ICCJ. Decizia nr. 8428/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8428
Dosar nr. 2823/1/2006
Şedinţa publică din 23 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 octombrie 2002, la Tribunalul Tulcea, reclamanţii B.M., C.A. şi L.I. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice solicitând restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 2500 mp situat în Tulcea.
În cuprinsul acţiunii reclamanţii au arătat că sunt moştenitorii lui L.C., fostul proprietar al terenului care a fost preluat în mod abuziv, prin expropriere. Reclamanţii au mai arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, au trimis Primăriei Tulcea o notificare de restituire a terenului, dar li s-a comunicat că notificarea a fost comunicată D.C. F. Tulcea, în patrimoniul căreia se află imobilul, însă şi această din urmă unitate a contestat că ar deţine terenul.
La termenul de la 4 decembrie 2002, la cererea D.G.F.P. Tulcea, a fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, SC F. Tulcea.
Soluţionând litigiul în primă instanţă Tribunalul Tulcea, prin sentinţa civilă nr. 1506 din 15 iulie 2004, a respins acţiunea faţă de F. Tulcea pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi a respins, de asemenea, acţiunea împotriva Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Consiliului Local Tulcea şi Primarului Municipiului Tulcea. Hotărând astfel, tribunalul a reţinut că, pe baza probelor administrate, nu a putut fi identificată unitatea deţinătoare şi că reclamanţii nu au dovedit preluarea abuzivă a terenului.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 939/C din 15 decembrie 2005, a admis apelul declarat de reclamanţi, a casat sentinţa Tribunalului Tulcea şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal, cu motivarea că unitatea deţinătoare a imobilului este SC F. Tulcea aşa încât tribunalul trebuia să cerceteze fondul pricinii.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta F. Tulcea SC C.G. I, care a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că probele administrate nu îndreptăţesc concluzia că este deţinătoare a terenului revendicat de reclamanţi.
Recursul declarat nu este întemeiat.
Pentru identificarea terenului aflat în litigiu şi întocmirea schiţei acestuia, prima instanţă a încuviinţat, pe lângă proba cu acte, întocmirea a două expertize tehnice (filele 106, 123 şi 135-136 din dosarul primei instanţe). Examinând probele administrate, prima instanţă a hotărât că nu a fost identificată unitatea deţinătoare a imobilului.
Pe parcursul soluţionării apelului părţile au depus la dosar numeroase alte acte. De asemenea instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei noi expertize tehnice, care să examineze contractul de vânzare-cumpărare prin care a fost achiziţionat terenul şi toate actele depuse de părţi la dosar şi să întocmească o schiţă a terenului, în urma măsurătorilor efectuate.
Prin noul raport de expertiză tehnică întocmit de expertul C.C. (filele 90-05 şi 128-129 din dosarul instanţei de apel) s-a stabilit unde este situat terenul aflat în litigiu, au fost arătate vecinătăţile acestuia, au fost întocmite schiţa terenului şi planul de încadrare în zonă, cu precizarea că terenul este folosit de pârâta SC F.
Instanţa de apel fiind lămurită prin noua expertiză făcută a concluzionat, corect, că pârâta F. Tulcea este unitatea deţinătoare a terenului şi cum prima instanţă rezolvase procesul fără a intra în cercetarea fondului a dispus, conform art. 297 C. proc. civ. desfiinţarea sentinţei şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal.
Susţinerile făcute prin recurs că ultima expertiză tehnică efectuată în cauză ar fi ajuns la concluzii greşite nu sunt întemeiate, întrucât expertul a identificat imobilul după examinarea numeroaselor probe cu acte ce au fost administrate. De altfel, chiar prin recursul declarat, recurenta a recunoscut că terenul i-a fost „dat în folosinţă prin Decretul nr. 219/1965".
Decizia instanţei de apel nu cuprinde motive contradictorii şi a fost pronunţată cu aplicarea corectă a Legii nr. 10/2001, aşa încât recursul exercitat în cauză va fi respins.
Recurenta, căzând în pretenţii, va fi obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimatul-reclamant L.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta F. Tulcea SC C.G. 1 împotriva deciziei nr. 939/C din 15 decembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 3.000 RON faţă de intimatul-reclamant L.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 855/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8436/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
