ICCJ. Decizia nr. 765/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 765
Dosar nr. 26575/1/200.
Nr. vechi 10113/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 iunie 2004 la Tribunalul Constanţa şi întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reclamanta I.M. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar solicitând obligarea acestora la emiterea deciziei sau dispoziţiei motivate în baza art. 23 din Legea nr. 10/2001, obligarea la daune cominatorii în cuantum de 50.000 lei pe zi de întârziere şi la cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că pârâţii nu au respectat termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării privind cererea de restituire în natură a imobilului situat în Mamaia, lotul 10, careul 61, judeţul Constanţa constând în teren în suprafaţă de 341,92 mp ce a aparţinut autorilor săi în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2910/1939 la Tribunalul Constanţa şi nu au emis Decizia sau dispoziţia motivată.
Prin sentinţa civilă nr. 1179 din 7 octombrie 2004 Tribunalul Constanţa a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect plata de daune cominatorii invocată din oficiu de instanţă şi a admis în parte acţiunea obligând pârâţii să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra cererii de restituire în natură. A respins cererea de cheltuieli de judecată ca nedovedită.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că daunele cominatorii nu sunt prevăzute în codul de procedură civilă în cazul neexecutării obligaţiilor de a face.
Instanţa a mai reţinut că pârâţii nu au respectat obligaţia prevăzută în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi nu s-au pronunţat în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării prin decizie sau dispoziţie motivată.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta a declarat apel susţinând că acţiunea fiind admisă în parte respingerea capătului de cerere privind daunele cominatorii este nelegală. De asemenea, în mod greşit instanţa a respins cererea privind cheltuielile de judecată, deoarece la dosar sunt dovezi cu privire la efectuarea acestora.
Prin Decizia nr. 618 C din 23 mai 2005 Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, a respins apelul, confirmând soluţia instanţei de fond în baza aceloraşi considerente.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Criticile formulate cu ocazia apelului sunt reluate, reclamanta considerându-se îndreptăţită la acordarea daunelor cominatorii şi a cheltuielilor de judecată în condiţiile în care acţiunea a fost admisă în parte, pârâţii fiind obligaţi să emită decizie sau dispoziţie motivată.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce vor urma.
Reclamanta, în temeiul Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a notificat pârâţii Municipiul Constanţa ş.
Municipiul Constanţa prin primar solicitând restituirea imobilului ce a aparţinut autorilor săi (art. 20, art. 21 din lege).
Pârâţii nu s-au conformat dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi nu s-au pronunţat în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării prin decizie sau dispoziţie motivată asupra cererii.
Sub acest aspect instanţele au procedat legal obligând pârâţii să se pronunţe asupra cererii.
De asemenea, instanţele au procedat în mod corect respingând cererea de acordare a daunelor cominatorii dar nu poate fi reţinută aplicabilitatea dispoziţiilor art. 580 C. proc. civ. sau art. 1073-1075 C. civ..
Legea nr. 10/2001 este o lege specială şi vizează restituirea în natură sau măsuri reparatorii în ce priveşte imobilele preluate abuziv, stabilind şi procedura de urmat pentru realizarea scopului legii.
Pentru neîndeplinirea în anumite termene a obligaţiilor ce revin diverselor persoane juridice implicate în procedura de restituire sau de acordarea reparaţiilor, legea a prevăzut sancţiuni (de exemplu art. 30 alin. (2) care penalizează unitatea vinovată cu 0,1% pe zi din valoarea sumei datorate) iar pentru alte termene nu a prevăzut sancţiuni cum este şi cazul termenului de 60 de zile la care se referă art. 23 alin. (1).
În consecinţă, în lipsa unor sancţiuni prevăzute de legea specială, instanţele au apelat la prevederi din Codul civil şi Codul de procedură civilă care nu au legătură cu problematica pe care legea specială o rezolvă în ansamblul ei.
Cu referire la respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în mod corect aceasta a fost respinsă, o condiţie esenţială de acordare fiind ca ele să fie dovedite.
Conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ. „cel care face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".
În speţă, reclamanta a cărei acţiune a fost admisă în parte nu a depus dovezi privind efectuarea de cheltuieli de judecată.
Aşa fiind pentru considerentele ce preced recursul va fi respins ca nefondat şi văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la plata a 200 lei (RON) cheltuieli de judecată către intimaţii pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei civile nr. 618/C din 23 mai 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la 200 RON cheltuieli de judecată către intimaţii pârâţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 768/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7161/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
