ICCJ. Decizia nr. 9368/2006. Civil
| Comentarii |
|
La 24 octombrie 1996, reclamanții G.T.I. și G.D.I. au chemat în judecată pe pârâții municipiul Brașov, prin primar și RA R. Brașov, solicitând:
- să se constate că imobilul înscris în C.F. Brașov top. 218 (casă de piatră și curte de 331,20 mp) și top. 221/3 (grădină de 188,10 mp), situat în Brașov, nu a trecut în proprietatea statului, precum și nulitatea poziției nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950 și a încheierii de intabulare a Statului Român;
- restabilirea situației anterioare de C.F.
în motivarea cererii, întemeiate pe art. 1 din Legea nr. 112/1995, comb. cu art. II din Decretul nr. 92/1950, reclamanții au susținut că:
- sunt moștenitorii defunctei G.C. (casnică, decedată la 1 februarie 1983), proprietar tabular al imobilului revendicat;
- la poziția nr. 199 din lista anexă la Decretul nr. 92/1950, unde este descris același imobil, figureză însă numele defunctului G.T. (medic, decedat la 15 mai 1971), tatăl lor și soț al proprietarei tabulare;
- în carte funciară s-a menționat că Statul Român a fost intabulat conform Decretelor nr. 218/1960 și nr. 716/1966;
- prima acțiune în revendicare, promovată în anul 1992, a fost inițial admisă dar în final respinsă de Curtea Supremă de Justiție, ca urmare a unui recurs în anulare (decizia nr. 570 din 9 noiembrie 1995), pe considerentul că reparațiile pentru bunurile preluate de stat în mod abuziv se vor reglementa printr-o lege specială;
Legea nr. 112/1995, adoptată ulterior, se aplică exclusiv imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, iar părinții lor erau exceptați de la naționalizare.
La 20 mai 1997, A.L. a formulat o cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat:
- să se constate că este proprietar al apartamentului nr. 3 situat în imobilul revendicat;
- înscrierea dreptului său în cartea funciară;
- respingerea acțiunii principale.
în motivarea cererii, întemeiate pe art. 49-56 C. proc. civ., intervenienta a susținut că dreptul de proprietate al statului s-a consolidat prin uzucapiune tabulară, ca urmare a posesiei de bună credință, timp de 10 ani, a cumpărat apartamentul (în calitate de chiriaș din anul 1976) la 18 ianuarie 1997, conform Legii nr. 112/1995, iar reclamanții nu au cetățenie română și nici domiciliul în țară, astfel că nu pot beneficia de prevederile legii precizate.
La 24 februarie 1998, reclamanții și-au completat și extins acțiunea față de intervenienta A.L., solicitând:
- să se constate că sunt moștenitorii defunctei G.C. în cote egale de câte ˝ și că masa succesorală se compune din imobilele revendicate;
- să se dispună intabularea, în cartea funciară, a drepturilor cuvenite;
- să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare dintre SC R. și pârâta intervenienta, încheiat cu rea credință.
Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 10938 din 23 iunie 1998 (pronunțată în dosarul nr. 14571/1996), a respins acțiunea completată, a admis în parte cererea de intervenție, a constatat că intervenienta este proprietara apartamentului nr. 3, situat în Brașov, înscris în C.F. 676 Brașov, i-a obligat pe reclamanți să-i plătească intervenientei 304.000 lei cheltuieli de judecată și a respins restul pretențiilor.
S-a reținut că:
- imobilul revendicat a fost preluat de stat în baza decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, iar nu conform Decretului nr. 92/1950, așa cum susțin reclamanții;
- primul capăt de cerere, privitor la constatarea că imobilul nu a trecut în proprietatea statului, este inadmisibil (în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ.) dar și neîntemeiat (față de temeiul înscrierii Statului Român în cartea funciară);
- petitul referitor la constatarea nulității absolute a poziției nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950 și încheierii de in tabulare a statului este, de asemenea, neîntemeiat și, totodată, lipsit de interes;
- reclamanții nu au făcut dovada acceptării succesiunii defunctei G.C., astfel că petitul referitor la constatarea calității lor de moștenitori este nefondat;
- față de nedovedirea calității de succesor și împrejurarea că imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul defunctei, este neîntemeiată și cererea reclamanților de includere a acestui bun în masa succesorală;
- susținerile reclamanților cu privire la reaua credință manifestată de pârâți cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului ocupat de intervenientă nu au fost dovedite;
- nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute expres de art. 36 din Legea nr. 7/1996 pentru rectificarea situației de carte funciară;
- pârâta SC R. nu și-a dovedit afirmațiile că reclamanții nu ar avea cetățenia română;
- intervenientă a dobândit, prin cumpărare, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 din imobilul revendicat;
- deoarece la intabularea dreptului de proprietate se are în vedere mai întâi terenul cuprins în corpul funciar, iar intervenientă nu a prezentat actul de atribuire emis conform art. 33 din H.G. nr. 20/1996 rap. la Legea nr. 18/1991, cererea sa de înscriere în C.F. a dreptului menționat nu poate fi primită.
