ICCJ. Decizia nr. 7732/2006. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7732
Dosar nr. 1520/118/2006
Şedinţa publică din 14 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la 9 decembrie 1998, reclamanta N.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local Eforie şi SC E. SA ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligaţi pârâţii să îi lase în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din teren în suprafaţă de 224,75 mp şi construcţia cunoscută sub denumirea vila E. , situat în Eforie Nord.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul a aparţinut în proprietate numitei M.P., care a dobândit terenul cu actul de schimb autentificat de Tribunalul Ilfov sub nr. 14139 din 30 iunie 1933, încheiat cu SC T. SA, iar construcţia a edificat-o ulterior.
Reclamanta a mai susţinut că întregul imobil a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, deşi proprietara lui era casnică, iar soţul acesteia era inginer şi, că este unica moştenitoare a soţului M.P.
Reclamanta a completat ulterior cadrul procesual pasiv al acţiunii prin chemarea în judecată, în calitate de pârâţi, şi a Oraşului Eforie reprezentat prin primar şi a Statului Român reprezentat de Ministerul de Finanţe.
Tribunalul Constanţa prin sentinţa civilă nr. 867 din 13 octombrie 1999 a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâţii să-i lase acesteia în deplină proprietate şi posesie imobilul compus din teren în suprafaţă de 224,75 mp şi construcţia aflată pe el, respectiv vila E. situată în Eforie Nord.
Prima instanţă a reţinut că imobilul a aparţinut numitei M.P., că reclamanta este unica moştenitoare a soţului proprietarei care la rândul său a cules întreaga succesiune a soţiei sale şi că bunul revendicat a trecut la stat cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 166 din data de 27 iunie 2000 a admis apelul declarat de pârâţii Consiliul Local Eforie şi SC E. SA împotriva sentinţei de mai sus, a fost schimbată în tot hotărârea atacată în sensul că s-a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a avut în vedere că, printr-un testament olograf din 20 martie 1960, reclamanta a primit de la P.I. doar un legat cu titlu particular referitor la un loc de veci, iar în aceste condiţii nu poate face dovada calităţii de moştenitoare a proprietarilor P.M. şi P.I.
Pe de altă parte s-a constatat că nu a fost dovedită identitatea dintre imobilul naţionalizat şi cel revendicat şi nici împrejurarea exceptării de la naţionalizare a foştilor proprietari.
Prin Decizia civilă nr. 2266 din 27 aprilie 2001 Curtea Supremă de Justiţie a soluţionat recursul formulat de reclamantă împotriva hotărârii de mai sus în sensul că a casat Decizia şi sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
În considerente s-a reţinut că în faza de apel cât şi la fond au fost pronunţate hotărâri contradictorii, că se impune completarea probatoriilor, ţinând seama şi de principiul dreptului de dispoziţie al titularului acţiunii.
La Tribunalul Constanţa dosarul a fost înregistrat sub nr. 2878/2001, iar prin încheierea din 17 septembrie 2001 soluţionarea acţiunii a fost suspendată, la cererea reclamantei, în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001.
Reclamanta a formulat cerere de repunere pe rol a litigiului la data de 30 martie 2006, iar la termenul din 2 mai 2006 a arătat că notificarea înaintată în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluţionată în sensul respingerii cererii de restituire a imobilului şi că împotriva soluţiei astfel pronunţate au fost exercitate toate căile de atac jurisdicţionale, termen la care instanţa a pus în discuţie incidenţa dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 1219 din 6 iunie 2006 Tribunalul Constanţa a admis excepţia perimării acţiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Consiliul Local Eforie, Oraşul Eforie prin Primar şi SC E. SA şi a respins cererea de repunere pe rol a cauzei.
Pentru a pronunţa astfel prima instanţă a reţinut că litigiul a fost suspendat la data de 17 septembrie 2001, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar cererea de repunere pe rol s-a formulat la 30 martie 2006, după împlinirea termenului de perimare de 1 an.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamantă a fost admis de Curtea de Apel Constanţa prin Decizia civilă nr. 437/C din 27 septembrie 2006, prin care s-a casat hotărârea recurată şi s-a trimis cauza Tribunalului Constanţa pentru continuarea judecăţii.
