ICCJ. Decizia nr. 7457/2006. Civil. Pretenţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7457
Dosar nr. 15318/1/2006
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
G.I., în contradictoriu cu B.L.G., a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 103/Ap din 22 octombrie 2003 (dosar nr. 643/Ap/2003) a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă. Ca temei de drept au fost invocate prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Se solicită schimbarea în tot a deciziei atacate, respingerea apelului declarat de reclamantul B.L.G. împotriva sentinţei civile nr. 55/S din 7 februarie 2003 (dosar nr. 3425/2002) a Tribunalului Braşov în sensul respingerii acţiunii reclamantului.
În concret înscrisurile noi invocate sunt: completarea de acţiune formulată de B.L.G. şi B.E.A. în dosarul civil nr. 491/2005 al Tribunalului Braşov, înregistrată la data de 25 aprilie 2005, acţiune pornită de aceştia împotriva SC R.K. SRL şi răspunsul aceloraşi în dosarul nr. 491/2005 la întâmpinarea depusă de SC R.K. SRL.
Prin aceste înscrisuri, considerate noi de revizuent, se recunoaşte de către intimatul B.L.G. că împrumutul în cauză menţionat în contractele de împrumut au fost încheiate între acesta şi numitul M.C. Deci, intimatul a fost un intermediar şi nu cel care a dat banii cu împrumut. Se contrazice astfel Decizia a cărei revizuire se cere, care a stabilit un alt raport juridic pentru suma de 800.000 mărci germane împrumutată.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 108 din 15 ianuarie 2006 a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul G.I., în contradictoriu cu intimatul B.L.G. împotriva deciziei civile nr. 103/A din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Instanţa a reţinut că înscrisurile apreciate ca fiind noi, nu au existat la data deciziei a cărei revizuire se cere, fiind întocmite ambele, în anul 2005 şi înregistrate în dosarul nr. 491/2005 la Tribunalul Braşov. Drept urmare motivul re revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi primit, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative impuse de textul de lege citat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs revizuentul G.I., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
Se susţine, în esenţă, că cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. îndeplineşte condiţiile textului de lege, deoarece cele consemnate în aceste înscrisuri noi este atestată de alte înscrisuri preexistente. Instanţa prin hotărârea recurată enumeră în considerente 10 înscrisuri, toate preexistente deciziei nr. 103/Ap din 22 octombrie 2003, care împreună cu cele „două înscrisuri noi prezentate instanţei de revizuire, atestă faptul că recurentul-revizuent nu a avut nici un „raport juridic obligaţional" – cu reclamantul B.L.G.
Recursul se priveşte ca nefondat.
Conform art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere, numai pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Or, în prezenta cauză, condiţiile textului de lege sus citat nu sunt îndeplinite.
Conform pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel..., se poate cere „dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere".
Înscrisurile noi, pentru care se cere revizuirea deciziei civile nr. 103/Ap din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă sunt cele mai sus arătate şi prezentate.
Aceste înscrisuri fiind ulterioare, nu îndeplinesc nici una din condiţiile impuse de pct. 5 al art. 322 C. proc. civ., astfel că în mod corect instanţa Curţii de Apel Braşov a soluţionat cererea de revizuire.
În context, revizuentul urmăreşte rejudecarea procesului de fond, soluţionat definitiv şi irevocabil, pe baza unor acţiuni şi apărări ulterioare făcute într-un alt litigiu în care revizuentul nu a fost parte.
Acţiunile şi apărările făcute de o persoană într-un proces ulterior nu pot constitui „acte noi" care să conducă la desfiinţarea unei hotărâri anterioare, deoarece s-ar încălca sau măcar ar crea reţineri cu privire la respectarea dreptului la acţiune în instanţă ori a dreptului la apărare.
Acţiunile, întâmpinările, replicile şi altele nu sunt, conform Codului de procedură civilă, supuse unei obligaţii. Nici coroborarea actelor noi ulterioare cu alte înscrisuri preexistente nu este relevantă în soluţionarea cererii de revizuire.
Faţă de toate cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul G.I. împotriva deciziei nr. 108/Ap din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 7621/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7417/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
---|