ICCJ. Decizia nr. 8708/2006. Civil. Limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 8708
Dosar nr. 2271/44/2006
Şedinţa publică din 30 octombrie 2006
Constată că prin sentinţa nr. 375 din 5 aprilie 2006, Tribunalul Galaţi, secţia civilă, a admis acţiunea formulată de Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul P.C.M. şi în consecinţă, a transformat măsura suspendării dreptului de a folosi paşaportul de către pârât în măsura restrângerii dreptului acestuia la liberă circulaţie în statele membre ale Uniunii Europene, până la 30 noiembrie 2006.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut din analiza probelor administrate, că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 30 noiembrie 2005, în baza acordului de readmisie încheiat cu această ţară şi că în baza art. 14 alin. (1) lit. e) din OG nr. 65/1997 i-a fost suspendat temporar dreptul de a folosi paşaportul pentru o perioadă de 1 an, până la data de 30 noiembrie 2006.
În aplicarea dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 248/2005, măsura suspendării a fost transformată în aceea de restrângere a dreptului la libera circulaţie, apreciindu-se faţă de împrejurările concrete în care s-a produs şederea ilegală a pârâtului în străinătate şi faţă de gravitatea unei astfel de fapte care afectează prestigiul României pe plan european, că se impune aplicarea acestei sancţiuni.
Referitor la împrejurarea că pârâtului i s-a interzis accesul pe teritoriul statului italian pentru 10 ani, s-a constatat că aceasta nu este de natură să excludă măsura solicitată întrucât principiul neaplicării a două sancţiuni este incident doar în materie penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul care a susţinut că în mod greşit s-a procedat la transformarea măsurii aplicate în condiţiile art. 14 lit. e) din OG nr. 65/1997, având în vedere că printr-o adresă din 3 februarie 2006, reclamanta i-a comunicat reducerea perioadei dreptului de a folosi paşaportul, de la 1 an la 6 luni.
În plus, potrivit art. 55 lit. c) din Legea nr. 248/2005, aprecierea asupra necesităţii aplicării măsurii respective trebuie făcută în fiecare caz concret în parte, în funcţie de gravitatea faptei şi de persoana celui sancţionat.
Apelul a fost respins ca nefondat potrivit deciziei nr. 371 din 4 aprilie 2006 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
În considerentele deciziei s-a reţinut că prima instanţă a făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 38, art. 39 şi art. 55 lit. c) din Legea nr. 248/2005 şi, faţă de împrejurarea că pârâtul avea suspendat temporar dreptul de folosinţă a paşaportului pe o perioadă de 1 an, a apreciat oportună luarea măsurii de restrângere a dreptului la libera circulaţie tot până la 30 noiembrie 1996.
Hotărârea tribunalului nu conţine, astfel cum se susţine, motive contradictorii, ci constată că nu au apărut elemente noi care să scurteze perioada de restricţionare a liberei circulaţii.
În ce priveşte adresa intimatei-reclamante la care s-a făcut referire în motivele de apel, s-a constatat că prin aceasta, pârâtul a fost încunoştiinţat asupra perioadei de valabilitate a măsurii dispuse conform OG nr. 65/1997 şi că după expirarea acestei perioade, competentă să se pronunţe asupra măsurii, este instanţa de judecată.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către apelantul-pârât, care a formulat critici sub următoarele aspecte:
- În mod greşit instanţele nu au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 248/2005, având în vedere că intimata-reclamantă a considerat iniţial că se impune măsura suspendării dreptului de a folosi paşaportul doar pe o durată de 6 luni.
- Măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie nu este una imperativă ci opţională, concluzie ce se desprinde din folosirea sintagmei „poate fi dispusă".
Cum intimata-reclamantă se pronunţase deja, în sensul că se impunea suspendarea dreptului de a folosi paşaportul, înseamnă că aceasta nu mai putea solicita aplicarea unei alte sancţiuni, întrucât în această modalitate îşi infirma propria soluţie.
Prin întâmpinarea formulată, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanţa este cea care are posibilitatea de a aprecia asupra transformării sau nu a măsurii dispuse în condiţiile OG nr. 65/1997, ceea ce în speţă s-a întâmplat, potrivit hotărârilor pronunţate.
Recursul este nefondat.
În speţă, instanţele au făcut în mod corect aplicarea dispoziţiilor art. 55 alin. (1) lit. c) cu referire la art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, atunci când au apreciat că se impune transformarea măsurii de suspendare a dreptului de a folosi paşaportul în aceea a restrângerii dreptului la libera circulaţie.
Faţă de împrejurarea că pârâtul nu a invocat şi nu a demonstrat existenţa unor motive obiective care să-l fi împiedicat pe acesta să respecte regulile şederii pe teritoriul altui stat, acesta fiind returnat în ţară în baza acordului de readmisie încheiat între România şi Italia, instanţele au stabilit, în virtutea dreptului de apreciere pe care îl au conform dispoziţiilor legale menţionate anterior, că o asemenea atitudine este de natură să aducă atingere şi să afecteze prestigiul României pe plan european.
Ca atare, sancţiunea iniţială, aplicată în temeiul OG nr. 65/1997, a fost înlocuită cu una mai severă, reglementată de noul act normativ privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate (Legea nr. 248/2005).
Susţinerea recurentului potrivit căreia i s-ar fi comunicat de către Direcţia Generală de Paşapoarte că perioada de timp pentru care s-a dispus măsura iniţială, a suspendării dreptului de a folosi paşaportul, a fost redusă de la 1 an la 6 luni, este lipsită de relevanţă din punct de vedere al legalităţii soluţiei.
Astfel, potrivit art. 39 alin. (1), cu referire la art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, instanţa de judecată este cea care dispune asupra restrângerii exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate a cetăţenilor români.
Direcţia Generală de Paşapoarte are numai calitatea de a sesiza instanţa şi de a solicita aplicarea măsurii [art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005].
De aceea, adresa intimatei-reclamante prin care recurentul-pârât pretinde că i s-ar fi adus la cunoştinţă reducerea intervalului de timp (de la 1 an la 6 luni) în care urmează să fie menţinută suspendarea folosirii paşaportului, este lipsită de consecinţe asupra plenitudinii de jurisdicţie a instanţei în materie şi a dreptului acesteia de a aprecia în legătură cu măsura care se impune.
De altminteri, recurentul denaturează conţinutul adresei (fila 4, fond) întrucât ea nu conţine o înştiinţare în sensul celor arătate de acesta, ci o informare în legătură cu textul art. 55 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 248/2005 şi cu faptul că urmează să fie sesizat tribunalul care să se pronunţe în condiţiile legii.
Faţă de considerentele expuse, criticile formulate au fost constatate neîntemeiate, recursul urmând să fie respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge recursul declarat de P.C.M. împotriva deciziei nr. 171 a din 25 mai 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronuunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2006-
| ← ICCJ. Decizia nr. 1003/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 859/2006. Civil → |
|---|
