ICCJ. Decizia nr. 7886/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7886/200.
Dosar nr. 26363/2/2005
Şedinţa publică din 6 octombrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 401/2005 reclamanţii P.C. şi N.F. au solicitat în contradictoriu cu intimaţii Biroul de Turism pentru Tineret SA, Comuna Costineşti prin primar şi Comuna 23 August prin primar să se dispună anularea deciziilor nr. 450 din 1 martie 2004, 509 din 4 martie 2004 şi 521 din 8 martie 2004 emise de Biroul de Turism pentru Tineret SA şi obligarea pârâtelor de a le restitui în natură mai multe bunuri situate în comuna Costineşti judeţul Constanţa.
- 7 grajduri în curtea fostului CAP ;
- casa de piatră (Vila „Paloma") şi terenul aferent în suprafaţă de 8428 mp;
- un gard de piatră şi terenul împrejmuit de 10.000 mp;
- anexe gospodăreşti şi grajduri cu terenul aferent în suprafaţă de 2.700 mp;
- un alt teren în suprafaţă de 1680 mp.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat în esenţă că autorul lor, defunctul P.M. a fost proprietarul bunurilor menţionate, dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare din anul 1935.
Ca urmare a aplicării reformei agrare în anul 1946 şi apoi ulterior, toate bunurile au fost trecute în proprietatea statului.
S-a mai susţinut că în mod greşit au fost respinse de către pârâta Biroul de Turism pentru Tineret SA cele trei notificări, neputând fi primită concluzia acestei entităţi, în sensul că imobilele revendicate, nu pot fi identificate.
Examinând probatoriile administrate inclusiv concluziile raportului de expertiză tehnică, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin sentinţa nr. 582 din 24 mai 2005 a respins contestaţia ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut în esenţă că s-a dovedit calitatea contestatorilor de moştenitori ai lui P.M., însă cererea lor nu poate fi primită întrucât imobilele revendicate nu au putut fi identificate fizic. S-a mai reţinut că pentru o parte din averea defunctului contestatorii au obţinut reparaţii în temeiul prevederilor legilor fondului funciar iar pentru restul de bunuri situaţia lor juridică actuală nu poate fi stabilită.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, prin care au susţinut că în mod greşit le-a fost respinsă contestaţia a fost respins ca nefondat cu o motivare similară celei a instanţei de fond prin Decizia civilă nr. 37 din 2 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
S-a arătat în esenţă că, nu s-a dovedit cu certitudine de către contestatori faptul că imobilele care au aparţinut autorului lor ar fi avut amplasamentele indicate în notificările formulate.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi arătând în esenţă că instanţele au încălcat între altele dispoziţiile art. 24 (fost 22) din Legea nr. 10/2001 referitoare la proba dreptului de proprietate.
Intimata pârâtă SC BTT SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului cu motivarea că hotărârile pronunţate în cauză sunt legale şi temeinice.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că recursul este întemeiat în sensul consideraţiilor ce succed.
Ambele instanţe, lipsite de rol activ şi de stăruinţă în aflarea adevărului, au preluat cu o motivare neconvingătoare apărările pârâtelor, pronunţând hotărâri criticabile.
Este de relavat în primul rând că dacă prin dispoziţiile administrative notificările au fost respinse cu motivarea că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate, instanţele reţin că s-au administrat aceste dovezi însă amplasamentul exact al imobilelor pe teritoriul comunei Costineşti nu poate fi stabilit cu certitudine. Or, chiar în ipoteza în care ar fi cu neputinţă o astfel de identificare fizică, o atare împrejurare ar putea conduce eventual la imposibilitatea restituirii bunurilor în natură şi nu la negarea a însuşi dreptului pretins.
Instanţele nu au examinat în mod suficient şi nu au dat eficienţă prevederilor art. 24 (fost 22) din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care „în absenţa unor probe contrare existenţa şi după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau aceasta s-a pus în executare".
Or, aşa cum rezultă cu certitudine din actele dosarului imobilele proprietatea autorului reclamanţilor recurenţi au fost expropriate de pe raza comunei Costineşti )a se vedea extrasul din statistica agricolă Fondul Prefectura judeţului Constanţa dosar nr. 81/1945 fila nr. 52 cuprinzând „tabelul locuitorilor din raza plăieşii care au fost expropriaţi conform reformei agrare"). De asemenea, din procesul verbal întocmit la 24 ianuarie 1946 rezultă că de la autorul recurenţilor s-au preluat 46 ha teren arabil, 1 ha păduri, 1 ha livezi şi 2 ha curţi.
Aceste dovezi se coroborează în parte şi cu concluziile expertizei tehnice efectuată în cauză şi trebuiau să conducă instanţele la concluzia că se impune suplimentarea probatoriilor şi elucidarea problemelor legate atât de identificarea fizică a bunurilor cât şi de eventuala incidenţă în cauză a prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001, care a fost de asemenea insuficient probată.
În consecinţă, prin încălcarea dispoziţiilor art.129 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 24 (fost 22) din Legea nr. 10/2001, Decizia recurată este nelegală şi urmează a fi casată în condiţiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
Urmează ca în condiţiile textului menţionat coroborat cu art. 315 C. proc. civ. să se trimită cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat împotriva sentinţei de fond. Instanţa de trimitere va stărui prin toate mijloacele legale pentru suplimentarea probatoriilor inclusiv, dacă este cazul, prin ordonarea din oficiu a unei noi expertize tehnice având ca obiect identificarea fizică a imobilelor revendicate. Vor fi administrate de asemenea dovezile necesare cu privire la regimul juridic al acestor bunuri în raport de succesiunea acelor normative de reparaţie în materie imobiliară.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii N.F. şi P.C. împotriva deciziei nr. 37/A din 2 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează Decizia.
Trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului declarat de aceleaşi părţi împotriva sentinţei nr. 582 din 24 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7896/2006. Civil. Reparare prejudicii erori... | ICCJ. Decizia nr. 784/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
