ICCJ. Decizia nr. 7171/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7171
Dosar nr. 2168/57/2006
Şedinţa publică din 30 octombrie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea formulată în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, A.E.G. a solicitat Prefecturii judeţului Alba, stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent, sub forma despăgubirilor băneşti pentru imobilul situat în Alba Iulia, fostă proprietate a autorului său A.O., imobil preluat abuziv în baza Decretului nr. 92/1950.
În motivarea cererii, persoana îndreptăţită a arătat că imobilul, înscris în C.F. 4680 Alba Iulia, era format din construcţie, care ulterior preluării a fost demolată şi teren intravilan în suprafaţă de 3000 mp.
Prefectura şi ulterior Municipiul Alba Iulia, prin primar, au înaintat notificarea spre soluţionare Serviciului Român de Informaţii, în calitatea sa de deţinător actual al imobilului.
Întrucât unitatea deţinătoare nu s-a conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în redactarea anterioară republicării, aceleaşi solicitări au fost reiterate şi prin acţiunea formulată la 3 ianuarie 2005, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Prefectura Judeţului Alba, Consiliul local şi Primarul Municipiului Alba-Iulia, în motivarea căreia reclamanta a arătat că măsura naţionalizării a fost vădit abuzivă, în condiţiile în care tatăl său nu se încadra în categoriile expres precizate de lege.
În plus faţă de cererile formulate pe calea notificării, reclamanta a solicitat instanţei să constate şi nelegalitatea măsurii de naţionalizare a imobilului. La 7 decembrie 2005 şi respectiv 21 martie 2006, reclamanta şi-a precizat acţiunea, arătând că înţelege să cheme în judecată în calitate de pârât şi pe Comandamentul de Jandarmi Alba, actualul deţinător al imobilului, solicitând instanţei să dispună restituirea în natură a acestuia, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.
Investit cu soluţionarea litigiului, Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa nr. 366 din 19 aprilie 2006, a admis acţiunea şi a constatat că imobilul înscris în C.F. 4680 Alba Iulia, nr. top 1255 şi 1256, situat administrativ în Alba Iulia, a fost preluat abuziv în proprietatea Statului Român.
A constatat calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei precum şi faptul că imobilul, a cărui adresă poştală actuală este în Alba Iulia, are suprafaţa reală de 2263,20 mp din care se poate restitui în natură suprafaţa de 1798,17 mp şi construcţiile.
A constatat că în prezent imobilul este folosit de Comandamentul de Jandarmi (casa şi anexele) şi Serviciul Român de Informaţii (garajul şi suprafeţele de 281,31 şi 183,73 mp).
A obligat pârâţii să restituie în natură reclamantei imobilul, compus din construcţie cu anexe şi suprafaţa de 1798,17 mp teren, conform cu parcelarea cuprinsă în raportul de expertiză tehnică A.T.L., efectuat în cauză.
A respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Prefectura judeţului Alba, Consiliul Judeţean Alba şi Primarul Municipiului Alba Iulia şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că imobilul, a fost proprietatea lui A.O., tatăl reclamantei, care l-a cumpărat în anul 1940, fiind compus din casă de piatră cu 6 camere, 2 bucătării, 1 coridor, pivniţă, 3 clădiri laterale, curte şi grădină intravilan în suprafaţă de 1540,8 mp.
Făcând o reevaluare topografică, în raport de probele administrate, instanţa a reţinut că imobilul are o suprafaţă reală de 2263,20 mp, iar construcţiile care nu au fost demolate, sunt folosite în prezent de Comandamentul de Jandarmi şi Serviciul Român de Informaţii, putând fi restituite în natură.
Cât priveşte ceilalţi pârâţi, s-a reţinut că aceştia nu au calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu sunt deţinătorii imobilului, nefiind implicaţi nici în procedura întocmirii documentaţiei pentru acordarea şi avizarea măsurilor reparatorii.
