ICCJ. Decizia nr. 7675/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7675

Dosar nr. 5657/89/2006

Şedinţa publică din 3 decembrie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Vaslui sub nr. 5657/89 din 26 iulie 2006, C.E. a chemat în judecată Primăria Bârlad, pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa să îl oblige la reconstituirea dreptului de proprietate în privinţa terenului în suprafaţă de 590 mp situat în Bârlad.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1252 din 1 august 1975 la notariatul de stat Bârlad a cumpărat împreună cu D.G.I. în cote egale construcţiile aflate pe terenul a cărui retrocedare o solicită iar prin actul de partaj valutar autentificat la numărul 9 din 4 ianuarie 1986 al aceluiaşi notariat a făcut ieşirea din indiviziune privind cota de ½ din construcţii şi ½ din terenul aferent dat numai în folosinţă. Reclamantul a precizat că ulterior terenul a trecut la stat iar prin ordinul prefectului judeţului Vaslui a fost pus în posesie pe suprafaţa de 250 mp din totalul solicitat.

În şedinţa din 3 octombrie 2006 instanţa a dispus citarea în cauză a primarului Municipiului Bârlad în locul primăriei.

Prin sentinţa civilă nr. 1416 din 11 decembrie 2006, Tribunalul Vaslui a admis acţiunea reclamantului C.E. împotriva Primarului Municipiului Bârlad şi anulând în parte dispoziţia nr. 1874 din 12 iulie 2006 emis de Primarul Municipiului Bârlad, pe fond 1-a obligat pe primar să restituie reclamantului suprafaţa de 385 mp situată în Bârlad, conform expertizei L.D. schiţa anexă.

S-a reţinut în considerentele sentinţei că reclamantul împreună cu soţia sa C.M. au cumpărat în indiviziune cu D.G. şi M. o casă formată din 5 camere, 4 bucătării, o magazie, beci, 2 antree, două verande cu paravan, două terase şi un WC situate pe un teren de 1006 mp în Bârlad. Terenul aferent construcţiilor a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974.

În urma partajului voluntar autentificat la f. 9 din 4 ianuarie 1986, reclamantului i-au revenit 4 camere, 2 holuri, bucătărie cu verandă şi două magazii şi în folosinţă terenul în suprafaţă de 530 mp aferent construcţiilor.

În temeiul Decretului nr. 323 din 17 octombrie 1985 al Consiliului de stat, s-a procedat la exproprierea şi demolarea construcţiilor, reclamantul fiind despăgubit cu suma de 78.713 lei.

Prin dispoziţia nr. 1874 din 12 iulie 2006 primarul Municipiului Bârlad a respins cererea reclamantului de retrocedare a terenului de 530 mp în natură, cu motivarea că pentru suprafaţa de 250 mp reclamantul a primit teren prin ordinul nr. 19/1949 al Prefectului judeţului Vaslui, iar diferenţa până la 530 mp nu-i poate fi retrocedată deoarece este ocupată de centrala termică.

Expertiza topo efectuată în cauză a constatat că din suprafaţa de 530 mp teren solicitat de reclamant, suprafaţa de 145 mp, identificată prin punctele 3, 12, 18, 2, 3, 1 a fost reconstituită reclamantului, iar diferenţa de 385 mp delimitată de punctele 6, 17, 14, 18, 12, 35 este liberă centrala termică fiind dezafectată.

Făcând în cauză aplicarea art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 385 mp neocupată de construcţii, în favoarea reclamantului C.E., admiţând acţiunea acestuia şi anulând în parte dispoziţia nr. 1874 din 12 iulie 2006 emisă de primarul Municipiului Bârlad.

Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin Decizia nr. 74 din 7 mai 2008, a respins apelul formulat de Primăria Municipiului Bârlad împotriva sentinţei civile nr. 1416 din 11 decembrie 2007 a Tribunalului Vaslui pentru lipsa calităţii procesuale active.

S-a reţinut în considerentele deciziei că instanţa de fond s-a pronunţat în cauză în contradictoriu cu primarul Municipiului Bârlad care a stat în proces în calitate de pârât în această fază procesuală. Apelanta, Primăria Municipiului Bârlad nefiind parte în proces în faţa primei instanţe şi întrucât calea de atac a apelului poate fi exercitată numai de părţile din proces, apelul Primăriei Municipiului Bârlad a fost respins pentru lipsa calităţii procesuale active.