Tribunalul Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 596 din 11 martie 1999, a admis apelul declarat de reclamanți și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
S-a reținut că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la pârâta A.L. și a considerat greșit că petitul referitor la trecerea imobilului în proprietatea statului fără titlu este lipsit de interes.
Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 1020 din 22 septembrie 1999, a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de municipiul Brașov și a respins recursul intervenientei pârâte A.L.
S-a reținut că recurentul municipiul Brașov nu a depus taxa de timbru, deși nu beneficiază de vreo scutire în acest sens, iar tribunalul a constatat corect că prima instanță nu s-a pronunțat față de pârâta intervenientă și că petitul privitor la preluarea imobilului de către stat fără titlu nu este lipsit de interes.
La 16 august 2000, aceeași reclamanți au chemat în judecată pe pârâții municipiul Brașov, prin primar, SC R. SRL Brașov și S.V., solicitând să se constate că:
- imobilele situate în Brașov, înscrise în C.F. 676 Brașov cu nr. top. inițial 218 (casă de piatră compusă din demisol, parter și etaj, cu teren de 331,20 mp sub A+l și A+3 grădină cu nr. top. 221/1, de 188,10 mp), proprietatea defunctei G.C., au fost preluate de stat fără titlu (abuziv), în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966;
- imobilul de la A+l, cu nr. top. inițial 218 are în prezent nr. top. 218/1, compus din apartamentul nr. 1 parter, apartamentul nr. 2 parter, apartamentul nr. 3 etaj, apartamentul nr. 5 demisol, apartamentul nr. 6 demisol și garaj cu o încăpere și nr. top. nou 218/11, apartamentul nr. 4 etaj , cu teren de sub casă de 240,76 mp total înscris la A+5, cu părțile de uz comun și dreptul de servitute de trecere cu piciorul nr. top. 231/2/2/a din C.F. 22583 Brașov sub B2;
- nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 15 august 1996 privitor la apartamentul nr. 4, cu nr. top. nou 218/11 de sub A+5 etaj, compus din 4 camere, bucătărie, cămară, baie, balcon, boxă, pivniță și 21,77% din părțile comune și 52,41 mp teren, pentru fraudă la lege.
Totodată, reclamanții au solicitat restabilirea situației anterioare în cartea funciară și obligarea pârâților la predarea imobilelor, în deplină proprietate și posesie.
în motivarea cererii, care a format obiectul dosarului nr. 14109/2000 al Judecătoriei Brașov și este întemeiată pe art. 6 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992, H.G. nr. 11/1997 și art. 480,art. 1308 și art. 1310 C. civ., reclamanții au susținut că:
Sunt moștenitorii defunctei G.C., proprietar tabular al imobilelor preluate de stat în anul 1974, conform Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, după respingerea cererii de intabulare în baza Decretului nr. 92/1950 pe considerentul că în lista anexă figurează numele soțului proprietarei;
- la data preluării, etajul era construit, iar ulterior s-au mai făcut unele investiții;
- deși în cartea funciară era notat procesul de revendicare, imobilul a fost dezmembrat la solicitarea municipiului Brașov, care a vândut apoi apartamentul nr. 4 chiriașei S.V., reținând greșit că în privința acestui spațiu, situat la etaj, ar fi incidente prevederile Legii nr. 61/1990 referitoare la construcțiile realizate din fonduri de stat.
