ICCJ. Decizia nr. 7702/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7702
Dosar nr. 3475/39/2006
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2007
Deliberând în condiţiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursurilor civile de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 17 decembrie 2003 reclamantul R.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta SC F.D.F.E.E.E.M. SA, o contestaţie împotriva deciziei nr. 415 din 6 noiembrie 2003 emisă de pârâtă.
Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 240 din 24 martie 2005 a admis acţiunea, a desfiinţat Decizia nr. 415/2003 şi a obligat pârâta să plătească reclamantului 122.400.000 lei despăgubiri băneşti pentru terenul în suprafaţă de 204 mp ce face parte din parcela 38/38 păşune în suprafaţă de 817 mp înscrisă în C.F. 9038 a comunei cadastrale Câmpulung Moldovenesc.
Pârâta a fost totodată obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant.
În motivarea hotărârii instanţa a constatat că s-a respins notificarea reclamantului privind Decizia atacată pentru că acesta nu a dovedit cu acte proprietatea asupra terenului revendicat şi expropriat în baza Decretului nr. 196/1988, nu s-a constatat identitate din punct de vedere cadastral a terenului revendicat cu cel ocupat de Staţia de transformare 110/20KW Câmpulung Moldovenesc.
S-a reţinut din probele administrate, că R.G., autorul reclamantului este proprietarul parcelei 38/38 din C.F. 475 Câmpulung Moldovenesc de 1.181 mp, parcelă nou formată, prin divizarea parcelei 38/1 în 38/1 şi 38/38, teren dobândit prin cumpărare de la Primăria localităţii. În acest sens s-a reţinut sentinţa civilă nr. 370 din 8 februarie 1979 a Judecătoriei Câmpulung, sentinţă în baza căreia s-a şi făcut intabularea în C.F.
S-a mai constatat că reclamantul a fost înscris în tabelul anexă la procesul verbal din 16 august 1985 care constată că locuitorii terenului vizat pentru realizarea obiectivului energetic nu sunt de acord cu această transformare a destinaţiei terenului proprietatea lor. În acest tabel reclamantul este trecut cu 213 mp preluaţi .
S-a constatat din raportul de expertiză întocmit în cauză că suprafaţa de teren revendicată este în prezent ocupată de pârâtă (204 mp) şi face parte din parcelele 38/38 păşune de 817 mp.
Instanţa a constatat de asemenea că pentru construirea Staţiei de transformare 110/20KW Câmpulung Moldovenesc, suprafaţa de 4420 mp s-a trecut în proprietatea Statului fără consimţământul ocupanţilor terenului şi fără plata despăgubirilor legal datorate către aceştia.
S-a constatat aşadar că acţiunea se încadrează în dispoziţiile art. 24 pct. 7, art. 18 alin. (1) lit. c) şi art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia civilă nr. 972 din 16 noiembrie 2005 a admis apelurile contestatorului R.A. şi intimatei pârâte a desfiinţat sentinţa civilă nr. 240/2005 şi a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi Tribunal.
S-a reţinut în motivarea hotărârii că dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu aparţine Statului, conform art. 37 alin. (4) din Legea energiei nr. 318/2003.
Ca urmare, pentru a da posibilitatea participării la proces a tuturor persoanelor interesate care invocă un drept real asupra terenului, s-a dispus rejudecarea cauzei cu luarea în examinare a identificării şi evaluării terenului în stabilirea despăgubirilor.
Tribunalul Suceava reinvestit în urma casării cu trimiterea spre rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 760 din 11 mai 2006 a admis contestaţia, a desfiinţat Decizia nr. 415/2003 şi a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în sumă de 122.400.000 lei vechi (12.240. lei noi) pentru suprafaţa de 204 mp teren parte din parcela 38/38 păşune înscrise în C.F. 9038 din comuna cadastrală Câmpulung Moldovenesc. A fost totodată obligată pârâta la 23.927 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa a reţinut în motivare că s-a făcut dovada că în parcela 4947 din C.F. 5937, cu proprietar tabular SC E.M. SA, a fost cuprinsă şi suprafaţa de 204 mp (din parcela 38/38 înscrisă pe numele reclamantului în C.F. 9038).
S-a constatat că parcela în discuţie este ocupată în prezent de pârâtă, terenul fiind preluat de la reclamant.
S-a mai constatat că restituirea în natură nu este posibilă şi pentru pierderea proprietăţii în maniera arătată, reclamantul se cuvine, conform art. 1 din Protocolul adiţional la CEDO, să fie despăgubit.
S-a constatat aşadar că Decizia de respingere a cererii de despăgubire este nefondată şi ca urmare a fost desfiinţată această decizie.
Curtea de Apel Suceava prin Decizia civilă nr. 246 din 17 octombrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de intimaţii Statul Român prin Ministerul Economiei Publice împotriva sentinţei nr. 760/2006.
A fost considerată ca nefondată critica formulată de apelant în sensul că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă în cauză deoarece terenul aparţine pârâtei SC F.D.F.E.E.E.M. SA Bacău, şi după modificarea Legii nr. 10/2001 prin titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu mai este cu putinţă să se stabilească valoarea despăgubirilor în afara câmpului de acţiune al Comisiei speciale pentru stabilirea despăgubirilor.
