ICCJ. Decizia nr. 7621/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7621
Dosar nr. 5950/104/2006
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de faţă, a reţinut următoarele.
Prin cererea înregistrată sub nr. 5950/104/2006 pe rolul Tribunalului Olt, secţia civilă, petenta P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria municipiului Slatina, anularea dispoziţiei nr. 2964 din 7 septembrie 2006 şi restituirea în natură sau acordarea de daune pentru suprafaţa de teren de 829 mp situată în Slatina.
Prin precizarea depusă ulterior, petenta a solicitat admiterea contestaţiei, anularea dispoziţiei nr. 2964 din 7 septembrie 2006 şi compensarea cu un alt teren din domeniul privat al statului, în cazul în care nu este posibilă restituirea în natură şi măsuri reparatorii pentru construcţiile edificate pe teren, în prezent demolate.
Contestaţia a fost respinsă de Tribunalul Olt, prin sentinţa civilă nr. 1305 din 28 noiembrie 2006, cu motivarea că notificarea a fost formulată tardiv.
Prin Decizia nr. 156 din 6 martie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins apelul formulat de reclamantă, reţinând în esenţă că, potrivit dispoziţiilor art. 22, persoanele îndreptăţite puteau notifica unitatea deţinătoare solicitând restituirea în natură în termen de un an de la data apariţiei legii (14 februarie 2001), singura perioadă în care se puteau formula notificări fiind cea cuprinsă între 14 februarie 2001-14 februarie 2002.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, reclamanta a reluat critica formulată în apel, care se referă la aplicarea dispoziţiilor din Legea nr. 247/2005, în sensul că prin această lege ar fi operat o repunere în termenul de formulare a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, înalta Curte apreciază că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 a fost reglementat prin dispoziţiile Legii nr. 10/2001. Potrivit dispoziţiilor actului normativ menţionat, persoana îndreptăţită, proprietar al imobilelor preluate abuziv, pot notifica în termenul prevăzut de acest act normativ persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului [art. 22 alin. (1)].
Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nerespectarea termenului pentru formularea notificării atrage pierderea dreptului de a mai solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Textul legal menţionat a fost declarat a fi în concordanţă cu prevederile constituţionale prin Decizia nr. 21 din 27 ianuarie 2004 a Curţii Constituţionale.
Analizând probatoriile administrate în cauză s-a constatat că notificarea formulată de reclamantă a fost depusă la data de 13 septembrie 2005, cu mult peste termenul legal ce a expirat la 14 februarie 2002.
În raport de data depunerii notificării, 7 septembrie 2005 şi de dispoziţiile art. 22 alin. (5) din Legea 10/2001, reclamanta-recurentă este decăzută din dreptul de a solicita în justiţie restituirea imobilului şi ca atare, criticile inserate în motivarea recursului nu pot fi reţinute.
Solicitarea reclamantei cu privire la restituirea terenului şi măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate, a fost respinsă prin dispoziţia primarului, menţinută de instanţe, cu motivarea că notificarea a fost tardiv formulată. Ca atare, criticile aduse hotărârilor trebuia să vizeze acest aspect. Prin recursul în cauză, în susţinerea respectivei critici se invocă apariţia Legii nr. 247/2005, prin care, în opinia recurentei, a avut loc o repunere în termenul legal.
Această critică nu poate fi însă primită.
Legea nr. 247/2005 aduce o serie de modificări şi completări Legii nr. 10/2001, evidenţiate punctual prin Titlul I al legii. Aceste modificări nu se referă însă la art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevede obligativitatea adresării notificării în termenul prelungit până la 12 luni, respectiv până la data de 14 februarie 2002. Termenul de decădere instituit prin dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 şi, ca atare, nu este posibilă o repunere în termen, in sensul susţinerilor recurentei.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamanta P.G. împotriva deciziei nr. 156 din 6 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7625/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7457/2006. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
