ICCJ. Decizia nr. 784/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 784.
Dosar nr. 6320/1/2006
Şedinţa publică din 5 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 979/C din 6 decembrie 2004, Tribunalul Bihor a respins excepţia de neconstituţionalitate, precum şi contestaţia formulată de J.C. împotriva dispoziţiei dată de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a municipiului Oradea şi Primarul municipiului Oradea, în dosarul nr. 1760/2002.
Tribunalul a reţinut că asupra neconstituţionalităţii art. 21 din Legea nr. 10/2001 Curtea Constituţională s-a pronunţat prin Decizia nr. 185/2004, în sensul respingerii excepţiei.
Notificarea formulată de reclamant a fost înregistrată la executorul judecătoresc, la data de 25 noiembrie 2002, iar notificatorul a cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul situat în Oradea, trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin dispoziţia contestată, notificarea a fost respinsă, cu motivarea că nu a fost depusă în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Reţine tribunalul, că termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 este de decădere şi, pentru că reclamantul nu şi-a exercitat dreptul înăuntrul acestui termen, sancţiunea este însăşi stingerea dreptului.
Curtea de Apel Oradea, prin Decizia civilă nr. 26/A din 16 februarie 2006, a respins apelul declarat de contestator împotriva acestei sentinţe.
Instanţa de apel a reţinut că art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 a stabilit un „termen determinat" în care persoanele îndreptăţite la măsurile reparatorii se pot adresa entităţilor deţinătoare ale imobilelor. Acest termen s-a împlinit la data de „14 august 2002", iar notificarea a fost înregistrată la data de 25 noiembrie 2002.
Reţine instanţa de apel că, în speţă, nu are relevanţă natura juridică a acestui termen, decădere sau prescripţie. Chiar apelantul arată că prin împlinirea termenului a pierdut dreptul la protecţia justiţiei pentru valorificarea dreptului său, recunoscând că instanţa nu mai poate cenzura „îndreptăţirea acestuia la măsurile reparatorii instituite de legea specială".
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată că „statuările instanţei de apel sunt eronate".
În esenţă, recurentul, susţine că a invocat la tribunal şi curtea de apel prevederile HG nr. 498 din 18 aprilie 2003 din capitolul „Principiile de soluţionare a notificărilor" şi prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în raport de care nerespectarea termenului prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Recurentul arată că „efectul prevăzut de art. 21 alin. (5) din lege nu conduce la stingerea dreptului de a obţine măsuri reparatorii, ci numai pierderea posibilităţii de a obţine protecţia justiţiei pentru valorificarea dreptului, context în care se ating grav reglementările referitoare la proprietate".
Mai arată recurentul, că cercetarea dreptului său se impunea şi în considerarea Capitolului II din HG nr. 498/2003, care la pct. 1.4 lit. B) adaugă la lege. Pe fondul cauzei, este îndreptăţit la admiterea cererii şi obţinerea de măsuri reparatorii prin echivalent.
Analizând recursul, în limita motivului de nelegalitate invocat care face posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.
Prin hotărârea atacată au fost corect aplicate prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001.
Solicitând măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, recurentul-reclamant era obligat să parcurgă procedura administrativă prealabilă cu caracter obligatoriu, care cuprinde ca prim element sesizarea persoanei juridice deţinătoare, prin notificare.
Articolul 21 din lege stabileşte obligaţia persoanei îndreptăţite de a notifica entitatea obligată să soluţioneze cererea, precum şi termenul în care notificarea trebuie formulată, momentul de la care se calculează acest termen şi sancţiunea nerespectării termenului prevăzut de art. 21 alin. (1).
Conform art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 [art. 22 alin. (1) din legea, republicată], persoana îndreptăţită are obligaţia să notifice persoana juridică deţinătoare în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii.
Prin urmare, prin lege este stabilit termenul de 12 luni pentru înregistrarea notificării, termen care se calculează de la data de 14 februarie 2001, când Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare, expirând la data de 14 februarie 2002.
În raport de art. 21 alin. (5) din lege [art. 22 alin. (5) din legea, republicată], care prevede că nerespectarea termenului atrage „pierderea dreptului de a solicita în justiţie măsuri reparatorii în natură sau echivalent", acest termen este de decădere.
Faptul că HG nr. 498/2003, prin art. 1 pct. 1.4 lit. B) derogă de la prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi că preluarea imobilului de către stat în baza Decretului nr. 223/1974 a fost abuzivă, nu înlătură efectul decăderii, deoarece decăderea operează indiferent dacă imobilul a fost preluat cu sau fătă titlu valabil.
Sancţiunea netransmiterii în termen a notificării este pierderea posibilităţii persoanei îndreptăţite de a-şi valorifica dreptul la măsuri reparatorii pe calea acţiunii în justiţie.
De aceea, constatând că notificarea nu a fost formulată în termen, instanţa nu mai poate cerceta existenţa dreptului la măsuri reparatorii şi acordarea lor în condiţiile Legii nr. 10/2001.
În prezenta cauză, notificarea fiind înregistrată la data de 25 noiembrie 2002, corect s-a reţinut prin sentinţa tribunalului, păstrată prin hotărârea atacată, că recurentul a pierdut dreptul de a solicita şi obţine în justiţie măsuri reparatorii.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamant va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul J.C. împotriva deciziei nr. 26 A din 16 februarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7886/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 77/2006. Civil → |
|---|