Instanţa de recurs a reţinut că suspendarea reglementată de art. 47 din Legea nr. 10/2001 este o suspendare legală facultativă, care durează până la finalizarea procedurii instituită de Legea nr. 10/2001, respectiv atât a fazei administrative, declanşată de notificarea adresată unităţii deţinătoare, cât şi a fazei judiciare, în care dispoziţia emisă de entitatea deţinătoare este supusă controlului judiciar.
Cererea de repunere pe rol a acţiunii în revendicare a fost formulată la data de 30 martie 2006, înainte de împlinirea termenului de perimare de 1 an, care a început să curgă la 14 iunie 2005.
Pe fond, acţiunea a fost soluţionată, în sensul respingerii, prin sentinţa civilă nr. 756 din 4 aprilie 2007 a Tribunalului Constanţa, prin care reclamanta a fost obligată la 600 lei cheltuieli de judecată către pârâtul Oraşul Eforie.
La pronunţarea hotărârii s-a avut în vedere că prin sentinţa civilă nr. 391/2003 a Tribunalului Constanta a fost admisă contestaţia formulată de reclamantă împotriva deciziei prin care S.C. Eforie S.A, respinsă cererea de restituire a imobilului revendicat în speţă şi a fost obligată pârâta-unitate deţinătoare să facă reclamantei ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Această sentinţă a rămas definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 5159/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, deşi nu poate fi invocată cu autoritate de lucru judecat în prezentul litigiu, a statuat irevocabil asupra preluării imobilului în proprietatea statului cu titlu legal, ca şi asupra valabilităţii înstrăinării lui, motiv pentru care reclamanta nu mai poate pretinde, pe calea acţiunii în revendicare sau în raport de prevederile legii speciale, restituirea în natură.
Prin Decizia civilă nr. 324/C din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi familie, litigii de muncă şi asigurări sociale a fost respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta N.S.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Acţiunea dedusă judecăţii în speţă aparţine dreptului comun şi a fost introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că nu este supusă procedurii speciale reglementată prin acest act normativ, iar prevederile art. 2 sau ale art. 21 din lege nu sunt incidente cauzei;
Suspendarea cursului judecăţii conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu conferă părţilor posibilitatea ca, în examinarea aspectelor de fond ale litigiului referitoare la legalitatea titlului statului sau a dobânditorilor succesivi ai bunului revendicat, să invoce prevederile actului normativ cu caracter special, pentru ca exercitarea dreptului de opţiune recunoscut titularilor acţiunilor de drept comun de prevederile textului de lege menţionat nu are drept consecinţă decât întreruperea judecăţii până la finalizarea procedurii speciale de reparaţie, nu şi posibilitatea schimbării temeiului juridic al cererii după repunerea pe rol a acesteia;
Dreptul de opţiune aparţine în exclusivitate titularului acţiunii, iar nu părţii adverse sau instanţei de judecată iar reclamanta a uzat în cauză de acest drept, optând pentru utilizarea procedurii legii speciale, în cadrul căreia i s-a stabilit, prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pentru întregul imobil care constituie obiectul material al litigiului de faţă, deci atât pentru construcţia cunoscută sub denumirea "vila E.", cât şi pentru terenul în suprafaţă de 224,75 mp;
Instanţa investită cu soluţionarea acţiunii în revendicare întemeiată pe prevederile dreptului comun nu mai putea dispune asupra unei alte modalităţi de restituire a bunului pentru că dreptul a cărui încălcare s-a dedus judecăţii a fost deja realizat în litigiul anterior, conform opţiunii titularului lui;
S-a mai reţinut că în calitate de titular al dreptului de proprietate, reclamanta a ales calea de realizare a dreptului său, în cadrul căreia acesta i-a fost recunoscut şi i s-au acordat măsuri reparatorii.
Aşa fiind, ea nu mai poate reveni asupra deciziei anterioare şi să utilizeze cealaltă cale oferită de lege, indiferent de natura reparaţiei acordate, o asemenea posibilitate existând doar în ipoteza refuzului soluţionării notificării prin care s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii sau când, urmare a imposibilităţii restituirii în natură a bunului, notificarea a fost respinsă fără a se dispune asupra altei modalităţi de reparare a dreptului pretins.
