ICCJ. Decizia nr. 8076/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8076
Dosar nr.15092/280/2006
Şedinţa publică din 12 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 6993 din 6 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Piteşti s-a respins cererea petenţilor I.V. şi I.N. de acordare de despăgubiri băneşti pentru imobilul situat în Piteşti, întrucât această măsură reparatorie nu este prevăzută de lege.
S-a respins acordarea oricăror măsuri reparatorii pentru terenul în suprafaţă de 1192 mp, pe considerentul că acesta a fost atribuit tatălui petenţilor, I.I., în baza legilor fondului funciar.
S-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent în condiţiile legii speciale, petenţilor pentru construcţiile în suprafaţă de 240,93 mp în prezent demolate.
S-a constatat că despăgubirile acordate la expropriere în anul 1974 au fost în sumă de 43.169 lei.
Prin cererea înregistrată la data de 27 noiembrie 2006, reclamantul I.V., în contradictoriu cu pârâta Primăria Piteşti, a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 6993 din 6 noiembrie 2006 emisă de Primarul municipiului Piteşti.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în calitate de moştenitor al autoarei sale, S.N., i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 4500 mp, teren inclus în titlul de proprietate nr. 7465 din 20 aprilie 1993. Autorii săi au deţinut însă o suprafaţă totală de 7500 mp din care i-au fost reconstituiţi 4500 mp, 1200 mp expropriaţi, astfel încât este îndreptăţit a i se reconstitui încă 1800 mp cu titlu de proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 5960 din 22 decembrie 2006 Judecătoria Piteşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, în conformitate cu art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
Fiind astfel investit, Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 176 din 25 mai 2007 a respins ca nefondată cererea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că dispoziţia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, autorului reclamantului fiindu-i reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafaţă de teren expropriată şi solicitată prin notificare.
Prin Decizia nr. 105 A din 30 aprilie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a admis apelul formulat de reclamant, a schimbat sentinţa primei instanţe în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantului, a anulat în parte dispoziţia nr. 6993 din 6 noiembrie 2006 şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 336 mp teren, aşa cum a fost identificată în expertiză şi acordarea de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 247/2005 pentru terenul de 409 mp.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că pentru o suprafaţă de 1600 mp reclamantului i s-a reconstituit drept de proprietate conform Legii nr. 18/1991, în această suprafaţă intrând şi 307 mp ce fac parte din terenul de 1152 mp expropriat conform Decretului nr. 181/1974.
Expertiza efectuată în cauză de expertul M.L. a concluzionat că din terenul expropriat există şi o suprafaţă liberă de construcţii în suprafaţă de 336 mp (filele 116-117) ce poate fi restituită în natură, iar pentru diferenţa de 409 mp ce nu poate fi restituită în natură, reclamantul beneficiază de despăgubiri în condiţiile Legii nr. 10/2001, completată şi modificată prin Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta Primăria municipiului Piteşti, prin primar, care, deşi nu a precizat temeiul juridic, totuşi criticile formulate face posibilă încadrarea în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Invocă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Primăriei care, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, este o structură funcţională cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului.
Or, dispoziţiile art. 20 pct. 5 din Legea nr. 10/2001 prevăd că primarul, prin dispoziţie motivată, propune modul de soluţionare a notificării.
În atari condiţii, instanţa de apel a admis acţiunea faţă de o entitate fără personalitate juridică, calitate procesuală pasivă având doar primarul.
Pe fond, recurenta susţine, în esenţă, că în mod greşit s-a dispus restituirea în natură către reclamant a suprafeţei de 336 mp, în condiţiile în care aceasta este în prezent ocupată de spaţiul de joacă pentru copii ce constituie domeniu public, aşa încât, în speţă sunt incidente prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Pe de altă parte, se susţine că soluţia instanţei de restituire în natură a suprafeţei respective de teren este nelegală în condiţiile în care, prin notificare, reclamantul a cerut despăgubiri băneşti şi nu restituirea în natură, iar contestaţia a fost formulată doar de unul dintre notificatori, încălcându-se astfel principiul unanimităţii.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:
Referitor la excepţia invocată, aceasta nu poate fi primită.
Prezenta acţiune este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar raportul juridic izvorât din aplicarea acestei legi ia naştere între entitatea obligată la restituire şi persoana îndreptăţită la măsuri reparatorii.
Deşi, potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale localităţii în care funcţionează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire, prin art. 20 alin. (3) din lege.
Prin art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, completată şi modificată prin Legea nr. 247/2005, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unităţii administrativ-teritoriale, însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită şi atribuţia stabilită prin art. 67 din Legea nr. 215/2001, în sensul că emite o „dispoziţie motivată", intenţia legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluţionează notificările, în nici un caz de a stabili o „obligaţie" în nume propriu.
Drept urmare, critica pârâtei-recurente în sensul că în litigiile întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 „primăria" nu ar avea capacitate de folosinţă ci primarul, în nume propriu, este nefondată.
Recurenta mai critică Decizia pronunţată în apel în sensul că în mod greşit s-a dispus restituirea în natură a unei părţi din terenul în litigiu şi acordarea de despăgubiri pentru o altă parte, motivat de faptul că prin notificare s-au solicitat despăgubiri băneşti şi că terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură face parte din domeniul public al judeţului Argeş.
Această critică nu poate fi primită, în condiţiile în care în cazul imobilului ce cad sub incidenţa Legii nr. 10/2001, aşa cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 247/2005, există principiul prevalenţei restituirii în natură [art. 1 alin. (1), art. 7 şi art. (9)], principiu respectat de instanţa de apel prin restituirea în natură către reclamant a părţii de teren libere. Din acest punct de vedere este irelevant faptul că prin notificare reclamantul a solicitat despăgubiri, ca şi faptul apartenenţei terenului la domeniul public al judeţului Argeş.
Pe de altă parte, recurenta nu a contestat expertiza topografică efectuată în apel.
În fine, nu se poate susţine că în speţă s-ar fi încălcat principiul unanimităţii întrucât contestaţia a fost formulată doar de către un singur moştenitor.
Principiul unanimităţii nu este aplicabil în speţă, deoarece în speţă nu ne aflăm în prezenţa unei acţiuni în revendicare la finalul căreia doar reclamantul devine proprietar. Dreptul reclamantului de proprietate asupra terenului în litigiu sau asupra despăgubirilor nu era născut la data formulării contestaţiei, astfel încât să-l revendice în baza principiului unanimităţii.
Obiectul procesului este o contestaţie întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 împotriva unei dispoziţii prin care s-a respins notificarea ambilor moştenitori, iar finalitatea litigiului este anularea dispoziţiei şi admiterea notificării, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.
Drept urmare, în raport de considerentele ce preced recursul declarat în cauză se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă va fi obligată la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 105 A din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă.
Obligă pe recurenta-pârâtă la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant I.V..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1159/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8018/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