S-a reţinut că nu există nici o incompatibilitate pentru instanţa de judecată să stabilească cuantumul despăgubirilor în condiţiile Legii nr. 247/2005 instanţa fiind legal sesizată cu această cerere. În condiţiile în care notificarea a fost respinsă iar restituirea în natură nu este posibilă nu se poate reţine că instanţa de judecată nu are competenţa de a stabili cuantumul, s-a reţinut în considerente. O altă interpretare ar goli de conţinut dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Nici critica referitoare la nedovedirea calităţii de unic moştenitor al reclamantului nu a fost primită deoarece conform actualului conţinut al art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, (modificat şi completat prin Legea nr. 274/2005), chiar dacă reclamantul nu este unic moştenitor al proprietarului intabulat, acestuia îi profită cotele ce reveneau celorlalţi eventuali moştenitori legali care nu au formulat notificări.
De altfel, a reţinut instanţa, pârâta nu a dovedit existenţa altor pretinşi moştenitori.
S-a mai reţinut că instanţa în mod corect a dispus obligarea celor doi pârâţi în solidar la plata cheltuielilor de judecată faţă de împrejurarea că pârâtul intimat Ministerul Finanţelor, în reprezentarea Statului Român, are aceiaşi poziţie procesuală ca şi pârâta Societate Comercială.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în reprezentarea Statului Român şi reclamantul.
Recurentul intimat a criticat soluţia curţii de apel pentru împrejurarea că aceasta nu s-a pronunţat asupra cererii sale de constatare a lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român în prezentul proces.
S-a arătat astfel că a fost identificată pârâta-societate comercială, parte în proces, ca fiind deţinătoarea terenului solicitat, aceasta având şi calitatea de proprietară a terenului.
S-a solicitat a se constata greşita aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai criticat împrejurarea că nu s-a impus reclamantului să facă dovada că este unica persoană îndreptăţită să primească despăgubiri, neobservându-se sub acest aspect dispoziţiile art.4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora de dispoziţiile legii beneficiază şi moştenitorii persoanelor fizice îndreptăţite.
S-au formulat critici la raportul de expertiză cu privire la care nu au putut formula observaţii, valoarea despăgubirilor urmând a se face la nivelul valorii de piaţă.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Reclamantul recurent a criticat Decizia sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată de 100 lei noi solicitaţi de acesta în apel.
Analizând Decizia atacată sub aspectul criticilor formulate în raport de probele administrate şi apărările părţilor se constată următoarele:
Instanţa de fond rejudecând cauza prin sentinţa nr. 760 din 11 mai 2006 a constatat că proprietarul tabular al terenului revendicat de reclamant este pârâta SC E.M. SA.
Statul Român a fost introdus în această cauză, urmare îndrumărilor din Decizia de casare- şi nu s-a prezentat la proces.
În apelul declarat de pârâtul apelant Statul Român prima critică se referă la greşita obligare a acestui pârât la despăgubiri deşi s-a constatat că proprietarul tabular al terenului revendicat este cunoscut ca fiind pârâta societatea comercială.
Curtea de Apel Suceava în considerentele deciziei nr. 246 din 17 octombrie 2006 a analizat celelalte critici formulate de Ministerul Finanţelor care se refereau la fondul cauzei omiţând să se pronunţe şi asupra primei critici.
Potrivit art. 295 C. proc. civ. instanţa de apel este obligată („va verifica") în limitele cererii de apel să analizeze şi să stabilească dacă instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi a aplicat în mod corespunzător, legea incidentă cauzei.
Potrivit art. 137 C. proc. civ. instanţa are obligaţia să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiilor de procedură.
Nepronunţându-se asupra primei critici formulate şi deşi a stabilit în mod corect situaţia de fapt instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile legale incidente cauzei şi a pronunţat prin aceasta o soluţie nelegală şi netemeinică cu neobservarea dispoziţiilor legale imperative mai sus amintite.
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau după caz, unitatea învestită, potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării (una şi aceeaşi persoană în cazul de speţă) este obligată ca prin decizie, sau după caz, prin dispoziţie motivată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare bunuri sau servicii sau să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale.
Ca urmare, această critică din recursul declarat de recurentul Statul Român este întemeiată urmând a fi admisă şi în consecinţă modificată Decizia atacată sub aspectul admiterii apelului Statului împotriva sentinţei civile nr. 760 din 11 mai 2006 care în consecinţă se va schimba în parte în sensul că se va respinge contestaţia împotriva Statului Român ca fiind formulată împotriva unei părţi fără calitate procesuală pasivă.
Celelalte critici formulate de această parte devin caduce faţă de excepţia reţinută.
În raport de soluţionarea recursului formulat de pârâtul Statul Român prin admiterea acestuia cu constatarea că această parte nu are calitatea procesuală în contestaţia formulată de reclamant, cererea de obligare a Statului Român la plata cheltuielilor de judecată în faza apelului este neîntemeiată.
Constatând aşadar că motivul invocat de recurentul reclamant nu este fondat recursul acestuia se va respinge.
La pronunţarea soluţiei pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte a avut în vedere dispoziţiile art. 312 şi art. 314 C. proc. civ.
Urmare modificării în sensul arătat a deciziei nr. 246 din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava şi, respectiv, a schimbării în parte a sentinţei civile nr. 760 din 11 mai 2006 a Tribunalului Suceava, celelalte dispoziţii ale celor două hotărâri au fost menţinute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva deciziei nr. 246 din 17 octombrie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 760 din 11 mai 2006 a Tribunalului Suceava.
Schimbă în parte sentinţa, în sensul că respinge contestaţia faţă de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul R.A., împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7752/2006. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7421/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
