ICCJ. Decizia nr. 7281/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7281
Dosar nr. 30388/3/2006
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă. sub nr. 26771/3/2006 reclamanţii P.R. şi T.N. au chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti şi Primarul General solicitând ca aceştia să fie obligaţi să emită dispoziţie motivată ca răspuns la notificarea nr. 1119 din 27 iulie 2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti, compus din teren şi construcţie.
În motivarea acţiunii reclamanţii au precizat că au notificat pe pârâţi la data de 27 iulie 2001, anexând şi documentele justificative însă aceştia nu au soluţionat notificarea deşi au revenit prin notificările înregistrate sub nr. 482638 din 5 octombrie 2005 şi nr. 486112 din 21 octombrie 2005 la care de asemenea nu au primit nici un răspuns.
Prin sentinţa civilă nr. 1453 din 8 noiembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, s-a admis acţiunea şi s-a dispus obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primarul General la emiterea unei decizii motivate privind notificarea nr. 1119 din 27 iulie 2001 referitor la restituirea în natură a imobilului situat în Bucureşti.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, unitatea deţinătoare avea obligaţia ca în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării şi depunerii actelor doveditoare să se pronunţe prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii de restituire, chiar şi în situaţia în care restituirea în natură nu era aprobată sau nu era posibilă.
Pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General a declarat apel împotriva sentinţei menţionate susţinând că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare şi că normele metodologice fac vorbire de necesitatea existenţei unei precizări a persoanei îndreptăţite în sensul că nu mai deţine alte probe, iar în speţă reclamanţii nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris şi nici nu au făcut dovada existenţei unei astfel de precizări.
Prin Decizia civilă nr. 78/A din 23 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, apelul a fost respins ca nefondat.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001 nu este un termen de recomandare fără forţă obligatorie şi că nu se poate reţine că data de la care începe să curgă acest termen este condiţionată de precizarea persoanei îndreptăţită, prevăzută de pct. 23.1, pct. 28.1 din HG nr. 498/2003, deoarece obligaţia stabilită de art. 25 este necondiţionată de depunerea oricăror precizări, iar dispoziţiile legii nu pot fi completate sau modificate prin dispoziţii ale hotărârii de guvern, act normativ cu forţă obligatorie inferioară.
Municipiul Bucureşti prin Primarul General a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se reiau susţinerile referitoare la art. 23, în înţelesul dat de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 în sensul că termenul de 60 de zile prevăzut pentru îndeplinirea obligaţiei de a se pronunţa asupra cererii de restituire poate avea două date de referinţă, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Se mai susţine de asemenea că pct. 28.1 din HG nr. 498/2003 condiţionează pronunţarea asupra notificării de existenţa unei declaraţii în mod expres că nu mai sunt alte dovezi de prezentat din partea persoanei îndreptăţite, iar în cauză reclamanţii, nu au arătat care este data depunerii ultimului înscris şi nici nu au făcut dovada existenţei unei astfel de precizări.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed.
În conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (1), actualmente art. 25, din Legea 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, sau după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Potrivit art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deţinătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă persoanei îndreptăţite o ofertă de restituire prin echivalent.
Faţă de prevederile legale enunţate, rezultă fără echivoc, că, indiferent de situaţie, respectiv dacă persoanei îndreptăţite i se restituie imobilul în natură, se oferă restituirea prin echivalent sau i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată asupra solicitării adresate prin notificare.
Chiar dacă legiuitorul nu a reglementat în mod expres situaţia în care persoana deţinătoare refuză să răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziţie motivată, ca răspuns la notificare.
Faţă de aceste argumente, prevăzute expres prin dispoziţiile menţionate sau rezultate din interpretarea prevederilor Legii nr. 10/2001, potrivit caracterului reparatoriu al acestui act normativ, se privesc ca nefondate criticile recurentului.
Nu pot fi luate în considerare prevederile pct. 28.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003, deoarece acestea adaugă la lege, contrar principiului ierarhiei actelor normative.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 78 A din 23 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7417/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7274/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