În legătură cu dispoziţia vizând restituirea în natură, s-a avut în vedere varianta propusă de expertiza efectuată în cauză, care a păstrat suprafaţa aferentă căii de acces în incinta Serviciului Român de Informaţii.
Apelurile declarate de Serviciul Român de Informaţii UM 0198 Bucureşti şi Inspectoratul de Jandarmi al Judeţului Alba au fost respinse ca nefondate, prin Decizia nr. 290/A din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut în esenţă că în mod corect tribunalul s-a considerat competent să soluţioneze cauza în primă instanţă în condiţiile în care notificarea persoanei îndreptăţite nu a primit o rezolvare legală, în sensul emiterii unei decizii motivate, tăcerea entităţii investite cu soluţionarea cererii putând fi interpretată ca o respingere a cererii de restituire, în înţelesul Legii nr. 10/2001.
Cât priveşte obiectul cererii formulată pe calea notificării, chiar dacă aceasta vizează doar acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, ulterior apariţiei Legii nr. 247/2005 persoana îndreptăţită şi-a nuanţat pretenţiile în sensul restituirii în natură a imobilului.
Se mai arată că, în condiţiile în care expertiza efectuată în cauză a stabilit că suprafaţa reală a terenului în litigiu este mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară, nu se poate susţine că prima instanţă a acordat mai mult decât s-a cerut.
Tot astfel, calitatea procesuală pasivă a pârâţilor rezidă din împrejurarea, pe deplin dovedită, că aceştia sunt persoanele deţinătoare, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, chiar dacă nu şi-au intabulat dreptul de administrare.
În cauză, au declarat recurs în termen legal pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 3, 6, 7, şi 9 C. proc. civ., critică hotărârea dată în apel, după cum urmează:
- în mod greşit instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei absolute şi peremptorii a lipsei procedurii administrative prealabile, prevăzută de Legea nr. 10/2001, excepţie ridicată la fond, prin întâmpinare şi ulterior prin motivele de apel. Astfel, se arată în recursul formulat de S.R.I., din verificările efectuate la Comisia de Analiză a Notificărilor din cadrul acestei instituţii nu a rezultat că reclamanta ar fi depus vreo notificare în legătură cu imobilul în litigiu. Or, recurenta nu putea „să aibă reacţie" la o situaţie cu care nu a fost sesizată.
- acţiunea reclamantei apare ca prematur formulată, în condiţiile în care nu s-a emis vreo decizie sau dispoziţie motivată.
Din această perspectivă, hotărârile pronunţate în cauză apar ca fiind date de instanţe necompetente, competenţa revenind, potrivit dreptului comun, Judecătoriei Alba.
- identificarea topografică a imobilului în litigiu nu este corectă, sens în care în mod greşit s-a respins cererea de efectuare a unei noi expertize tehnice.
Astfel, se arată, există o neconcordanţă flagrantă între suprafaţa ce a aparţinut antecesorului reclamantei, respectiv 1539 mp şi terenul identificat de experţi pe amplasamentul din Piaţa I.I.C. respectiv 2263,20 mp.
Ca atare, în mod greşit şi acordând mai mult decât s-a cerut prin cererea introductivă, instanţa a constatat că reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a suprafeţei de 2263,20 mp.
De altfel, se arată în cel de-al 2-lea recurs, probele converg spre concluzia că locaţia imobilului revendicat este în Alba Iulia.
- în mod greşit şi fără a-şi motiva soluţia, instanţa de control judiciar a respins motivul de apel ce viza neconcordanţa dintre considerentele şi dispozitivul sentinţei, referitoare la suprafaţa de teren ce se restituie efectiv în natură.
Astfel, deşi în considerente se reţine că din suprafaţa reală totală, de 2263,20 mp, nu se pot restitui decât 1798,17 mp, din însumarea suprafeţelor evidenţiate în dispozitiv, rezultă o suprafaţă totală restituită de 2263,20 mp, contrar argumentelor detaliate de prima instanţă.
