ICCJ. Decizia nr. 768/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 768.
Dosar nr. 6196/2/200.
Şedinţa publică din 2 octombrie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1021 din 23 noiembrie 2004 Tribunalul Bucureşti, a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei A.V.A.S., precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale a contestatorului S.D., împotriva deciziei civile nr. 18 din 8 iulie 2004 emisă de intimata A.V.A.S., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, dispoziţia nr. 18 din 8 iulie 2004 atacată de contestator este legală întrucât acesta nu a depus până la data de 1 iulie 2003 actele care să ateste dreptul său de proprietate asupra imobilului şi nici actele care să probeze calitatea sa de moştenitor al fostului proprietar şi cota succesorală.
S-a mai reţinut şi faptul că, contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, neidentificând societatea comercială privatizată deţinătoare a imobilului în litigiu, apreciind în mod greşit că obligaţia identificării ar reveni intimatei.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 1506 din 22 noiembrie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de contestatorul S.D., împotriva sentinţei civile nr. 1021 din 23 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, în faza prealabilă a procedurii necontencioase, contestatorul nu a făcut dovada că autorul P.H. a avut în proprietate imobilul solicitat. De aceea, nu s-au depus acte de stare civilă sau certificat de moştenitor din care să rezulte raporturile de rudenie, respectiv calitatea de moştenitor faţă de proprietarul P.H.
S-a mai reţinut că, actele doveditoare depuse în faţa instanţei nu pot fi luate în considerare deoarece termenul de depunere a actelor doveditoare stabilit în mod imperativ de art. 22 din Legea nr. 10/2001 a fost prelungit în mod succesiv sub sancţiunea decăderii.
Împotriva deciziei civile mai sus menţionată a declarat recurs contestatorul S.D., criticând-o ca fiind nelegală invocând, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece.
Instanţa de apel în mod greşit a stabilit că în faza de apel nu se pot depune direct la instanţă actele doveditoare ale calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile art. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată, a contestatorului precum şi acte doveditoare a calităţii de proprietar a autorului P.H. cu privire la imobilul în litigiu, de vreme ce în faza de apel Legea nr. 10/2001 era modificată prin Legea nr. 247/2005, care permitea persoanelor îndreptăţite să depună înscrisuri cu care să dovedească atât calitatea de persoană îndreptăţită cât şi dreptul la retrocedarea proprietăţii preluate abuziv. Deci, s-a apreciat în mod greşit că instanţa nu ar putea face aplicarea art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, pe considerentul că s-ar încălca principiul constituţional al neretroactivităţii, art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calităţii de asociat sau acţionar al persoanei juridice, precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate şi, după caz, înscrisurile care descriu construcţia demolată şi orice alte înscrisuri necesare evaluării pretenţiilor de restituire decurgând din prezenta lege, pot fi depuse până la data soluţionării notificării.
În raport de dispoziţiile textului de lege mai sus enunţat se constată că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că în faza de apel nu se pot depune actele doveditoare ale dreptului de proprietate precum şi, în cazul moştenitorilor, cele care atestă această calitate, deoarece termenul de apărare este unul de decădere în sensul că se încalcă dispoziţiile art. 22, în formă iniţială, din Legea nr. 10/2001.
Cum bine se poate observa, dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 republicată erau în vigoare la data de 22 noiembrie 2005 când instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de contestatorul S.D. şi prin urmare, în cauză se impunea aplicarea textului de lege menţinut de către instanţa de apel, în sensul analizării cauzei pe fond şi nu pe excepţie cum greşit s-a procedat.
Neprocedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea flagrantă a legii.
Prin urmare, urmează a se admite recursul declarat de S.D. împotriva deciziei civile nr. 1506 din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti în sensul casării acesteia. De asemenea, se va admite apelul, se va desfiinţa sentinţa civilă nr. 1021 din 23 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti şi se va trimite cauza la această din urmă instanţă pentru rejudecarea pe fond a acţiunii.
În conformitate cu art. 315 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de fond va judeca din nou, ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul S.D. împotriva deciziei civile nr. 1506 din 22 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată, admite apelul, desfiinţează sentinţa civilă nr. 1021 din 23 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi trimite dosarul la această din urmă instanţă pentru rejudecarea pe fond a acţiunii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7786/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 765/2006. Civil → |
|---|
