ICCJ. Decizia nr. 76/2006. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 76.

 Dosar nr. 26897/1/200.

(nr. vechi 10435/2005

Şedinţa publică din 24 ianuarie 2006

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş la 28 iulie 2004 L.S. a solicitat, în contradictoriu cu Primarul comunei Băseşti, anularea Dispoziţiei nr. 143 din 24 iunie 2004 emisă de primar, şi obligarea acestuia la restituirea în natură a imobilelor proprietatea contestatoarei.

În motivarea cererii s-a arătat că Dispoziţia nr. 143 din 24 iunie 2004 este nelegală deoarece notificările depuse de contestatoare au fost tratate superficial, în bloc, terenurile şi construcţiile fiindu-i preluate acesteia în mod nelegal.

La 20 octombrie 2004, contestatoarea şi-a precizat cererea arătând că solicită, în principal, anularea dispoziţiei primarului şi trimiterea întregii documentaţii Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 10/2001, pentru a se pronunţa asupra fiecărei notificări în parte; în subsidiar, a solicitat anularea dispoziţiei şi restituirea în natură sau prin echivalent a imobilelor menţionate în notificări.

Prin sentinţa civilă nr. 119 din 25 februarie 2005, Tribunalul Maramureş, secţia civilă, a respins contestaţia.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că terenurile agricole şi pădurea solicitate de contestatoare au regimul juridic reglementat prin legile fondului funciar, motiv pentru care nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

În privinţa casei cu curtea şi grădina aferentă, înscrisă în C.F. Top 115, în suprafaţă de 730 mp, cerută prin notificarea nr. 414/2001, contestatoarea nu a făcut nici un fel de precizare privind locul situării imobilului, în folosinţa cui se găsea a data la care a fost preluată de Statul român şi în folosinţa cui se găseşte în prezent. Or, potrivit Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sarcina probei proprietăţii şi a deţinerii legale a acesteia la momentul deposedării abuzive, revenea reclamantei.

Apelul declarat de contestatoare împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 507 A din 5 mai 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie.

În considerentele deciziei sale, instanţa de apel a preluat, practic, motivarea din hotărârea primei instanţe, concluzionând în sensul netemeiniciei căii de atac.

Împotriva hotărârii date în apel contestatoarea a declarat recurs, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica privind următoarele aspecte:

Greşit s-a reţinut că terenurile vizate de contestatoare şi soluţionate doar parţial prin Decizia atacată, au format obiectul legilor fondului funciar.

Nu există identitate între aceste terenuri şi cele pe care se susţine că ar exista emise titluri de proprietate în favoarea unor terţe persoane. O asemenea identitate nu se putea stabili decât prin efectuarea unei expertize, probă care nu a fost administrată în cauză.

Instanţa a omis faptul că reclamanta nu putea uza de prevederile legilor fondului funciar pentru că la momentul cooperativizării, aceasta nu mai era în România şi nu mai era cetăţean român. Restituirea imobilelor care formează obiectul Legii nr. 10/2001 nu este condiţionată de cetăţenia română a solicitantului.

Un alt aspect pe care nu l-au avut în vedere instanţele este acela că reclamanta a solicitat restituirea în natură iar dacă acest lucru nu mai este cu putinţă, acordarea de despăgubiri.

Greşit s-a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilelor solicitate, pentru că din cărţile funciare la care a făcut referire rezultă aceste aspecte.

Prin dispoziţia atacată, primarul s-a pronunţat de două ori asupra notificării nr. 423/N/2001 şi asupra notificării nr. 410/N/2001, pe care contestatoarea nu a făcut-o. În schimb, nu s-a pronunţat asupra notificărilor 416/N/2001, 419/N/2001, 425/N/2001 şi 429/N/2001.

