ICCJ. Decizia nr. 7477/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7477
Dosar nr. 27318/3/2006
Şedinţa publică din 27 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 8 august 2006 reclamanta M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC M. SA şi A.V.A.S., anularea deciziei nr. 207 din 23 iunie 2006 emisă de A.V.A.S. şi obligarea intimaţilor la acordarea de despăgubiri pentru imobilele şi utilajele preluate abuziv de stat în baza Legii de naţionalizare nr. 119/1948.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că autorul său M.S. a fost proprietarul F.P.M. din Târgu Mureş şi că toate utilajele, instalaţiile, obiectele de inventar, materii prime şi alte produse au fost trecute abuziv în proprietatea statului, conform procesului-verbal de predare-primire nr. 1 din 10 august 1948, în baza Legii nr. 119/1948, aceste bunuri fiind date în administrarea operativă a F.P.M. Tg. Mureş, devenită ulterior SC M. SA.
Prin Decizia nr. 207/2006 emisă de A.V.A.S. s-a respins notificarea pe considerentul că reclamanta nu a făcut dovada că utilajele şi instalaţiile solicitate nu au fost înlocuite, casate sau distruse, însă, pe de altă parte, precizează reclamanta, pârâta SC M. SA a recunoscut că utilajele revendicate au fost preluate de la F.P.M. Tg. Mureş care în cursul anului 1996 a intrat în procesul de privatizare.
Pârâta A.V.A.S. a invocat tardivitatea formulării contestaţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 1739 din 18 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost respinsă excepţia invocată, reţinându-se că acţiunea a fost introdusă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001.
A fost admisă acţiunea şi s-a anulat Decizia nr. 207/2006 emisă de A.V.A.S.
Au fost obligate ambele pârâte să facă propuneri Comisiei Centrale pentru stabilirea despăgubirilor, înfiinţată în baza Legii nr. 247/2005, în vederea acordării către reclamantă de despăgubiri în echivalent pentru utilajele şi instalaţiile preluate în baza Legii nr. 119/1948 de la Întreprinderea M.S., F.P.M., Târgu Mureş".
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că nu poate fi reţinut considerentul expus în Decizia A.V.A.S., cum că reclamanta nu a făcut dovada că utilajele şi instalaţiile revendicate nu au fost înlocuite, casate sau distruse, de vreme ce reclamanta este cetăţean străin, cu domiciliul în Israel şi ca atare nu putea avea acces la documentele societăţii deţinătoare SC M. SA pentru a produce aceste probe, iar pe de altă parte numai această pârâtă, în patrimoniul căreia au intrat bunurile respective era în măsură să prezinte dovezi din care să rezulte în mod indubitabil că utilajele şi instalaţiile revendicate de reclamantă au fost înlocuite, distruse ori casate, ele nemaiexistând în prezent.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele pârâte.
A.V.A.S. a criticat sentinţa pentru nelegalitate, în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, întrucât în speţă bunurile nu mai există, iar pe de altă parte, sarcina dovedirii existenţei bunurilor aparţinea intimatei-reclamante.
Pârâta SC M. SA a criticat sentinţa pentru nelegalitate faţă de împrejurarea că pe de o parte, bunurile revendicate au o vechime de peste 60 de ani şi, prin urmare, nu mai pot fi folosite chiar în situaţia că ar mai exista, iar pe de altă parte, în conformitate cu Legea nr. 119/1948, bunurile au intrat în proprietatea statului.
Această apelantă a depus, în această fază procesuală, o listă de casare a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar.
Prin Decizia civilă nr. 276 din 11 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, apelul formulat de pârâta A.V.A.S. a fost respins ca nefondat.
S-a admis apelul formulat de pârâta SC M. SA şi s-a schimbat în parte sentinţa în sensul că s-a înlăturat obligaţia acestei pârâte de a propune despăgubiri.
În motivarea acestei decizii s-a reţinut că, dispoziţiile Legii nr. 10/2001 se aplică nu numai imobilelor prin natura lor, ci şi imobilelor prin destinaţie, respectiv utilajelor şi instalaţiilor care se aflau în clădirea sau pe terenul preluat de stat, dacă deserveau la exploatarea acelui fond, dar că obţinerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalaţiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una din măsurile reparatorii prevăzute de lege, nici în natură şi nici prin echivalent.
