ICCJ. Decizia nr. 7837/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7837
Dosar nr. 19001/3/2006
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 la 6 iulie 2005, reclamanţii N.N. şi N.S. au chemat în judecată pe pârâta Primăria municipiului Bucureşti pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei să emită hotărârea de restituire în natură a imobilului situat în Bucureşti.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că pârâta nu a soluţionat notificarea formulată de reclamanţi încă în anul 2001.
Prin sentinţa civilă nr. 6121 din 20 octombrie 2005 Judecătoria sectorului 5 a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra notificării nr. 394/2001.
Această sentinţă a fost desfiinţată prin Decizia civilă nr. 46 A din 10 ianuarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, ca efect al admiterii apelului declarat de Municipiul Bucureşti, prin Primarul General.
Cauza a fost reţinută la tribunal în vederea judecării în primă instanţă şi, prin sentinţa civilă nr. 865 din 22 iunie 2006, acţiunea a fost admisă iar pârâtul a fost obligat să se pronunţe prin dispoziţie motivată asupra notificării nr. 394/2001.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au adresat pârâtei notificarea înregistrată sub nr. 394/2001 prin care au solicitat restituirea imobilului teren situat în Bucureşti.
Deşi de la momentul notificării s-a scurs o perioadă mai mare de 4 ani, aceasta nu a fost soluţionată de către entitatea notificată. Apărările acesteia în sensul că lipsa răspunsului la notificare se datorează culpei reclamanţilor care nu au depus la dosar actele necesare prevăzute de art. 22 din HG nr. 498/2003 nu sunt justificate întrucât nu rezultă din probele administrate faptul că pârâta a respectat procedura prevăzută de Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, pentru a beneficia de prorogarea termenului de 60 de zile.
Apelul declarat de pârât împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 672 A din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că nu poate fi primită critica în sensul că obligaţia legală a entităţii notificate de a răspunde printr-o decizie motivată potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este determinată de momentul în care înţelege notificatorul să-şi completeze dosarul, respectiv de o declaraţie expresă a acestuia de precizare a ultimului act depus la dosar.
Ar însemna o absolvire totală de îndeplinire a acestei obligaţii legale în situaţia unui dosar apreciat ca fiind incomplet.
Nimic nu a împiedicat pe apelant să-i invite pe reclamanţi pentru verificări ce ţin de completarea dosarului şi de obţinerea unei precizări din partea acestora că nu mai au alte acte de depus, spre a proceda la emiterea dispoziţiei motivate.
Împotriva acestei hotărâri apelantul a declarat recurs critica, motivată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
În mod greşit recurentul a fost obligat la emiterea unei dispoziţii motivate deoarece potrivit art. 23 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe asupra notificării.
Termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare de a se pronunţa asupra notificării poate avea două date de referinţă: fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Notificatorii nu au depus toate actele de care înţeleg să se servească în susţinerea notificării, astfel că termenul de 60 de zile nu a început să curgă.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate înaintea primei instanţe, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
În condiţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanşării litigiului, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Expresia folosită de legiuitor elimină orice îndoială în privinţa calificării termenului de 60 de zile. Intervalul de timp pus la dispoziţia unităţii deţinătoare pentru soluţionarea notificării are natura unui termen de decădere, iar nu de recomandare.
Pe de altă parte, din dovezile administrate în cauză nu a rezultat că pârâtul i-ar fi solicitat reclamantului suplimentarea probatoriului în dovedirea calităţii sale de persoană îndreptăţită, astfel încât neconformarea petentului să fi justificat neemiterea unei decizii asupra notificării.
În fine, art. 25.1 alin. (3) din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevede că în cazul în care persoana îndreptăţită a depus odată cu notificarea toate actele doveditoare pe care le posedă şi totodată a făcut precizarea că nu mai deţine alte probe, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile, nu poate justifica refuzul pârâtei de a soluţiona notificarea deoarece prin HG nr. 250/2007 s-au adoptat norme metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel încât nu putea adăuga la aceasta. Or, Legea nr. 10/2001 nu face nici o distincţie asupra momentului diferit de la care ar începe să curgă termenul de soluţionare a notificării.
Având în vedere cele mai sus arătate, Înalta Curte a apreciat că instanţele de fond au făcut aplicarea şi interpretarea corectă a legii materiale incidente în cauză, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa păstrării hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, împotriva deciziei civile nr. 672 A din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7791/2006. Civil. Limitarea exercitării... | ICCJ. Decizia nr. 7751/2006. Civil → |
|---|