Analizând Decizia instanţei de apel, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs şi în raport de probele administrate înaintea instanţelor de fond, Curtea a reţinut următoarele:

Prin notificările înregistrate la Primăria comunei Băseşti sub nr. 413-430/N/2001, L.S. a solicitat în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a mai multor suprafeţe de teren, pădure, casă de locuit şi anexe gospodăreşti situate în satul Stremţ, comuna Băseşti, judeţ Maramureş.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

De vreme ce prin notificări s-au solicitat măsuri reparatorii pentru terenuri arabile, fâneaţă şi pădure, în mod corect instanţele de fond au apreciat că în cauză sunt incidente prevederile susmenţionate din Legea nr. 10/2001. Împrejurarea că nu s-ar fi făcut o expertiză pentru a se stabili locul situării acestor imobile nu poate constitui un motiv de critică în etapa recursului, în care se verifică numai legalitatea, nu şi netemeinicia hotărârii atacate. Or, critica privitoare la neadministrarea unei probe priveşte netemeinicia. Pe de altă parte, din copiile cărţilor funciare ataşate notificărilor nu a rezultat preluarea imobilelor de către stat.

În aceste condiţii, faptul că pentru terenurile solicitate ar fi fost emise titluri de proprietate pe numele altor persoane, este lipsită de relevanţă, câtă vreme în cadrul procedural stabilit prin contestaţia formulată, stabilirea de măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001, regimul juridic actual al acestor imobile nu poate fi cercetat în cauza de faţă.

În egală măsură, pentru acest motiv nu poate fi primită nici critica privitoare la lipsa de relevanţă a cetăţeniei contestatoarei care a învestit instanţa cu cererea de acordare de măsuri reparatorii pentru imobile ce nu cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001.

Recursul este însă întemeiat în partea privitoare la nepronunţarea instanţelor de fond asupra criticii în legătură cu neanalizarea de către comisia locală a unor notificări.

Astfel, la 20 octombrie 2004 contestatoarea şi-a precizat cererea introductivă, aducând înaintea instanţei şi problema necercetării de către comisia locală a patru dintre cele 18 notificări depuse la primărie.

Faptul că în considerentele sentinţei sunt enumerate toate notificările sub motivarea că regimul juridic al terenurilor pe care acestea le vizează este cel prevăzut de art. 8 din Legea nr. 10/2001, nu poate fi considerat drept o analiză a criticii formulate, câtă vreme notificările nr. 416 şi 429 vizează o livadă în suprafaţă de 3687 mp situată în intravilanul localităţii Stremuţ, comuna Băseşti.

La rândul său, instanţa de apel nu a fost preocupată de cercetarea motivului de apel privitor la omisiunea soluţionării acestor notificări. De altfel, de vreme ce motivarea instanţei superioare de fond se limitează la reluarea considerentelor sentinţei, fără să răspundă motivelor de apel, Curtea a apreciat, din oficiu, faţă de caracterul imperativ al normelor înscrise în art. 261 C. proc. civ., că Decizia nu este motivată, ceea ce atrage nulitatea acesteia pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

În limitele devoluţiunii stabilite de contestatoare, instanţele de fond trebuiau să impună administrarea de dovezi din care să rezulte dacă şi imobilului menţionat în cele două notificări i-ar fi aplicabile prevederile Legii nr. 18/1991.

Incidenţa prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 este lipsită de suport probator pentru notificările nr. 416 şi 429/N/2001, ceea ce constituie aplicarea greşită a legii materiale de referinţă.

Faţă de cele ce preced, critica formulată întruneşte cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi admis în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Întrucât nici una dintre instanţe nu a cercetat fondul notificărilor, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ. se impune casarea deciziei recurate, admiterea apelului contestatoarei şi, în temeiul art. 297 C. proc. civ., desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei pentru rejudecarea fondului celor două notificări la acelaşi tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE.

Admite recursul declarat de reclamanta L.S. împotriva deciziei civile nr. 507 A din 5 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie şi în consecinţă:

Casează Decizia susmenţionată.

Admite apelul declarat de L.S. împotriva sentinţei civile nr. 119 din 25 februarie 2005 a Tribunalului Maramureş, secţia civilă.

Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza pentru rejudecarea fondului la acelaşi tribunal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 76/2006. Civil