ICCJ. Decizia nr. 7421/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7421
Dosar nr. 3454/46/2006
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 7 iulie 2005, reclamanta E.M. a chemat în judecată pe pârâtul primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, solicitând anularea dispoziţiei nr. 72703 din 24 mai 2005 emisă de pârât, prin care reclamantei i s-a respins notificarea privind restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1808 mp, Râmnicu Vâlcea.
Prin sentinţa civilă nr. 308 din 18 mai 2006 Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, a respins cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin notificarea formulată, reclamanta a solicitat ca, în calitate de fostă proprietară a unui teren de 5.000 mp situat în Râmnicu Vâlcea, să fie pusă în posesie pentru suprafaţa de 1650 mp teren liber.
În baza Legii nr. 18/1991 a primit adeverinţa nr. 266 din 15 mai 1992 pentru 5.000 mp, iar ulterior a fost pusă în posesie pentru o suprafaţă de 1436 mp.
Conform actelor de la dosar, reclamanta nu a făcut dovada că a deţinut în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, în nume propriu sau în calitate de moştenitoare, o suprafaţă de teren mai mare decât cea de 250 mp care i-a fost expropriată, iar pe de altă parte s-a dispus restituirea unei suprafeţe de 1542 mp către reclamantă în baza Legii nr. 10/2001.
Terenul în litigiu a făcut obiect al Legii nr. 18/1991, cererea formulată în temeiul acestei legi fiind soluţionată favorabil reclamantei, care este în posesia unei hotărâri de reconstituire a întregii suprafeţe de 0,30 ha.
În consecinţă, conform art. 8 din Legea nr. 10/2001, acest teren nu face obiectul acestui din urmă act normativ, reclamanta având la îndemână posibilitatea de a pune în executare hotărârea Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991.
Prin Decizia civilă nr. 33 din 1 februarie 2007, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, conflicte de muncă şi asigurări sociale, minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut următoarele:
Reclamanta a uzat de procedura Legii nr. 18/1991 pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru mai multe suprafeţe de teren.
În ceea ce priveşte terenul în litigiu, s-a constatat că nu este posibilă restituirea în natură, deoarece este afectat de utilităţi publice, motiv pentru care s-a emis hotărârea Comisiei judeţene Râmnicu Vâlcea nr. 4845, 4947/26 februarie 2003, unde la anexa nr. 39 reclamanta figurează cu despăgubiri.
În atare situaţie s-a procedat la finalizarea procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 18/1991.
Caracterul de complinire al Legii nr. 10/2001 vizează numai situaţiile în care părţile nu au epuizat procedura Legii nr. 18/1991, prin eliberarea de acte care au intrat în circuitul civil.
Curtea de apel a mai reţinut că, la întrebarea instanţei, chiar reclamanta a răspuns că este mai bine să utilizeze şi procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, considerând că va avea loc o reanalizare a situaţiei juridice a aceluiaşi teren, situaţie inadmisibilă.
În acest fel, curtea a reţinut că reclamanta este singura persoană în culpă, deoarece a refuzat punerea în executare a hotărârii Comisiei judeţene, dorind astfel să ajungă la o dublă despăgubire.
Referitor la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de reclamantă, curtea de apel a reţinut că aceasta se referă la despăgubirile neacordate foştilor proprietari în baza Legii nr. 247/2005, or reclamanta i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în baza Legii nr. 18/1911.
Totodată, curtea de apel a reţinut ca fiind greşită statuarea tribunalului în sensul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu, cu atât mai mult cu cât intimatul pârât nu a respins notificarea cu această motivare, ci pentru că terenul este afectat de utilităţi publice.
Celelalte critici referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 care permiteau restituirea în natură a terenului nu au mai fost analizate, faţă de împrejurarea că s-ar fi reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând următoarele motive:
1. Hotărârea cuprinde motive contradictorii, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta arată că prin dispoziţia atacată s-a stabilit acordarea de măsuri echivalente pentru o suprafaţă de 1808 mp fără a se fi reţinut de către comisie că cererea sa este inadmisibilă, întrucât a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, ci doar pentru că terenul este afectat de utilităţi.
Reţinând inaplicabilitatea Legii nr. 10/2001, instanţele i-au agravat situaţia în propria cale de atac, anihilând efectele dispoziţiei atacate cu contestaţie.
Contradicţia instanţei de apel rezultă din aceea că, prin menţinerea dispoziţiei atacate, prin care i se acordă măsuri echivalente, se ajunge cu atât mai mult la acordarea de despăgubiri prin echivalent de două ori.