Împotriva deciziei nr. 74 din 7 mai 2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi a declarat recurs Primăria Municipiului Bârlad invocând nelegalitatea deciziei, fără a-l încadra vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În susţinerea recursului, se arată că în cauză a figurat în calitate de pârâtă, prin însăşi acţiunea introductivă Primăria Municipiului Bârlad, după care, înainte de primul termen de judecată, ca urmare a precizărilor depuse de reclamant a fost citat şi primarul Municipiului Bârlad care la 31 octombrie 2006 a luat termenul în cunoştinţă, fiind depusă delegaţia prezentată de acesta. Şi întâmpinarea depusă la dosarul cauzei a fost formulată de primărie iar delegaţia a fost depusă atât pentru primărie cât şi pentru primarul Municipiului Bârlad, care a şi semnat-o.

Raportul de expertiză topo a fost comunicat Primăriei şi Primarului Municipiului Bârlad calitatea de pârât în raport având-o primăria Bârlad.

Pe fondul cauzei, recurenta solicită respingerea contestaţiei şi menţinerea dispoziţiei primarului, motivat de faptul că numitul C,E. nu a fost niciodată titularul dreptului de proprietate asupra terenului din Bârlad, deoarece terenul aferent construcţiei dobândită prin actul de vânzare-cumpărare, a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974. Ca urmare, reclamantul C.E. nu se legitimează ca persoană îndreptăţită.

În cel de al treilea motiv de recurs se reproşează instanţei încălcarea principiului disponibilităţii, deoarece prin cererea de chemare în judecată iniţială s-a solicitat acordarea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 280 mp, în şedinţa publică din 11 decembrie 2007 a solicitat restituirea suprafeţei de 285 mp iar instanţa de fond a cărei soluţie a fost menţinută în apel dispune restituirea suprafeţei de 385 mp făcând abstracţie de precizarea expertului, potrivit căreia reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 250 mp. De asemenea instanţa a ignorat împrejurarea potrivit căreia, suprafaţa de 280 mp teren revendicat este inclusă în suprafaţa de 385 mp.

Recursul este întemeiat.

Greşit instanţa de apel a reţinut că Primăria nu are legitimarea de a formula apelul pe considerentul că nu a fost parte în proces.

Primăria a figurat ca pârâtă în contestaţia reclamantului C.E. a formulat întâmpinarea de la fila 20 dosar iar delegaţia (de la fila 39) consilierului juridic, a fost dată pentru reprezentarea atât a Primăriei cât şi a primarului Municipiului Botoşani. Primăria Municipiului figurează în calitate de pârâtă în încheierea din 13 martie 2007 şi tot acesteia i-a fost comunicat un exemplar al expertizei.

Primăria Municipiului Bârlad a fost citată pentru termenul din 9 octombrie 2008 iar instanţa i-a încuviinţat cererea privind efectuarea unei contraexpertize.

Împrejurarea potrivit căreia în cauză a fost introdus şi citat primarul nu este de natură să înlăture legitimarea procesuală a primăriei, deoarece, potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unitatea administrativă teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie, iar art. 21 alin. (2) statuează ca unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate în justiţie de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. Primăria reprezintă potrivit art. 61 din Legea nr. 215/2001 aparatul de specialitate al primarului în exercitarea atribuţiilor sale executive fiind reprezentată de acesta.

Aşadar, greşit instanţa de apel a concluzionat că primăria nu a fost parte în proces respingând apelul pe excepţia lipsei de calitate a acesteia.

Întrucât instanţa de apel a soluţionat apelul pe excepţie, fără a proceda la judecarea acestuia pe fond: în temeiul art. 313 C. proc. civ. se impune admiterea recursului declarat de Primăria Municipiului Bârlad şi casarea deciziei nr. 74 din 7 mai 2008 a Curţii de Apel Iaşi cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Instanţa de trimitere va examina şi celelalte critici formulate de primărie în prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Bârlad, prin primar împotriva deciziei nr. 74 din 7 mai 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea pe fond a apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7675/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs