ICCJ. Decizia nr. 795/2006. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 795
Dosar nr. 14368/1/200.
Nr. vechi 4036/2003
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Deliberând asupra recursului în anulare de faţă;
B.V. a chemat în judecată Ministerul Apărării Naţionale şi U.M. 01813 Sibiu solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei reprezentând diferenţa dintre ajutorul brut neimpozabil datorat, constând în c/valoarea a 26 solde stabilite în raport cu solda brută avută în luna februarie 2000, conform art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999, şi ajutorul net plătit, actualizată potrivit indicelui de evoluţie a inflaţiei începând cu luna martie 2000 până la data plăţii şi în continuare până la achitarea efectivă.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că a funcţionat ca militar activ în cadrul U.M. 01813 Sibiu, iar prin Decizia nr. 087910 din 18 aprilie 2000 emisă de Ministerul Apărării Naţionale, secţia pensii militare la 24 februarie 2000 a fost trecut în rezervă cu drept de pensie având o vechime efectivă în serviciu ca militar de 32 de ani. Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, la trecerea în rezervă era îndrituit la un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna februarie 2000, în luna schimbării poziţiei de activitate. Faţă de vechimea efectivă ca militar raportat la textul legal evocat, reclamantul a susţinut că avea dreptul la 20 solde brute neimpozabile, iar potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999 pentru fiecare an rămas până la împlinirea vârstei limită de pensionare, adică 55 de ani, pârâţii aveau obligaţia să-i achite un ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozabile, respectiv 6 solde calculate în raport cu solda lunară brută avută în luna februarie 2000.
Cum drepturile băneşti i-au fost achitate, dar în cuantum net şi nu în cuantum brut, iar plata i s-a făcut eşalonat şi nu integral la data trecerii în rezervă, a suferit o pagubă cauzată de devalorizarea monedei naţionale prin întârzierea plăţii ceea ce impunea admiterea acţiunii.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a cerut obligarea pârâţilor la plata sumei de 96.619,683 lei reprezentând diferenţa dintre ajutorul brut datorat conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 constând în c/valoarea a 20 solde lunare brute stabilite în raport cu solda burtă avută în februarie 2000 şi ajutorul net plătit, sumă actualizată începând cu data de 1 martie 2000 până la 31 mai 2002 şi actualizarea ei în continuare până la executarea efectivă a plăţii.
A mai precizat reclamantul că renunţă la plata a 6 solde brute reprezentând plăţi compensatorii aferente anilor rămaşi până la împlinirea vârstei legale de pensionare.
Ministerul Apărării Naţionale a chemat în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, solicitând ca în cazul admiterii acţiunii, chematul în garanţie să fie obligat la plată.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa civilă nr. 277 din 30 mai 2002, a respins acţiunea şi cererea de chemare în garanţie.
Instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999, erau scutite de plata impozitului numai plăţile compensatorii şi ajutoarele calculate în raport cu solda netă. De asemenea, acelaşi act normativ a abrogat expres, prin art. 86, prevederile privind neimpozarea drepturilor prevăzute de art. 7 din OG nr. 7/1998.
Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 2368 din 28 octombrie 2002, a admis recursul reclamantului, a modificat sentinţa atacată în sensul admiterii acţiunii şi obligarea pârâţilor la plata sumei de 96.019.683 lei actualizată în continuare, până la plata debitului.
A fost admisă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice şi a fost obligat chematul în garanţie să plătească pârâtului Ministerul Apărării Naţionale respectiva sumă actualizată.
În motivarea deciziei s-a învederat că OG nr. 73/1999 nu cuprindea nici o dispoziţie expresă privind abrogarea art. 31 din Legea nr. 138/1999, care avea caracterul unei norme speciale, derogatorii de la norma generală şi prin urmare susţinerile reclamantului referitoare la greşita impozitare a ajutoarelor acordate în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 erau întemeiate.
În contra acestei decizii, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la data respectivă, a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe motiv că a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii şi totodată era şi vădit netemeinică.
Astfel, s-a învederat că instanţa de apel a aplicat dispoziţii care la data soluţionării cauzei erau abrogate, respectiv art. 31 din Legea nr. 138/1999 care nu mai erau aplicabile în raport de art. 86 din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, ca lege specială în materie.
S-a mai susţinut că ajutoarele acordate reclamantului, conform art. 7 din OG nr. 7/1998 şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 au fost stabilite în raport de solda lunară brută şi nu de cea netă, astfel că, potrivit art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 nu erau scutite de impozitul pe venit. Mai mult, ajutoarele reglementate de Legea nr. 138/1999, nu se identifică cu cele prev. de art. 5 lit. a) din OG nr. 73/1999 întrucât ajutoarele acordate militarilor sunt venituri asimilate salariului, nu indemnizaţii cu destinaţie specială, de natura celor enumerate în normele metodologice privind punerea în aplicare a OG nr. 73/1999 aprobate prin HG nr. 1066/1999.
Recursul în anulare este fondat.
Astfel, conform art. 4 lit. b) din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, sunt supuse impozitării veniturile din salariu cu care sunt asimilate în baza art. 23 lit. b) din ordonanţă şi drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, sporurile şi alte drepturi ale cadrelor militare, acordate potrivit legii.
Art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999 prevede scutirea de impozit pentru sumele reprezentând plăţi compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete acordate cadrelor militare trecute în rezervă ca urmare a nevoilor de restructurare şi reducere, precum şi pentru ajutoare stabilite în raport de solda netă acordată la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau pentru cele care nu îndeplinesc condiţii de pensie.
Or, în speţă, ajutoarele acordate reclamantului cu ocazia trecerii în rezervă au fost stabilite în raport de solda lunară brută, iar nu de cea netă şi prin urmare nu se încadrau în prevederile art. 6 lit. f) din OG nr. 73/1999.
De asemenea, referitor la ajutoare, deşi art. 5 din OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit şi respectiv HG nr. 1066 din 29 decembrie 1999 confirmă neimpozitarea veniturilor provenite din ajutoare, precizează şi care anume venituri fac parte din această categorie, excluzându-le pe cele de natură salarială cum sunt cele acordate reclamantului.
Faţă de cele ce preced, rezultă că ajutoarele acordate potrivit legii cadrelor militare la trecerea în rezervă sunt asimilate de legiuitor, veniturilor din salarii, care se impozitează.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 2368 din 28 octombrie 2002 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, pe care o casează, în sensul că respinge recursul declarat de reclamantul B.V. împotriva sentinţei civile nr. 277 din 30 mai 2002 a Tribunalului Sibiu, pe care o menţine.
Admite cererea formulată de Ministerul Apărării Naţionale conform art. 4041 C. proc. civ. şi dispune restabilirea situaţiei anterioară.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 8/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 650/2006. Civil → |
|---|