La 15 decembrie 2000, pârâta S.V. a formulat în același dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 161 din 3 noiembrie 2000 (referitor la succesiunea defuncților G.T. și G.C.), pentru lipsa obiectului determinat, cauză ilicită și fraudă la lege.
în motivarea cererii reconvenționale, întemeiate pe art. 700,art. 948,art. 966 și art. 968 C. civ., Decretul nr. 40/1953 și Legea nr. 36/1995, pârâta S.V. a susținut că:
- după decesul lui G.T. (survenit la 15 ianuarie 1971), defuncta soție G.C., lipsită de mijloace materiale de subzistență, a înstrăinat toate bunurile mobile de valoare, astfel că la propriul deces (31 ianuarie 1983), aceste bunuri nu se mai aflau în patrimoniul său și nu puteau forma obiectul dezbaterilor succesorale;
- la data eliberării certificatului contestat, dreptul de acceptare a succesiunii era de mult prescris;
- în același certificat nu este indicat expres actul prin care defuncta G.C. a renunțat la succesiune;
- succesiunea nu putea fi putea fi dezbătută în procedura necontencioasă atâta timp cât stabilirea calității de moștenitor făcea obiectul unei acțiuni injustiție.
Judecătoria Brașov a conexat cele două dosare la 19 ianuarie 2001 și apoi, prin sentința civilă nr. 9108 din 7 septembrie 2001, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov, pe considerentul că valoarea imobilului revendicat se ridică la 544.007.000 lei.
La 13 mai 2002, aceeași reclamanți au chemat în judecată pe pârâții municipiul Brașov, prin primar, SC R. SRL Brașov, Ș.A., F.P., B.S. și D.M., solicitând să se constate:
- preluarea de către stat fără titlu, abuziv, conform Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, a imobilelor situate în Brașov, înscrise în C.F. 676 Brașov cu nr. top. inițial 218 casă de piatră compusă din subsol (demisol), parter și etaj, cu teren de 331,20 mp sub A+l și cel de sub A+3 grădină cu nr. top. 221/3 de 188,10 mp, proprietatea defunctei G.C.;
- că imobilul de la A+l, cu nr. top. inițial 218, are în prezent nr. top. nou 218/1, înscris la A+4, compus din apartamentele nr. l și nr. 2 parter, apartamentul nr. 3 etaj, apartamentele nr. 5 și nr. 6 demisol, garaj cu o încăpere și nr. top. nou 218/11, înscris la A+5, apartamentul nr. 4 etaj și cu terenul de sub casă, de 240,76 mp total, cu părțile de uz comun și servitute de trecere;
- nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare intervenite între SC R. SRL Brașov și pârâtele persoane fizice.
Totodată, reclamanții au solicitat restabilirea situației anterioare în cartea funciară și obligarea pârâților la predarea imobilelor, în deplină proprietate și posesie.
în motivarea acestei acțiuni, înregistrate la Tribunalul Brașov sub nr. 2086/2002 și întemeiate pe art. 480,art. 948,art. 1308 și art. 1310 C. civ., Decretul-lege nr. 61/1990, legile nr. 85/1992, nr. 76/1994, nr. 112/1995 și nr. 213/1998, precum și H.G. nr. 11/1997, reclamanții au susținut că:
- sunt moștenitorii defunctei G.C., proprietara imobilului revendicat, care în anul 1974 a fost preluat de stat fără titlu, abuziv, în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, după o prealabilă respingere a unei cereri de intabulare, pe considerentul că în lista de naționalizare nu figura aceasta, ci soțul ei neproprietar;
- în momentul preluării imobilelor de către stat, casa era construită în întregime, inclusiv etajul la care ulterior s-au efectuat unele investiții;
- deși în cartea funciară erau notate ambele acțiuni în revendicare, SC R. SRL Brașov a vândut pârâtei D.M. apartamentul nr. 3 de la etaj, în baza Decretului-lege nr. 61/1990 și Legilor nr. 85/1992 și nr. 76/1994, după ce în prealabil a solicitat și obținut dezmembrarea imobilelor;
- terenul construit, de 240,76 mp, a fost atribuit integral apartamentului nr. 4 de la etaj în loc să fie atribuit, în cote indivize tuturor apartamentelor, proporțional suprafeței acestora.