În mod corect a reţinut tribunalul că în litigiul anterior instanţele au dispus irevocabil asupra legalităţii naţionalizării imobilului revendicat, ca şi asupra valabilităţii transmiterii construcţiei în patrimoniul SC E. SA, iar aceste aspecte au intrat în puterea lucrului judecat, şi nu pot fi contrazise printr-o hotărâre judecătorească ulterioară, chiar întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun.
Împotriva acestei din urma hotărâri, a declarat recurs reclamanta invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. solicitând modificarea soluţiei pronunţate de instanţa de apel în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a soluţiei pronunţate de instanţa de fond, Tribunalul Constanţa prin admiterea acţiunii şi obligarea pârâţilor la restituirea imobilului astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat la reluarea judecăţii.
Criticile aduse hotărârii recurate se referă la următoarele aspecte:
Greşit instanţa de apel a considerat că soluţionarea acţiunii în revendicare nu mai este posibilă într-o altă modalitate, în măsura în care în procedura Legii nr. 10/2001 s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, şi că în mod greşit instanţa de fond şi de apel au extins efectele sentinţei pronunţată în procedura Legii nr. 10/2001, sentinţa civilă nr. 391 din data de 14 martie 2003 şi asupra terenului care nu a făcut până în prezent obiect al cererii de retrocedare, nefiind emisă o dispoziţie de către Primarul oraşului Techirghiol şi nefiind pronunţată vreo hotărâre judecătorească cu privire la acest teren;
De asemenea se arată în motivarea recursului că prin hotărârile pronunţate au fost încălcate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. referitoare la caracterul obligatoriu al hotărârii instanţei de recurs prin care s-a casat Decizia curţii de apel, dezlegându-se anumite probleme de drept ignorate la reluarea judecăţii.
Apoi, în motivarea recursului se reia critica referitoare la expertiza efectuată, susţinându-se în fond că terenul în litigiu nu a format obiectul judecăţii în cadrul litigiilor anterioare.
De asemeni, cu privire la titlul de proprietate al pârâţilor s-a susţinut că greşit instanţa de fond şi apel au preluat soluţia dată în judecata întemeiată pe Legea nr. 10/2001 ignorând modificările aduse acestui act normativ şi dispoziţiile Legii nr. 15/1990 invocate drept temei al acţiunii în revendicare.
Recursul de faţă este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente.
Examinând sentinţa nr. 391 din 14 martie 2003 a Tribunalului Constanţa se constată că prin această hotărâre, definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 5159 din 14 iunie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă în parte contestaţia reclamantei N.S. dispunându-se anularea deciziei nr. 627 din 14 septembrie 2001 emisă de SC E. SA, obligarea acesteia de a face celei în cauză ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului, vila E. şi a terenului în suprafaţă de 224,75 mp, situat în Eforie Nord, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, prin hotărârea menţionată a fost soluţionată cererea persoanei îndreptăţite cu privire la imobilul în litigiu construcţie şi teren, situaţie în care uzând de prevederile legii speciale în materie ,partea nu mai are deschisă calea acţiunii în revendicare cu privire la acelaşi bun, sau o parte din el.
Împrejurarea că în cadrul procedurii speciale întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 bunul nu a fost restituit în natură, ci prin echivalent, nu justifică posibilitatea restituirii lui în acţiunea în revendicare de drept comun pentru că s-ar aduce atingere principiului electa una via conform căruia, aleasă fiind o cale, nu se mai admite utilizarea alteia, principiu ce are la bază necesitatea preîntâmpinării obţinerii unei duble reparaţii, prin folosirea căilor definite de lege.
Deci reclamanta şi-a realizat dreptul de proprietate pretins în cauză pe o altă cale stabilită de lege şi în aceste condiţii acest drept nu mai poate fi invocat pe calea acţiunii în revendicare, de drept comun.
În aceste condiţii, rezultă că ambele instanţe, care au hotărât în cauză în sensul respingerii acţiunii pentru acest principal considerent, au pronunţat hotărâri temeinice şi legale.
Aşa fiind, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs.
Faţă de cele ce preced, susţinerile formulate prin motivele de recurs se privesc ca nefondate, recursul urmând a fi respins ca atare, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.S. împotriva deciziei nr. 324/C din data de 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, minori şi de familie, litigii de muncă şi asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7984/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7675/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
