. 23.1 din HG nr. 498/2003.
Analizând recursul, în limita motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele:
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (art. 25 din legea republicată) s-a stabilit în sarcina unităţii deţinătoare, notificate, obligaţia de a se pronunţa asupra cererii de restituire în natură în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.
Conform art. 23.1 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 10/2001, invocat de recurent, termenul pentru îndeplinirea acestei obligaţii de „a face" se poate proroga numai dacă unitatea deţinătoare, în urma analizei actelor doveditoare, deja depuse, comunică celeilalte părţi, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentaţia depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire.
Textul prevede în mod expres că pentru a avea beneficiul acestei prorogări este necesar ca unitatea deţinătoare să comunice, în scris, persoanei îndreptăţite faptul că fundamentarea şi emiterea deciziei de restituire sunt condiţionate de depunerea probelor solicitate.
Prin urmare, prorogarea termenului stabilit de lege pentru soluţionarea notificării nu operează de drept, în beneficiul unităţii notificate, ori de câte ori notificatorul nu precizează că nu mai deţine alte probe, aşa cum susţine recurentul.
Prorogarea fiind condiţionată de faptul analizării notificării de către unitatea deţinătoare şi comunicării, în intervalul de 60 de zile, a faptului că documentaţia este insuficientă, în prezenta cauză, corect prin sentinţa tribunalului, păstrată prin Decizia recurată, instituţia notificată, care nu a făcut o asemenea comunicare, a fost obligată să soluţioneze notificarea.
De altfel, intimata reclamantă, în cererea înregistrată la instanţă la data de 23 martie 2006, a arătat că a ataşat la notificare toate actele doveditoare, însă pârâtul nu a emis dispoziţia prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de municipiul Bucureşti prin primarul general va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 162 din 13 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7042/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 6908/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