Tribunalul Brașov, secția civilă, prin încheierea din 16 septembrie 2002, a conexat acest dosar cu dosarul nr. 5342/2001, format în urma declinării de competență a Judecătoriei Brașov și apoi, prin sentința nr. 260 din 23 iunie 2003, a respins excepțiile referitoare la lipsa calității procesuale active (invocată de pârâta S.V.) și prescripția capătului de cerere privitor la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare (invocată de pârâta SC R. SRL Brașov).
Prin aceeași sentință, tribunalul a admis, în parte, ambele acțiuni conexe, precizate și completate și a constatat:
- că reclamanții sunt moștenitorii defunctei G.C. (decedată la 1 februarie 1983), în calitate de fii, având cote egale de câte 1;
- că în masa succesorală intră imobilele înscrise în C.F. 676 Brașov, cu nr. top. inițiale 218 și 221/3;
- că imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. 676 Brașov, cu nr. top. inițiale 218 și 221/3, a trecut în proprietatea Statului Român fără titlu valabil;
- nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 21367 din 18 ianuarie 1997, nr. 15526 din 15 august 1996 și nr. 15537 din 20 august 1996, încheiate de pârâta-vânzătoare RA R. Brașov (actualmente SC R. SRL Brașov) cu pârâtele-cumpărătoare A.L., S.V. și, respectiv, D.M. (împreună cu D.A., defunctul său soț).
Totodată, tribunalul:
- a dispus rectificarea C.F. 676 Brașov, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților S.V. (înscris sub B+42) și Statul Român (înscris sub B+34, 37), revenirea la situația anterioară, conform celor de sub B+23, 25 și 29 în favoarea defunctei G.C., precum și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților, ca moștenitori în cote egale de câte 1;
- a respins capetele de cerere privitoare la obligarea pârâților la lăsarea imobilului în litigiu în deplina proprietate și posesie a reclamanților, precum și de constatare a nulității poziției nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950, identității dintre numărul top. inițial (218) și numărul top. actual (218/1) și nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Brașov cu pârâtele Ș.A. și B.S.;
- a respins cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtei F.P. (în urma admiterii excepției referitoare la lipsa calității procesuale pasive a acesteia), cererea de intervenție în interes propriu a intervenientei A.L. și cererea reconvențională a pârâtei S.V.;
- i-a obligat pe pârâții Municipiul Brașov, SC R. SRL Brașov, A.L., S.V. și D.M. să le plătească 28.853.903 lei cheltuieli de judecată reclamanților, iar pe aceștia la câte 3.000.000 lei cheltuieli de judecată pârâtelor B.S. și Ș.A.
S-a reținut că:
- reclamanții și-au dovedit calitatea procesuală activă prin certificatul de moștenitor al defunctei proprietare tabulare;
- termenul prevăzut de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin O.U.G nr. 109/2001 și nr. 145/2001, a expirat la 14 august 2002, ulterior formulării cererii de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Brașov cu foștii chiriași (13 mai 2002);
- imobilul revendicat, situat în Brașov, și înscris în C.F. 676 Brașov sub nr. top. inițial 218 (casă de piatră de 331,2 mp) și 221/3 (grădină de 188,13 mp), a aparținut defunctei G.C., mama reclamanților, decedată la 1 februarie 1983;
- mențiunea din anexa Decretului nr. 92/1950 (poziția 199) referitoare la G.T., tatăl reclamanților, nu a produs niciun fel de efecte deoarece acest act normativ nu a fost înscris în cartea funciară;
-deși proprietara tabulară G.C. a fost deposedată din anul 1950, când în buletinul clădirii apare, în calitate de chiriaș, pârâta Ș.A., statul și-a înscris dreptul de proprietate de abia în anul 1974, conform Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966;
- aceste acte normative nu constituie titluri valabile deoarece posesia statului era bazată pe violență, deci lipsită de caracter pașnic;
- pe cale de consecință, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea imobilului și, potrivit art. 34 pct. 1 din Decretul- Lege nr. 115/1938, la restabilirea situației anterioare în cartea funciară;
- pârâta A.L. a dobândit apartamentul în baza Legii nr. 112/1995 dar a fost de rea credință deoarece a încheiat contractul de vânzare-cumpărare la 18 ianuarie 1997, după notarea procesului în cartea funciară (24 octombrie 1996);
- în cazul pârâtelor S.V. și D.M., contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 76/1994 sunt lovite de nulitate absolută deoarece, potrivit ambelor expertize tehnice, etajul imobilului, unde se află apartamentele achiziționate de acestea, a fost edificat în anul 1943, iar actele normative menționate se referă la locuințe construite din fondurile statului;