Se mai reţine că autorii reclamantei au fost proprietarii instalaţiilor încorporate în imobilul care servea în mod permanent desfăşurării activităţii de pielărie, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 119/1948, iar pe de altă parte că apelanţii-pârâţi pretind casarea utilajelor fără a face însă, dovada casării lor în condiţiile legii.
Instanţa de apel conchide că faţă de împrejurarea că bunurile ce formează obiectul cererii au fost preluate de stat în mod abuziv odată cu imobilul sunt întrunite condiţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind măsurile reparatorii pretinse de persoana îndreptăţită şi reţinând regimul juridic al bunurilor revendicate, respectiv bunuri imobile prin destinaţie, constată că obligaţia de a face propuneri pentru despăgubiri aparţine A.V.A.S., iar nu SC M. SA.
Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S., care a invocat drept temei legal prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta susţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât bunurile revendicate nu mai există, acestea fiind casate.
Recurenta critică atât Decizia cât şi sentinţa pronunţate în cauză în ce priveşte motivarea că reclamanta este cetăţean străin şi nu poate produce probe care să ateste existenţa utilajelor la momentul revendicării, întrucât în procesele civile, sarcina probei incumbă reclamantei.
O altă critică se referă la aprecierea greşită a regimului juridic al bunurilor revendicate ca imobile prin destinaţie, întrucât acestea nu ar fi putut fi încorporate în imobile construcţii, în sensul legii.
Intimata-reclamantă a depus la dosar un înscris denumit „întâmpinare", însă cu depăşirea termenului prevăzut de art. 308 alin. (2) C. proc. civ., astfel că acesta va fi avut în vedere de instanţa de recurs cu valoarea unor concluzii scrise.
Verificând legalitatea deciziei recurate prin prisma criticilor formulate şi având în vedere prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, în sensul considerentelor ce succed.
Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii privesc şi utilajele, precum şi instalaţiile ataşate imobilelor preluate de stat în mod abuziv, în afară de cazul în care au fost înlocuite, casate sau distruse.
Deci, obţinerea de măsuri reparatorii pentru aceste bunuri este condiţionată de existenţa lor fizică la data intrării în vigoare a legii. Dacă între timp instalaţiile respective au fost înlocuite, casate sau distruse, nu se va putea pretinde nici una din măsurile reparatorii prevăzute de lege.
Îndeplinirea condiţiei ca aceste bunuri să existe la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 trebuie dovedită, o astfel de obligaţie revenind reclamantei, conform regulii generale instituită prin art. 1169 C. civ.
O astfel de cerinţă nu a fost îndeplinită în cauză.
Consideraţiile instanţelor cu privire la această problematică sunt evident eronate, întrucât sarcina probei în procesul civil incumbă reclamantului.
Corelativ cu obligaţia persoanei îndreptăţite şi instanţa este datoare, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., să pună în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor în proces, putând să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii.
Înalta Curte constată că aceste dispoziţii legale nu au fost respectate în cauză, determinând implicit pronunţarea unei hotărâri nelegale.
În raport cu dispoziţiile art. 295 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel trebuia să lămurească situaţia bunurilor ce fac obiectul litigiului şi prin administrarea probei cu expertiză, care să poată, eventual, identifica respectivele bunuri, prin compararea menţiunilor din procesele-verbale de preluare cu cele din lista de casare a mijloacelor fixe şi obiecte inventar, depusă de pârâta SC M. SA.
De altfel, în faza procesuală a apelului s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice la un astfel de obiectiv, probă care însă nu a mai fost administrată.
Fiind vorba de aspecte legate de fondul pricinii, acestea nu pot fi lămurite în recurs întrucât, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii în împrejurări de fapt care au fost pe deplin stabilite, ori, prin Decizia recurată, acestea nu au fost stabilite.
Faţă de aceste considerente, urmează a se admite recursul, a se casa Decizia recurată şi a se trimite cauza spre rejudecare la curtea de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) şi art. 313 C. proc. civ. şi cu observarea prevederilor art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 276 din 11 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7886/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7375/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
