ICCJ. Decizia nr. 8675/200<. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8675
Dosar nr. 8508/200
Şedinţa publică din 2 noiembrie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 152/2004, Tribunalul Prahova a respins ca prematur introdusă contestaţia formulată de numiţii M.H.M., M.S. şi M.H. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Piteşti, prin Primar.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 1209/2004 a Curţii de Apel Ploieşti, ca efect al respingerii apelurilor declarate de contestatori.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă că, în condiţiile în care, nu s-a emis nici o decizie sau dispoziţie la notificarea vizând retrocedarea mai multor imobile trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului 92/1950, nu poate fi promovată o acţiune în justiţie, conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 10/2001.
Potrivit acestor dispoziţii legale, accesul în instanţă este conferit părţii interesate abia după emiterea răspunsului la notificare, de către persoana notificată.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii M.H.M., M.S. şi M.H. care au solicitat admiterea acestuia şi trimiterea cauzei spre rejudecare ca efect al casării deciziei şi pentru nevoia soluţionării pe fond a litigiului.
În motivarea recursului au fost formulate următoarele critici deciziei atacate:
În mod greşit s-a ignorat împrejurarea că notificările vizând imobilele a căror retrocedare se solicită, au fost formulate în termenul legal.
Cei care nu au respectat termenele legii aşa după cum acestea au fost prevăzute prin art. 23 din Legea 10/2001, sunt pârâţii, în special Primăria Ploieşti, situaţie în care, nu reclamanţii, trebuiau sancţionaţi, ci pârâţii.
S-a mai invocat ca o critică a deciziei, greşita interpretare a sensului Legii nr. 10/2001 care trebuie înţeles ca având scopul rezolvării urgente a problemelor legate de restituirea imobilelor naţionalizate ori trecute în mod abuziv la stat şi nu cu scopul întârzierii soluţionării acestor aspecte.
Examinând recursul reclamanţilor prin prisma criticii formulate, se constată că acesta este fondat pentru următoarele motive:
Procedura de restituire a imobilelor potrivit Legii 10/2001, în mod cert debutează cu expedierea notificării de către persoana îndreptăţită, conform art. 21 din această lege.
În speţă, deşi nu s-a făcut nici o dovadă a existenţei şi notificării unităţii deţinătoare, Primăria recunoaşte că s-au primit aceste notificări, inclusiv prin întâmpinare la motivele de recurs. Instanţele erau însă obligate a verifica expedierea lor atât pentru a se controla respectarea procedurii de restituire, cât şi, respectarea termenelor impune de lege pentru trimiterea lor.
În condiţiile confirmării notificărilor, aceleaşi, instanţe nu puteau însă respinge acţiunea ca prematur introdusă atâta timp cât, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea 10/2001, unitatea notificată are obligaţia ca în termen de 60 de zile să răspundă la notificare.
A interpreta sensul legii ca dând posibilitatea persoanelor îndreptăţite să promoveze acţiuni în justiţie numai după emiterea răspunsului la notificare, înseamnă a lăsa la latitudinea unităţii deţinătoare sau unităţii notificate, libertatea de a răspunde într-un termen ce s-ar putea prelungi atât de mult încât, ar putea pune în pericol însuşi, dreptul la acordarea măsurilor reparatorii.
De aceea, lipsa răspunsului la notificare, va fi interpretată ca un refuz la cererea ce formează obiectul notificării, cu consecinţa admisibilităţii acţiunii în justiţie având ca obiect, obligarea unităţii deţinătoare sau a instituţiei abilitate ca, în condiţiile art. 23 din Legea 10/2001 să emită decizie (dispoziţie) motivată la notificarea primită.
Modalitatea în care trebuie să se răspundă cât şi termenul emiterii răspunsului, sunt imperative şi nu au caracter de recomandare.
De aceea, fiind îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa atât Decizia cât şi, sentinţa, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecată la prima instanţă, respectiv la Tribunal, conform art. 312 C. proc. civ.
Cu prilejul rejudecării, vor fi verificate notificările expediate şi, se va proceda la soluţionarea pe fond a litigiului cu examinarea apărărilor tuturor părţilor implicate în proces.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii M.H.M., M.S. şi M.H. împotriva deciziei nr. 1209 din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 152 din 18 februarie 2004 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, şi trimite cauza, spre rejudecare, la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9393/2016. Civil | ICCJ. Decizia nr. 861/2006. Civil → |
|---|