Or, scopul contestaţiei era înlocuirea măsurilor reparatorii prin echivalent cu restituirea în natură a imobilului.
2. Hotărârea este dată cu aplicarea greşită a legii, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs, reclamanta susţine că au fost greşit interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 8 din Legea 10/2001.
În speţă, imobilul în litigiu este un teren intravilan, situat între blocuri, vecin cu una din străzile oraşului.
Reclamanta nu contestă că terenul de 5.000 mp pentru care a formulat notificare a fost solicitat şi în baza Legii nr. 18/1991, dar validarea referitoare la punerea în posesie nu a fost confirmată decât parţial, emiţându-se titlul nr. 1807/46910/2002 pentru suprafaţa de 1575 m.
În mod greşit s-a reţinut că reclamanta a refuzat punerea în executare a hotărârii Comisiei judeţene în condiţiile în care, nu s-a făcut nicio dovadă de către partea adversă în sensul că ar fi încercat punerea în posesie în baza hotărârii de validare pe anexa 2 B din 1991 şi nici a faptului că reclamanta ar fi fost somată pentru încasarea de despăgubiri în baza anexei nr. 39 din 2003.
De altfel, chiar emitentul dispoziţiei atacate a dispus restituirea unei porţiuni din terenul de 5.000 mp printr-o altă dispoziţie, ceea ce denotă că nu a exclus posibilitatea ca pentru diferenţa de teren nerestituită în baza Legii nr. 18/1991 să dispună restituirea în natură sau după caz, să acorde măsuri reparatorii prin echivalent.
Aşadar, cum terenul în litigiu nu a fost restituit în baza legii fondului funciar, putea face obiectul restituirii în baza Legii nr. 10/2001, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 8 din acest act normativ.
Despăgubirile propuse în baza Legii nr. 18/1991 nu reprezintă o despăgubire efectivă în accepţiunea jurisprudenţei CEDO din moment ce pentru aceste despăgubiri stabilite din anul 2003, nu există până în prezent nicio sursă legală de plată.
În continuare, recurenta susţine că există posibilitatea restituirii în natură a terenului în litigiu, care este altul decât cel luat prin expropriere şi a fost trecut în proprietatea statului fără nici un titlu.
Recurenta solicită admiterea recursului şi obligarea pârâtului la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 1508,56 mp, astfel cum a fost identificat în anexa 1 la raportul de expertiză completator.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Atât tribunalul, cât şi curtea de apel au reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că terenul în suprafaţă de 1808 mp din Râmnicu Vâlcea nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, deoarece a făcut obiect al unei alte legi de reparaţie, Legea nr. 18/1991.
Curtea de apel îşi întemeiază concluzia pe împrejurarea că reclamanta figurează într-o anexă a unei hotărâri a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 18/1991, fiind propusă pentru a i se acorda despăgubiri.
Curtea de apel consideră că soluţionarea notificării reclamantei şi în temeiul Legii nr. 10/2001 ar putea conduce la o dublă despăgubire a acesteia.
Ceea ce pierde din vedere însă curtea de apel este împrejurarea că pârâtul a soluţionat pe fond notificarea reclamantei, propunând acordarea de despăgubiri în echivalent, iar prin respingerea contestaţiei şi, consecutiv, a apelului această dispoziţie se menţine.
Prin urmare, refuzul instanţelor de a cenzura posibilitatea restituirii în natură a terenului solicitat de reclamantă nu ar fi apt să elimine preconizatul efect al dublei despăgubiri de care s-ar bucura reclamanta.
Ceea ce este cert stabilit de către ambele instanţe este că, în temeiul Legii nr. 18/1991 reclamanta nu a obţinut restituirea în natură a suprafeţei de teren de 1808 mp şi, până la data soluţionării cauzei, nu a primit nici despăgubiri băneşti în temeiul aceluiaşi act normativ.
Această împrejurare coroborată cu faptul că pârâtul a recunoscut că reclamanta este îndreptăţită la măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001, ceea ce s-a atacat în instanţă fiind numai forma pe care acestea urmează să o îmbrace, conduce la concluzia că în mod nelegal tribunalul şi curtea de apel au refuzat analiza pe fond a cererii reclamantei, aplicând greşit dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.
În baza art. 304 pct. 9 şi art. 314 C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul, şi va casa Decizia; în baza art. 297 alin. (1) C. proc. civ. va admite apelul, va desfiinţa sentinţa şi va trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta E.M. împotriva deciziei nr. 33/A din 1 februarie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Casează Decizia atacată, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 308 din 18 mai 2006 a Tribunalului Vâlcea, pe care o desfiinţează şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7702/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 719/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
