ICCJ. Decizia nr. 8436/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 8436

Dosar nr. 8229/1/2006

Şedinţa publică din 23 octombrie 2006

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 17 martie 2005, la Tribunalul Prahova, reclamantul R.P.E. a contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dispoziţia nr. 69 din 31 ianuarie 2005 emisă de Primarul municipiului Câmpina, prin care a fost respinsă notificarea de restituire în natură a imobilului (teren în suprafaţă de 10.024 mp) situat în Câmpina, punctul Vârful Muscelului. Reclamantul a solicitat, prin acţiune, anularea dispoziţiei emise de primar şi în consecinţă restituirea în natură a imobilului, despre care a arătat că a fost preluat abuziv, fără nici un titlu valabil.

Soluţionând litigiul în primă instanţă, Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 854 din 30 septembrie 2005, a admis în parte acţiunea (contestaţia), a dispus anularea dispoziţiei nr. 69 din 31 ianuarie 2005 emisă de Primăria municipiului Câmpina şi a obligat această primărie să restituie reclamantului în natură terenul intravilan în suprafaţă de 10.000 mp, identificat prin expertiza topografică întocmită în dosar. Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea faţă de Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 50 din 29 martie 2006, a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria municipiului Câmpina împotriva sentinţei Tribunalului Prahova. Hotărând astfel, curtea de apel a reţinut că imobilul aflat în litigiu a fost preluat de la autorii reclamantului în mod abuziv, fără un temei legal şi fără un document justificativ, astfel încât reclamantul este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs Primăria municipiului Câmpina susţinând că Decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001 deoarece reclamantul nu a prezentat dovezi că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, iar, pe de altă parte, nu a fost corect făcută identificarea şi poziţionarea terenului pe vechiul amplasament.

Recursul declarat este întemeiat în sensul considerentelor ce vor fi arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a precizat datele necesare identificării terenului revendicat.

Printre actele anexate cererii de chemare în judecată se află un act de vânzare încheiat în anul 1915 (filele 15-16), care, de asemenea, nu este lămuritor pentru identificarea terenului.

Comisia internă de analiză a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei municipiului Câmpina a întocmit un referat la 25 ianuarie 2005, prin care, examinând notificarea şi actele anexate acesteia, a arătat că terenul aflat în litigiu nu poate fi identificat cu exactitate, dar amplasamentul indicat este situat în extravilanul municipiului (fila 29).

Constatând punctele de vedere ale părţilor, prima instanţă a considerat necesar să cunoască părerea unor specialişti pentru lămurirea unor împrejurări de fapt referitoare la identificarea terenului aflat în litigiu şi în consecinţă a dispus efectuarea unei expertize tehnice.

Raportul de expertiză judiciară tehnică topografică întocmit sumar de expertul D.N.M. (filele 60-62) a concluzionat că terenul de 10.000 mp se află în extravilanul municipiului Câmpina dar că reconstituirea, identificarea şi măsurarea au fost efectuate conform datelor furnizate de reclamantul contestator.

Nefiind lămurită prin expertiza făcută, prima instanţă a dispus întregirea expertizei, cerând expertului să răspundă la obiecţiunile ce au fost formulate de părţi.

Prin completarea la raportul de expertiză (filele 92-93) expertul a arătat că reclamantul nu a put identifica şi preciza amplasamentul şi limitele terenului, situaţie în care expertul a consultat vecinii şi unele persoane din zonă. Contrar celor arătate în expertiza iniţială, prin completarea la expertiză s-a apreciat că terenul se află în intravilanul municipiului Câmpina.

Raportul de expertiză a fost însuşit necritic de către prima instanţă.

Cu toate că prin apelul declarat de pârâtă a fost criticată hotărârea primei instanţe cu privire la „identificarea şi poziţionarea" terenului, instanţa de apel nu a dispus completarea probelor pentru ca situaţia de fapt să fie deplin stabilită.

Întrucât prin probele ce au fost administrate nu a fost identificat terenul aflat în litigiu, instanţa de apel trebuia să dispună completarea probelor prin efectuarea unei noi expertize tehnice topografice care să fie efectuată pe baza actelor prezentate de părţi, a hărţilor cadastrale ce au fost efectuate în zonă şi a evidenţelor existente atât la pârâtă cât şi la instituţia judeţeană de evidenţă a cadastrului.

Era, de asemenea, necesar ca, în exercitarea rolului activ, instanţa să pună în discuţia părţilor necesitatea completării probelor pentru a se stabili când a fost preluat terenul de la fostul proprietar şi situaţia proprietăţii asupra imobilului la data preluării în mod abuziv a acestuia.

Numai după completarea în acest mod a dovezilor şi apoi după examinarea, prin coroborare, a tuturor probelor administrate, instanţa era în măsură să decidă, în cunoştinţă de cauză, dacă reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în înţelesul Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul menţionat în cererea de chemare în judecată.

Recursul declarat de pârâtă fiind întemeiat urmează să fie admis şi în baza art. 313 C. proc. civ. să fie casată Decizia atacată şi să fie trimisă cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria municipiului Câmpina împotriva deciziei nr. 50 din 29 martie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 8436/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs