ICCJ. Decizia nr. 7815/2006. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7815
Dosar nr. 4706/44/2006
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 19 iulie 2005, reclamanta C.A.S. Vrancea a chemat în judecată pe pârâta C.U.P.R.A. Focşani, solicitând obligarea acesteia la plata sumelor de 6.754.237.332 lei, diferenţă dintre preţul imobilului situat în str. S. nr. 27 la 31 august 1999 şi preţul actualizat la 30 iunie 2006, precum şi de 15.384.650 lei cheltuieli de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare.
În motivarea cererii, întemeiate pe art. 1336, art. 1341, art. 1342, art. 1344 C. civ. şi art. 51 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamanta a susţinut că:
- la 31 august 1999, a cumpărat de la pârâtă imobilul menţionat, cu preţul de 2.594.854.600 lei;
- Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 92 din 14 aprilie 2003, irevocabilă la 21 aprilie 2005, a obligat-o să restituie imobilul, în natură, proprietarului deposedat abuziv de stat;
- prin aceeaşi hotărâre, instanţa a admis cererea sa de chemare în garanţie a pârâtei vânzătoare, care a fost obligată să-i restituie preţul încasat şi să-i plătească 541.481.551 lei, contravaloarea îmbunătăţirilor;
- potrivit art. 1341-1342 C. civ., pe lângă sumele menţionate, pârâta îi datorează diferenţa dintre preţul plătit şi preţul actual, precum şi cheltuielile de autentificare a contractului de vânzare-cumpărare.
La 13 februarie 2006, pârâta a depus o cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 156.516,14 Ron, chirie actualizată aferentă perioadei 1 septembrie 1999-31 octombrie 2005.
În motivarea cererii reconvenţionale, întemeiate pe principiul îmbogăţirii fără justă cauză, pârâta a susţinut că la 31 octombrie 2005 a restituit reclamantei preţul imobilului în litigiu, astfel că partea adversă îi datorează chirie actualizată pentru perioada cât a folosit acest bun.
Tribunalul Vrancea, secţia civilă, prin sentinţa nr. 916 din 30 octombrie 2006, a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei 650.300.050 lei (520.865.400 lei +114.050.lei +15.384.650 lei).
Totodată, tribunalul a admis în parte şi cererea reconvenţională, a compensat onorariul pentru expert şi a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei 111.137.800 lei şi 7.501.008 lei cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că:
- din actul anexat acţiunii rezultă că reclamanta a solicitat şi reactualizarea sumei de 541.481.551 lei, contravaloarea îmbunătăţirilor;
- evicţiunea a fost determinată de nulitatea operaţiunii juridice iniţiale, de trecere a imobilului în patrimoniul statului, conform Decretului nr. 111/1951, cauză anterioară vânzării imobilului, astfel că apariţia ulterioară a Legii nr. 10/2001 nu înlătură obligaţia de garanţie a vânzătorului;
- de altfel, apărarea pârâtei, că evicţiunea a fost determinată de un caz fortuit, respectiv apariţia Legii nr. 10/2001, este de circumstanţă, nefiind invocată în precedentul proces;
- reclamanta este îndreptăţită la reactualizarea celor două sume pentru perioada cuprinsă între data producerii evicţiunii (19 august 2003, când putea fi deposedată efectiv în baza hotărârii executorii a Curţii de Apel Galaţi) şi data consemnării preţului de către pârâtă (iunie 2005), iar în cazul contravalorii îmbunătăţirilor, de la data stabilirii acestei contravalori în primul proces (martie 2003);
- la rândul său, pârâta este îndreptăţită la chirie pentru perioada 19 august 2003 (când putea fi pusă în executare hotărârea de retrocedare a imobilului) - iunie 2005, deoarece ulterior reclamanta a plătit chirie noului proprietar.
Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 173 din 3 mai 2007, a admis apelurile declarate de ambele părţi şi a schimbat total sentinţa, în sensul admiterii parţiale a acţiunii, obligării pârâtei la plata sumei de 15.384.650 lei, spezele vânzării şi respingerii cererii reconvenţionale.
S-a reţinut că:
- reclamanta a ştiut că nu cumpără de la adevăratul proprietar şi că încheie un contract cu eludarea Legii nr. 112/1995 deoarece în cuprinsul actului de vânzare-cumpărare se menţionează ca titlu de proprietate o decizie emisă în anul 1981 de Consiliul popular al judeţului Vrancea, prin care pârâta a primit doar dreptul de administrare a imobilului în discuţie;
- or, cunoscând situaţia juridică a imobilului şi calitatea de administrator a pârâtei, reclamanta şi-a asumat riscul de a fi evinsă printr-o eventuală acţiune în revendicare formulată de proprietarul neposesor.
- pârâta nu poate susţine că a fost proprietara imobilului pentru că într-un alt litigiu, Tribunalul Vrancea a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că statul a preluat acel bun fără titlu valabil, de la o persoană care şi-a păstrat calitatea de proprietar;
- nefiind proprietara imobilului, pârâta nu poate pretinde plata fructelor civile, atâta timp cât contractul de închiriere invocat de pârâtă şi-a încetat efectele la 1 septembrie 1999, iar eventualele obligaţii pentru folosirea spaţiului pot apare faţă de adevăratul proprietar.
Reclamanta a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea parţială a ultimei hotărâri, în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 559.572 Ron, diferenţă între preţul iniţial de vânzare şi preţul actualizat al imobilului.
În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că a fost cumpărător de bună credinţă, astfel că potrivit art. 1341-1343 C. civ., consecutiv evicţiunii sale totale este îndreptăţită la plata diferenţei dintre preţ şi sporul de valoare dobândit de imobil.
Aceste critici sunt fondate deoarece:
- litigiul dedus judecăţii are ca obiect daunele interese solicitate de reclamanta cumpărătoare ca urmare a evicţiunii totale, produsă prin retrocedarea, către adevăratul proprietar, a imobilului achiziţionat de la pârâtă.
- în litigiul precedent, finalizat cu retrocedarea imobilului, pârâta vânzătoare a susţinut constant că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare ambele părţi au fost de bună credinţă, şi nu că reclamanta cumpărătoare ar fi cunoscut că nu tratează cu adevăratul proprietar, deci şi-ar fi asumat riscul evicţiunii.
- pe de altă parte, menţiunea făcută în contract cu privire la titlul vânzătoarei este extrem de sumară (Decizia nr. 351/1981) şi, prin urmare, nu face dovada că reclamanta ar fi avut reprezentarea că pârâta nu are calitatea de proprietar;
- în atare situaţie, potrivit art. 1341 pct. 4 şi art. 1344 C. civ., reclamanta este îndreptăţită la diferenţa între preţul de achiziţionare şi valoarea actuală a imobilului, cum corect a reţinut prima instanţă.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3), art. 296 şi art. 316 C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul modificării hotărârii atacate, după cum urmează:
Admite apelul declarat de reclamantă. Schimbă parţial sentinţa, în sensul că obligă pe pârâtă să plătească reclamantei şi suma de 15.384.650 lei, spezele vânzării. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Respinge apelul declarat de pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta C.A.S. Vrancea împotriva deciziei nr. 173 A/3 mai 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 916 din 30 octombrie 2006 a Tribunalului Vrancea. Schimbă în parte sentinţa în sensul că obligă pârâtele să plătească reclamantei spezele vânzării în sumă de 15.384.650 lei.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge apelul declarat de pârâtă împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 889/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7511/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
