ICCJ. Decizia nr. 7274/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7274
Dosar nr. 5869/3/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 4625 din 20 iunie 2002 reclamantul D.G. a chemat în judecată pârâtele SC P. SA şi SC R. SA solicitând să se constate că trecerea în patrimoniul statului a cotei indivize de ⅓ din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, s-a făcut în mod abuziv, să se constate că trecerea imobilului în patrimoniul SC P. SA prin includerea sa în capitalul social al societăţii ca aport în natură s-a făcut cu încălcarea normelor legale în vigoare, să se dispună obligarea acestei pârâte la emiterea deciziei de restituire în natură a cotei indivize de ⅓ din imobilul alcătuit din teren în suprafaţă de 1280,77 mp contravaloarea cotei de ⅓ din dreptul de proprietate în cazul în care partajarea nu ar fi posibilă.
În motivarea acţiunii s-a arătat, în esenţă, că imobilul a aparţinut reclamantului autorului S.T. a cărui avere a fost scoasă în întregime la licitaţie, iar la momentul declarării falimentului proprietarul avea doi fii minori, astfel că rezerva acestora în cote ideale de ⅓ nu a făcut obiectul executării silite a proprietarului declarat în faliment.
S-a mai arătat că s-a adresat cu notificare atât către SC R. SA cât şi către SC P., care însă nu au fost rezolvate.
Prin sentinţa civilă nr. 858 din 7 octombrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi s-a respins acţiunea în acest sens.
Prin Decizia civilă nr. 1545 din 30 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant, s-a desfiinţat sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare cauza a fost înregistrată sub nr. 5869/3/2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Prin sentinţa civilă nr. 546 din 4 mai 2005 pronunţată în acest din urmă dosar s-a admis acţiunea precizată şi s-a constatat că a fost preluată fără titlu, de către stat, cota de ⅓ din imobilul construcţie şi teren situat în Bucureşti; s-a constatat că pârâta SC P. SA nu deţine un titlu valabil asupra cotei de ⅓ din imobilul respectiv şi a fost obligată această pârâtă să emită decizie de restituire în natură în favoarea reclamantului a lotului 1, astfel cum a fost identificat în anexa 1 a raportului de expertiză efectuat în cauză, reprezentând ⅓ din terenul situat în sector 1.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că imobilul în litigiu a aparţinut autorului reclamantului S.T., iar prin ordonanţele de adjudecare nr. 46 din 17 mai 1939 şi respectiv nr. 72 din 12 iulie 1941 au trecut în patrimoniul S.N.C. SA imobilele situate în str. L. nr. 15 şi 17, în cotă de ⅓ în deplină proprietate şi ⅓ în uzufruct. Instanţa de fond a reţinut că nu a rezultat modalitatea în care imobilele au intrat în patrimoniul statului şi în ceea ce priveşte cota de ⅓ din acestea, care, aşa cum rezultă din certificatele de grefă nr. 31970/1945 şi nr. 38866/1945 ale Tribunalului Ilfov, Secţia notariat, au constituit rezerva cuvenită copiilor minori ai lui S.T.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere s-a reţinut că pârâta SC P. SA, deşi a recunoscut că imobilul se află în patrimoniul său, nu a putut invoca un titlu legal şi s-a limitat la a afirma că acesta a fost adus ca aport la capitalul său de către SC R. SA, iar pe de altă parte că nu există impedimente la restituirea în natură a imobilului, astfel cum acesta a fost individualizat în raportul de expertiză.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel ambele pârâte.
În motivarea apelului său pârâta SC P. SA a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub următoarele aspecte.
- pentru a se judeca primul capăt de cerere referitor la preluarea abuzivă a imobilului, instanţa trebuia să dispună introducerea în cauză a statului;
- reclamantul nu a făcut dovada că el sau autorii său erau proprietari la data preluării imobilului, astfel că nu se putea reţine că imobilul a fost preluat fără titlu legal de la reclamant .
- deşi capătul doi al acţiunii nu a fost motivat în drept sau în fapt instanţa l-a admis, soluţie ce a fost la rândul său nemotivată;
- instanţa civilă nu era competentă să se pronunţe asupra legalităţii aportului social la constituirea unei societăţi comerciale; în mod greşit instanţa a reţinut că SC P. SA este succesoarea în drepturi a SC R. SA ;
- prin admiterea capătului trei de cerere instanţa a încălcat dispoziţiile art. 20, art. 27 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, SC R. SA fiind privatizată integral anterior intrării în vigoare a acestei legi;
- reclamantul nu a introdus în termenul legal acţiune în anularea privatizării SC R. SA şi, prin urmare, restituirea în natură nu mai este posibilă.
Pârâta SC R. SA a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa a reţinut că SC P. SA este succesoarea în drepturi a SC R. SA, aceasta din urmă existând şi în prezent ca societate comercială cu drepturi şi obligaţii proprii. Singura relaţie dintre SC R. SA şi SC P. SA este dată de faptul că prima are calitatea de acţionar la cea de-a doua.
Prin Decizia civilă nr. 72/A din 16 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, s-au admis apelurile şi s-a schimbat în tot sentinţa în sensul că acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
În motivarea acestei decizii s-au reţinut, în esenţă, că întregul mecanism procesual declanşat de reclamant ce are ca finalitate obligarea uneia dintre pârâte de a restitui acestuia o cotă ideală din dreptul de proprietate asupra imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001 este ineficient pentru obţinerea rezultatului dorit, deoarece, potrivit acestei legi, reclamantul poate obţine doar măsuri reparatorii în echivalent, întrucât, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul se afla în patrimoniul unei societăţi comerciale privatizate integral. Se arată că SC R. SA, în patrimoniul căreia se afla evidenţiat imobilul solicitat a fost supusă procesului de privatizare în baza Legii nr. 55/1995, transmiţându-se către persoane fizice un număr de acţiuni corespunzător unei cote de 60% din capitalul social a societăţii. Restul de 40% din acţiuni a fost vândut de Fondul Proprietăţii de Stat în baza contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 1193/1997.
Se reţine că, realizându-se în anul 1998 privatizarea integrală a SC R. SA, rezultă că şi SC P. SA la care a fost adus ca aport social imobilul a devenit o societate comercială la care Statul Român nu a mai deţinut, indirect, nici o cotă de capital social.
În continuare, se face o prezentare şi o analiză a textelor legale incidente în cauză, respectiv art. 20, art. 27 alin. (1) şi (2), art. 46, art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, având în vedere şi modificările aduse acestor prevederi şi se concluzionează că reclamantul nu poate obţine restituirea în natură a imobilului pe calea Legii nr. 10/2001, indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu sau fără titlu de către stat, având în vedere aplicabilitatea actualului art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamantul, care a invocat drept temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine că Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină cu privire la fiecare capăt de cerere, iar pe de altă parte cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, susţine recurentul, instanţa de apel îşi întemeiază soluţia de admitere a apelurilor şi respingere a tuturor celor trei capete de cerere pe un singur motiv, acela că reclamantul nu poate obţine restituirea în natură a cotei sale din imobil deoarece pârâtelor nu le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, fiind societate comercială cu capital privat. Acest motiv priveşte doar capătul trei al acţiunii, respingerea primelor două capete de cerere nefiind motivate în nici un fel, iar pe de altă parte acest motiv vizează în realitate calitatea procesuală pasivă a pârâtelor şi nu temeinicia acţiunii.
În sensul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că Decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul a fost preluat de stat fără titlu sau fără un titlu valabil, reclamantul şi-a păstrat calitatea de proprietar până în prezent, situaţie în care se puteau acorda despăgubiri decât dacă imobilul a fost expropriat în condiţiile legii; se susţine că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 având în vedere, pe lângă cele menţionate, şi împrejurarea să intimatele nu pot prezenta nici un titlu al autorului lor cu privire la imobil şi că trecerea în patrimoniul SC P. SA s-a făcut prin vânzarea-cumpărarea acţiunilor emise în urma aducerii ca aport a bunului, iar ca dreptul de proprietate asupra unui bun să poată fi adus aport în natură la capitalul social al unei societăţi este necesar ca acesta să fie proprietatea asociatului care îl aduce aport la capital în temeiul unui titlu valabil.
Intimatele-pârâte au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului declarat de reclamant.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat în sensul considerentelor ce succed.
În sensul motivului de nelegalitate reglementat prin dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii în cauză.
Astfel, deşi se face o analiză pertinentă a prevederilor art. 27 (actual art. 29) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, se concluzionează în mod eronat că acest text de lege, în forma actuală, se aplică raportului juridic dedus judecăţii.
Din interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, rezultă că legiuitorul a înţeles să facă distincţia între notificările deja soluţionate la data intrării în vigoare a acestei legi şi notificările care nu erau încă soluţionate.
Pentru aceste din urmă situaţii, şi chiar dacă au fost emise decizii sau dispoziţii şi acestea se aflau pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii noi, ca urmare a atacării lor cu contestaţie, se aplică reglementările legale în vigoare de la acea dată şi până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.
În speţă, acţiunea a fost introdusă la data de 20 iunie 2002 şi era motivată, printre altele şi de faptul că pârâtele nu soluţionase în nici un fel notificările adresate în temeiul Legii nr. 10/2001.
În atare situaţie, în cauză devin incidente prevederile art. 27 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005.
Aplicabilitatea acestui text de lege este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a două elemente: preluarea proprietăţii cu titlu valabil şi faptul evidenţierii în patrimoniul unei societăţi privatizate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Dacă cea de a doua condiţie este îndeplinită în cauză, nu acelaşi lucru se poate spune despre preluarea proprietăţii de către stat.
Reţinând aplicabilitatea actualului art. 29 din lege care nu mai face nici o diferenţiere în ce priveşte modul în care imobilul a fost preluat de stat şi ulterior înstrăinat prin procesul de privatizare, instanţa de apel nu s-a preocupat în nici un fel de lămurirea acestui aspect, respectiv dacă imobilul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului cu sau fără titlu valabil.
Această chestiune nu a fost lămurită pe deplin nici de instanţa de fond, în considerentele sentinţei reţinându-se că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă modalitatea în care imobilele au intrat în patrimoniul statului, astfel că în lipsa unui act întocmit în conformitate cu prevederile legale tribunalul a reţinut ca fiind dovedit faptul negativ invocat de reclamant al intrării imobilului în patrimoniul statului fără titlu.
Stabilirea exactă a modalităţii în care imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului, respectiv cu sau fără titlu valabil, este esenţială în rezolvarea speţei, într-un caz sau altul fiind aplicabile dispoziţii legale diferite.
Nelămurirea aspectelor menţionate împiedică Înalta Curte să realizeze controlul de legalitate cerut pe calea recursului, având în vedere că, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin lămurite.
Faţă de considerentele expuse, urmează a se admite recursul şi a se casa Decizia pronunţată în apel cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă în vederea lămuririi aspectelor menţionate şi aplicării normelor de drept corespunzătoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 şi cu observarea art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei nr. 72A din 16 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7281/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 717/2006. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