S-a dispus astfel, restituirea în natură şi a parcelelor nr. 2 şi 3 (astfel cum au fost evidenţiate în parcelarea făcută prin expertiză) suprafeţe aflate sub clădirile administrative (birouri şi garaje) deţinute în administrare de recurentă.
- în mod greşit a fost respinsă cererea de chemare în judecată, formulată împotriva celorlalţi pârâţi, în condiţiile în care, recurenţii nu au decât un drept de administrare şi respectiv folosinţă asupra imobilului, al cărui proprietar este statul.
Or, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 56 din HG nr. 208/2005, Ministerul Finanţelor este cel care reprezintă statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, în faţa organelor de justiţie.
Din această perspectivă, recurentul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Alba, reiterează excepţia calităţii sale procesuale pasive.
- în condiţiile în care concluziile celor două rapoarte de expertiză efectuate în cauză sunt diametral opuse sub aspectul poziţionării imobilului, se impunea suplimentarea probatoriului prin prezentarea planului cadastral vechi cu numerele topografice iniţiale, înainte de dezmembrări, efectuarea unei noi expertize topografice şi chiar o cercetare locală, pentru a se stabili dacă imobilul se identifică cu cel situat administrativ pe strada B. nr. 16, imobil căruia îi corespund şi numerele topografice 1256 şi 1255.
Recursurile se privesc ca fondate, urmând a fi admise, în limitele şi pentru considerentele ce succed.
Este de necontestat că reclamanta A.E.G. este moştenitoarea, în calitate de fiică, lui A.O.V., decedat la data de 10 decembrie 1974, fostul proprietar al imobilului în legătură cu care s-a formulat notificarea, imobil pe care l-a dobândit prin actul de vânzare cumpărare încheiat la 23 decembrie 1940.
Deşi au reţinut corect calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei şi împrejurarea preluării abuzive a imobilului, instanţele nu au administrat suficiente probe în vederea unei identificări topografice exacte a nemişcătorului şi stabilirii corecte a suprafeţei ce se poate restitui în natură, în condiţiile în care actele existente la dosarul cauzei oferă informaţii contradictorii, sub aspectul localizării actuale a acestuia, suprafeţei şi evoluţiei în timp a situaţiei de carte funciară.
Astfel, din probele administrate rezultă că autorul reclamantei a dobândit prin cumpărare de la P.I. şi T. imobilul înscris în C.F. 4680 Alba Iulia nr. top 1255 şi 1256 format din construcţie şi teren în suprafaţă totală de 428 stânjeni, imobil cu care s-a intabulat şi pe care l-a deţinut până la naţionalizarea operată prin Decretul nr. 92/1950.
Din extrasul de C.F. 4680 Alba Iulia, copia contractului de vânzare-cumpărare şi chiar menţiunile reclamantei din cererea introductivă, rezultă că terenul fostă proprietate a lui A.O. nu depăşea suprafaţa de 1540 mp (f. 2 şi 175 – dos. 111/2005 al Tribunalului Alba).
Or, reclamanta nu poate pretinde restituirea unei suprafeţe mai mari decât cea avută în proprietate de autorul său chiar dacă urmare succesiunii în timp a deţinătorilor imobilului şi evoluţiei situaţiei cadastrale s-ar fi găsit la măsurători o suprafaţă mai mare decât cea evidenţiată în cartea funciară.
Pe de altă parte, nu s-a demonstrat că în evidenţele oficiale s-ar fi înregistrat aceste erori de măsurare şi că autorul reclamantei ar fi deţinut o suprafaţă cu 724 mp mai mare decât cea înscrisă în cartea funciară.
Contradictorii sunt şi probele referitoare la actuala situare administrativă a imobilului.
Astfel, expertiza L., efectuată la fond, identifică imobilul înscris în C.F. 4680 Alba-Iulia, nr. top 1256 – casa cu anexele şi curtea în suprafaţă de 770 mp – şi nr. 1255 – grădina, în suprafaţă de 770 mp – pe strada B. nr. 16, în vreme ce a 2-a expertiză efectuată în cauză îl identifică în Piaţa G. nr. 5, şi stabileşte că suprafaţa reală măsurată este de 2263,20 mp, faţă de cei 1539 mp, evidenţiaţi în C.F. ca proprietate a autorului reclamantei.
