ICCJ. Decizia nr. 934/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 934
Dosar nr. 14546/3/2006
Şedinţa publică din 14 februarie 2008
Deliberând asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1352 din 23 octombrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia III-a civilă, a admis acţiunea formulată de reclamanta G.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, a anulat dispoziţia nr. 5053 din 27 decembrie 2005 şi a fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziţie, în sensul atribuirii în proprietate exclusivă, prin compensare, către reclamantă a imobilului situat în Bucureşti, în valoare de 349.902 RON, reprezentând echivalentul sumei de 99.830 Euro.
Reclamanta a fost obligată să plătească pârâtului echivalentul în lei a sumei de 34.787 Euro, reprezentând diferenţa de valoare faţă de imobilul atribuit în compensare.
A fost admisă cererea de majorare a onorariului de expertiză formulată de expertul B.N. şi a fost obligată reclamanta la plata sumei de 200 RON către expert.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 14 iulie 1954, G.A. a dobândit în proprietate imobilul situat în Bucureşti, alcătuit din suprafaţa de 187 mp teren şi o construcţie compusă din 2 corpuri de clădire, imobil preluat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 6/1984.
Reclamanta este soţia supravieţuitoare a fostului proprietar şi unica acceptantă a succesiunii acestuia şi, prin sentinţa civilă nr. 1297 din 9 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti a obligat Municipiul Bucureşti să răspundă la notificarea acesteia, prin emiterea unei oferte de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului expropriat ori prin compensare cu un alt imobil.
S-a mai reţinut că, în cauză, s-a efectuat o expertiză tehnică prin care s-a stabilit că valoarea de circulaţie a imobilului care a fost expropriat, alcătuit din teren şi construcţie, este de 98.314 dolari SUA, însă proprietarul a fost despăgubit în luna mai 1985 cu suma de 66.471 lei, care reprezenta 15.211 dolari SUA.
În speţă, sunt incidente prevederile art. 1 alin. (2) şi art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi, dată fiind diferenţa de valoare între imobilul preluat de la soţul reclamantei şi cel restituit prin compensare, reclamanta are obligaţia să plătească pârâtului echivalentul în lei a sumei de 34.787 Euro.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 164 A din 15 martie 2007, a respins apelul declarat de Primăria municipiului Bucureşti, prin primarul general, împotriva acestei sentinţe, reţinând că pe amplasamentul unde s-a aflat imobilul preluat de la soţul intimatei-reclamante, în prezent se află „Casa Poporului". Soţul reclamantei a primit despăgubiri, iar în cauză sunt incidente prevederile art. 11 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001.
Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta, conform art. 1 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către autoritatea investită cu soluţionarea notificării.
S-a mai reţinut că, potrivit noilor reglementări, unitatea obligată să soluţioneze notificarea trebuie să emită dispoziţie/decizie cu propunere de restituire prin acordarea de despăgubiri, cu arătarea cuantumului acestora şi că numai în acest fel devin aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 care fac vorbire de cuantumul final al despăgubirilor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Municipiul Bucureşti, prin primarul general şi Primăria municipiului Bucureşti.
Municipiul Bucureşti, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că imobilul situat în Bucureşti a fost preluat de stat prin Decizia de expropriere nr.6/1984 şi că „instanţa de judecată ar fi trebuit să soluţioneze cauza prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, cap. 5, art. 16", care sunt de imediată aplicare.
Potrivit acestui text, valoarea imobilului se stabileşte de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Mai arată recurentul, că solicitarea intimatei-contestatoare „de a i se repartiza un anumit spaţiu nu are nici un suport legal", iar spaţiul solicitat nu este liber, fiind închiriat unei societăţi comerciale. Atribuirea acestui spaţiu creează grave prejudicii recurentului.
Primăria municipiului Bucureşti, invocând art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a arătat că reclamanta a chemat în judecată Municipiul Bucureşti prin primarul general, sentinţa a fost pronunţată în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, apelul a fost declarat de Municipiul Bucureşti, iar instanţa de apel a soluţionat apelul cu nerespectarea formelor de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 C. proc. civ.
Deşi apelant era Municipiul Bucureşti, în citativ şi dispozitivul deciziei este înscrisă ca apelantă-pârâtă Primăria municipiului Bucureşti, care nu a fost parte în proces.
Se mai arată că, în calitate de pârâtă-apelantă a fost citată Primăria municipiului Bucureşti şi nu Municipiul Bucureşti, care a avut calitatea de apelant.
Recursurile declarate de Municipiul Bucureşti şi Primăria municipiului Bucureşti vor fi respinse, pentru considerentele la care ne vom referi în continuare.
Susţinerile recurentului Municipiul Bucureşti, prin primarul general, fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză.
Sunt de imediată aplicare toate dispoziţiile Legii nr. 247/2005 prin care a fost modificată şi completată Legea nr. 10/2001 şi nu doar cele înscrise în Titlul VII cap. 5 art. 16 invocate de recurent, iar, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, „dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului sau, după caz, entitatea investită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situaţiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptăţită".
Potrivit textului citat, atunci când restituirea în natură nu este posibilă (cum este cazul în speţă), unitatea deţinătoare sau, după caz, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia ca prin decizie/dispoziţie motivată să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii, propunerea pentru acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv putând fi făcută numai atunci când măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptăţită.
Faţă de dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 26 din Legea nr. 10/2001, cererea intimatei-contestatoare de a-i fi acordat un alt imobil în compensare are suport legal, iar susţinerea recurentului că nu era posibilă acordarea spaţiului cerut de aceasta şi că prin atribuirea acestui spaţiu i s-ar crea grave prejudicii nu a fost supusă controlului instanţei de apel, deoarece în apel nu s-a invocat imposibilitatea atribuirii în compensare a imobilului solicitat de intimata-reclamantă.
Prin urmare, această critică formulată omisso medio nu poate fi primită spre analiză.
În privinţa recursului declarat de Primăria municipiului Bucureşti, se constată că este formulat cu depăşirea termenului legal.
Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar, conform art. 103 C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În prezenta cauză, deşi Primăria municipiului Bucureşti nu a declarat apel, Decizia atacată a fost pronunţată în contradictoriu cu aceasta, iar, potrivit procesului-verbal aflat la fila 19 din dosarul instanţei de apel, Decizia a fost comunicată Primăriei municipiului Bucureşti, fiind primită de O.A.M., funcţionar însărcinat cu primirea corespondenţei, la data de 4 aprilie 2007.
Prin urmare, termenul în care Primăria municipiului Bucureşti putea declara recurs a început să curgă la data de 4 aprilie 2007 şi a expirat la data de 20 aprilie 2007.
Recurenta a declarat recurs la data de 8 noiembrie 2007, iar în declaraţia de recurs nu a arătat vreo împrejurare care a împiedicat-o să declare recursul în termenul legal.
Recursul fiind declarat cu depăşirea termenului legal, criticile formulate de această recurentă nu vor fi analizate.
De altfel, Primăria municipiului Bucureşti a formulat critici care privesc vătămarea adusă Municipiului Bucureşti (prin necitarea în proces şi nepronunţarea asupra apelului declarat de acesta), însă în recursul declarat de Municipiul Bucureşti nu s-au formulat asemenea susţineri.
Pentru considerentele expuse, ambele recursuri vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Municipiul Bucureşti prin primarul general şi Primăria municipiului Bucureşti împotriva deciziei nr. 164 A din 15 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 965/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 8862/2006. Civil → |
|---|
