ICCJ. Decizia nr. 7791/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7791
Dosar nr. 8344/111/2006
Şedinţa publică din 15 noiembrie 2007
Prin cererea înregistrată la data de 20 decembrie 2006, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în statele Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani a numitei C.C.
În motivare s-a susţinut că pârâta a fost returnată din Franţa şi în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această ţară, se poate restrânge exercitarea dreptului la liberă circulaţie.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 38, art. 39 şi art. 52 din Legea nr. 248/2005.
Prin sentinţa civila nr. 334/C/2007 din 19 martie 2007 pronunţata de Tribunalul Bihor in dosar nr. 8344/111/2006, a fost respinsa acţiunea reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva pârâtei C.C., cu motivarea că întrucât de la data de 1 ianuarie 2007, România a aderat la Uniunea Europeană, a restrânge dreptul la libera circulaţie a pârâtei ar însemna restrângerea dreptului la circulaţie pe chiar teritoriul României.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta a declarat apel, solicitând schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii şi restrângerii dreptului la libera circulaţie a pârâtei C.C. pe teritoriul Franţei pe o perioada de cel mult 3 ani cu motivarea ca potrivit art. 29 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului se arata ca prin lege pot fi stabilite anumite îngrădiri cu scopul de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor altora, ori, o astfel de îngrădire este prevăzută de Legea nr. 248/2005.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 296/A/2007 din 13 iunie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte, cu motivarea că expulzarea dispusa de autorităţile franceze, nu este prin ea însăşi, suficientă pentru ca instanţa romana sa interzică, la rândul ei, dreptul de circulaţie al cetăţeanului sau pe teritoriul acestei tari, ci trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii unui astfel de drept la ordinea juridica în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
S-a mai reţinut că, in materia liberei circulaţie a persoanelor având cetăţenia romana este aplicabil art. 48 din Tratatul C.E.E. precum şi art. 4 din Directiva 2004/38/CE, iar în prezenta cauza nu sunt îndeplinite condiţiile pentru ca instanţa sa ia măsura extrema a restrângerii dreptului la circulaţie a cetăţeanului roman potrivit acestor norme.
În contra acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta Direcţia Generala de Paşapoarte, prin care a solicitat schimbarea în tot a deciziei recurate şi, pe fond, admiterea cererii şi restrângerea dreptului pârâtei la liberă circulaţie în Franţa.
În motivarea recursului, al cărui temei juridic nu a fost indicat, recurenta a susţinut că soluţia pronunţată în cauză ar fi contrară art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Această critică, a cărei dezvoltare permite încadrarea în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondată pentru următoarele considerente:
Începând cu 1 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, cetăţenii români beneficiază de dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre în condiţiile prevăzute de Directiva 2004/3 8/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, care are prioritate faţă de legislaţia internă şi tratatele de readmisie anterioare.
Potrivit art. 6 alin. (1) şi art. 27 din menţionata directivă, cetăţenii Uniunii au dreptul de şedere pe teritoriul unui alt stat membru pe o perioadă de cel mult 3 luni fără nicio formalitate, iar restrângerea acestui drept se poate face numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, fiind totodată necesar ca măsurile restrictive luate în primele două cazuri să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Or, în declaraţia dată la returnare (fila 5 dosar fond), pârâta a recunoscut că a părăsit România la data de 3 octombrie 2006 şi a locuit fără forme legale până la data de 14 octombrie 2006, în Franţa, într-o casă părăsită.
Această conduită a pârâtei este evident contrară ordinei publice şi justifică aplicarea măsurii restrictive prevăzute de art. 27 alin. (1) din directiva precizată şi art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Aşa fiind, conform art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis în sensul casării ambelor hotărâri şi rejudecării pricinii.
Totodată, urmează ca în rejudecare să fie admisă cererea reclamantei şi, potrivit art 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 şi criteriilor înscrise în art. 27 alin. (2) al Directivei 2004/3 8/CE, să se limiteze exercitarea dreptului pârâtei la liberă circulaţie în Franţa pe timp de 6 luni.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 296/A din 13 iunie 2007 a Curţii de Apel Oradea.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 334 din 19 martie 2007 a Tribunalului Bihor şi rejudecând admite cererea, dispune limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie al pârâtei C.C. pe timp de 6 luni pe teritoriul Franţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8118/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 7837/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
