ICCJ. Decizia nr. 7896/2006. Civil. Reparare prejudicii erori judiciare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7896
Dosar nr. 6307/1/2006
Şedinţa publică din 6 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 septembrie 2004 reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să-l oblige pe pârât la plata de despăgubiri pentru daune morale şi materiale în cuantum total de 10.643.000 Euro, pe considerentul că a fost arestat preventiv în mod nelegal, în baza unui mandat emis de un procuror şi nu de un judecător, aşa cum prevede Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi al Libertăţilor Fundamentale.
Prin mandatul de arestare prelungit ulterior de către judecător pe o perioadă de 6 luni şi 12 zile i s-au cauzat grave prejudicii morale şi materiale.
Prin sentinţa civilă nr. 28 din 17 ianuarie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declinat competenţa judecării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut că acţiunea reclamantului este întemeiată pe dispoziţiile art. 504 şi urm. C. proc. pen., iar potrivit art. 506 C. proc. pen., acţiunea trebuie introdusă la tribunalul în a cărei circumscripţie domiciliază persoana îndreptăţită.
În speţă, reclamantul este deţinut la Penitenciarul Jilava, însă are domiciliul în comuna Scorţoasa, judeţul Buzău.
Prin sentinţa civilă nr. 798 din 7 septembrie 2005 Tribunalul Buzău, secţia civilă, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Potrivit art. 504 alin. (1) C. proc. pen., persoana care a fost condamnată definitiv are dreptul la repararea pagubei suferite, dacă în urma rejudecării cauzei s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.
Conform alin. (2) al aceluiaşi articol are drept la repararea pagubei persoana care în cursul procesului penal a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal.
În cauză, reclamantul a fost arestat preventiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău la data de 17 mai 2000, înainte de modificarea art. 146 C. proc. pen. prin Legea nr. 281/2003, dată la care măsura arestării preventive putea fi luată de procuror pe o durată de 30 de zile şi ulterior prelungită la cerere de instanţa de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 19 din 10 februarie 2006, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei.
Pentru a decide astfel, curtea a reluat întocmai motivarea primei instanţe referitoare la cuprinsul prevederilor art. 504 C. proc. pen. şi la conţinutul art. 146 C. proc. pen., anterior modificării prin Legea nr. 281/2003, în vigoare la data la care a fost luată măsura arestării preventive de către procuror.
Împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul invocând următoarele critici:
Ambele instanţe au încălcat legea şi nu au rezolvat fondul cauzei, potrivit actului de sesizare, analizând doar formal pricina.
Recurentul arată că a invocat dispoziţiile art. 5 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România este parte din anul 1994 şi art. 20 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în conformitate cu care au prioritate reglementările internaţionale.
Intimatul nu a depus la dosar întâmpinare.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
Atât tribunalul cât şi Curtea de Apel au considerat neîntemeiate pretenţiile reclamantului, reţinând că arestarea acestuia a fost dispusă în conformitate cu dispoziţiile art. 146 C. proc. pen., în redactarea în vigoare la data de 17 mai 2000, dată la care în temeiul textului de lege menţionat măsura arestării putea să fie dispusă de procuror.
În acest mod, ambele instanţe au omis să se pronunţe asupra cererii reclamantului astfel cum a fost formulată, cerere prin care acesta nu a înţeles să reclame nerespectarea dispoziţiilor art. 146 C. proc. pen., ci încălcarea art. 5 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin motivele de apel reclamantul a susţinut că măsura arestării sale preventive, dispusă de procuror şi nu de o instanţă de judecată, a încălcat dispoziţiile art. 5 pct. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, la care România aderase deja la data la care s-a dispus această măsură.
Prin urmare, prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., reclamantul nu reclamă nelegalitatea măsurii arestării preventive în raport de dispoziţiile Codului de procedură penală, ci în raport de dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care, odată ratificată, a devenit parte a dreptului intern.
Ignorând acest temei al cererii de chemare în judecată şi analizând temeinicia pretenţiilor reclamantului numai din perspectiva legii române de procedură penală, instanţele au încălcat principiul disponibilităţii şi nu au soluţionat, de fapt, fondul cauzei, motiv pentru care în baza art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa Decizia curţii de apel, va admite apelul şi, în baza art. 297 C. proc. civ., va desfiinţa sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva deciziei nr. 19 din 10 februarie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia.
Admite apelul declarat de acelaşi reclamant împotriva sentinţei civile nr. 798 din 7 septembrie 2005 a Tribunalului Buzău, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8056/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7886/2006. Civil → |
|---|