Tot astfel, omologând cea de a 2-a expertiză (fila 163 dos. fond) prima instanţă, deşi reţine că din suprafaţa totală măsurată, sunt restituibili în natură doar 1798,17 mp, dispune restituirea către reclamantă a construcţiilor, anexelor şi suprafeţelor astfel cum au fost parcelate prin expertiza tehnică, fără a observa că din însumarea acestora rezultă o suprafaţă reală restituită în natură de 2263,16 mp, care include şi parcelele 2 şi 3, de câte 281,31 mp şi respectiv 183,72 mp, aflate sub clădirile administrative deţinute de pârâtul Serviciul Român de Informaţii.
În consecinţă, cu prilejul rejudecării cauzei, urmează a se dispune efectuarea unei expertize topografice complete care să lămurească contradicţiile enunţate mai sus, expertiză ce va avea în vedere planuri topografice, corespunzătoare aceleiaşi perioade, care să emane doar de la autoritatea în domeniu, respectiv Oficiul Judeţean de cadastru şi Publicitate Imobiliară Alba şi care, privite comparativ, să stabilească situaţia atribuirii numerelor topografice, înainte de subparcelări.
Tot astfel, urmează a se pune în vedere reclamantei să facă dovada împrejurării că autorul său a deţinut, la adresa indicată, o suprafaţă mai mare de teren decât cea evidenţiată în cartea funciară, impunându-se a se depune la dosarul cauzei şi anexa la Decretul nr. 92/1950 din care rezultă suprafaţa efectivă preluată în proprietatea statului.
Cât priveşte motivul de recurs vizând prematuritatea acţiunii, motivat de nefinalizarea procedurii administrative, acesta nu poate fi primit.
Astfel, printr-o practică constantă, instanţa supremă a statuat că indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe calea notificării să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată, „tăcerea" entităţii investite neputând lipsi persoana îndreptăţită de un drept recunoscut prin lege.
Or, din actele cauzei rezultă că Prefectura Judeţului Alba (entitatea iniţial investită) şi ulterior Primăria Municipiului Alba-Iulia au transmis recurentului Serviciul Român de Informaţii, notificarea formulată de A.E.G., între aceştia din urmă purtându-se chiar o corespondenţă referitoare la actele doveditoare ataşate cererii de restituire a imobilului.
Ca atare, este lipsită de suport afirmaţia recurentului SRI, potrivit căreia „nu a fost sesizat" cu vreo cerere de restituire a imobilului în litigiu, situaţie în care nu avea cum să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată.
Tot astfel, în condiţiile în care demersul judiciar al reclamantei este urmarea lipsei vreunui răspuns la notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, acţiunea fiind întemeiată neechivoc, pe dispoziţiile acestui act normativ, este cert că, prezentul litigiu nu poate fi circumscris decât cadrului procesual stabilit prin dispoziţiile speciale ale acestei legi, caz în care competenţa de primă instanţă revine, tribunalului.
Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a celor doi recurenţi, aceasta este atrasă prin dispoziţiile art. 22 şi următoarele din lege, conform cărora cererea de restituire intră în competenţa de soluţionare a deţinătorului imobilului, concept care înglobează şi folosinţa şi respectiv administrarea, chiar dacă aceste din urmă drepturi nu au fost întabulate în cartea funciară.
Aşa fiind, recursurile urmează a se admite cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, primei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi de Inspectoratul de jandarmi judeţean Alba.
Casează Decizia nr. 290/A din 18 octombrie 2006 a Curţii de Apel Alba-Iulia şi sentinţa nr. 366 din 19 aprilie 2006 a Tribunalului Alba, secţia civilă.
Trimite cauza Tribunalului Alba pentru rejudecarea cauzei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 717/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7089/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