- reclamanții nu au participat la procesul finalizat de Judecătoria Brașov prin sentința civilă nr. 6444 din 26 mai 1997, în care s-a constatat, între altele, că etajul a fost construit în anul 1959, ulterior preluării imobilului de către stat, astfel că această hotărâre (pronunțată la cererea pârâtei S.V.) nu le este opozabilă;
- de altfel, chiar dacă ar fi fost construit ulterior preluării imobilului de către stat, etajul ar aparține tot proprietarului, conform dreptului de accesiune înscris în art. 488 C. civ.;
- potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și Legii nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a ultimului act normativ precizat, revendicarea anumitor imobile, cum ar fi și cel în litigiu, se poate face doar în condițiile legii speciale, care derogă de la reglementarea de drept comun și are prioritate;
- așa fiind, acțiunea în constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele B.S. și Ș.A. cu SC R. SRL este lipsită de interes deoarece a fost introdusă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar notificarea formulată de reclamanți conform aceluiași act normativ (condiție obligatorie pentru obținerea de măsuri reparatorii) se referă exclusiv la imobilul grădină;
- prin constatarea nulității poziției 199 din lista anexă a Decretului nr. 92/1950, instanța și-ar încălca atribuțiile și ar depăși limitele puterii judecătorești;
- petitul referitor la pretinsa identitate între nr. top inițial și nr. top. actuale vizează constatarea unei stări de fapt și, ca atare, este contrar art. 111 C. proc. civ.;
- pârâtele S.V., A.L. și D.M. își vor redobândi calitatea de chiriaș consecutiv constatării nulității contractelor de vânzare-cumpărare, astfel că în privința lor vor deveni incidente dispozițiile referitoare la locațiune, iar pârâtele Ș.A. și B.S. ocupă imobilul în baza contractelor de vânzare-cumpărare nedesființate;
- în atare situație, cererea reclamanților, de obligare a părților adverse la lăsarea imobilului în deplină proprietate și posesie, este nefondată deoarece problema revendicării apartamentelor ocupate de pârâtele sus menționate va putea fi rezolvată doar după soluționarea irevocabilă a acestui litigiu, prin compararea titlurilor;
- în dosarul conex (nr. 2086/2002) a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F.P.;
- prin cererea de intervenție, pârâta A.L. solicită constatarea dreptului său de proprietate dar prezintă în acest sens un titlu nevalabil;
- motivele de nulitate și excepțiile invocate de pârâta S.V. prin cererea reconvențională sunt nefondate deoarece la data deschiderii succesiunii defunctei G.C. în patrimoniul acesteia exista o garnitură de mobilă, prescripția dreptului de acceptare a succesiunii și problema dezbaterii succesiunii pe cale necontencioasă puteau fi puse în discuție doar de către moștenitori, iar succesiunea defunctului G.T. nu prezintă relevanță.
Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 404 din 30 aprilie 2004, a admis apelul declarat de reclamanți și a schimbat în parte sentința, în sensul admiterii cererii privitoare la constatarea faptului că imobilul are în prezent nr. top. 218/1 și 218/11.
Totodată, curtea a menținut celelalte dispoziții ale sentinței și a respins apelurile declarate de pârâtele SC R. SRL Brașov, A.L. și S.V., obligându-le pe ultimele două apelante să plătească reclamanților 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.
S-a reținut că:
- respingerea capătului de cerere privitor la obligarea părților adverse la lăsarea bunului revendicat în deplină proprietate și liniștită posesie este corectă deoarece pârâtele S.V., A.L. și D.M. opun reclamanților titluri în baza cărora dețin spații de locuit în acel imobil;
- petitul referitor la constatarea situației juridice de carte funciară a imobilului decurge din soluționarea celorlalte capete de cerere ale acțiunii în realizare dedusă judecății și, ca atare, nu trebuie examinat prin prisma art. 111 C. proc. civ.;
- în privința apartamentelor revendicate, reclamanții nu au făcut dovada formulării unor notificări prealabile, condiție absolut necesară pentru a solicita constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele Ș.A. și B.S.;
- instanța de fond a dispus corect obligarea solidară a pârâților la plata cheltuielilor de judecată;
- reaua credință a pârâtei A.L. decurge din faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (18 ianuarie 1997), procesul era notat în cartea funciară, astfel că aceasta, cu minime diligente, avea posibilitatea să realizeze că titlul statului ar putea fi declarat nevalabil;
- deși pârâta S.V. nu are nicio culpă, apartamentul achiziționat de aceasta nu putea să fie vândut conform Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 76/1994, neîncadrându-se în categoria locuințelor construite de stat.
împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs reclamanții și pârâtele Ș.A.F., B.S., S.V. și A.L.
Recurenții reclamanți au solicitat modificarea deciziei instanței de apel, în sensul admiterii capetelor de cerere privitoare la predarea imobilului și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Brașov cu pârâtele Ș.A. și B.S.
în motivarea acestui recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7, 9-10 C. proc. civ., reclamanții au susținut că:
- potrivit art. 480 și art. 482 C. civ., art. 2-3 din Legea nr. 213/1998 și art. 2 din Legea nr. 10/2001, constatarea preluării imobilului fără titlu impune și predarea acestui bun în deplină proprietate și posesie;
- prin desființarea contractelor de vânzare-cumpărare, pârâtele S.V., A.L. și D.M. nu le mai pot opune un titlu care să justifice ocuparea spațiului, soluția instanței de apel este nemotivată și îi privează de unele prerogative ale dreptului de proprietate, iar acțiunea lor în revendicare nu poate să fie finalizată decât prin obligarea părților adverse la predarea imobilelor în litigiu;
- acțiunea în constatarea nulității absolute a contractelor de înstrăinare încheiate de pârâtele Ș.A. și B.S. este de sine stătătoare și necondiționată de existența notificării și, oricum, acțiunea în revendicare era pe rolul instanței înainte de adoptarea Legii nr. 10/2001;
- pe de altă parte, același petit este și fondat deoarece locuințele înstrăinate nu intrau sub incidența Legii nr. 112/1995, imobilul fiind preluat de stat fără titlu, atât vânzătoarea, cât și cumpărătoarele chiriașe au fost de rea credință, iar în sistemul de carte funciară buna credință nu se prezumă, ci trebuie dovedită.
Recurentele pârâte Ș.A.F. și B.S. au solicitat, de asemenea, modificarea parțială a ultimei hotărâri, în sensul respingerii apelului declarat de reclamanți.
în motivarea acestui recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele pârâte au susținut că instanța de apel a admis greșit ultimul petit deoarece:
- deși reprezintă o acțiune în constatare, acest petit se referă la existența unei situații de fapt;
- reclamanții aveau la îndemână o acțiune în realizare, respectiv acțiunea de rectificare a cărții funciare.
La rândul său, recurenta pârâtă S.V. a solicitat casarea ambelor hotărâri și, în ceea ce o privește, respingerea acțiunii.
în motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 6, 9-10 C. proc. civ., sus menționata pârâtă a susținut că:
- acțiunile în revendicare promovate de reclamanți în anii 1992 și 1996, precum și cartea funciară (la nr. top. inițial) nu conțin nicio referire la etajul construcției în litigiu;
- potrivit înscrisurilor depuse la dosar și expertizei tehnice, apartamentele de la etaj au fost preluate de I.L.L. Brașov conform H.C.M. nr. 8/1960, ca fiind construite din fondurile statului, iar valoarea investițiilor executate din aceleași fonduri (828.312.000 lei) este de aproape două ori mai mare decât valoarea structurii de rezistență (481.161.834 lei);
Aceste elemente au creat unității deținătoare și cumpărătoarei convingerea că etajul a fost construit din fondurile statului și, ca atare, se încadra în prevederile Decretului-lege nr. 61/1990;
- reclamanții nu au invocat art. 488 C. civ., deci instanțele le-au acordat mai mult decât au cerut, iar pentru a fi opozabilă vânzătorului și cumpărătorului, accesiunea trebuia constatată judecătorește înainte ca recurenta să dobândească apartamentul de la etaj;
- înscrierea dreptului de proprietate al statului, precum și a hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a constatat că etajul a fost construit ulterior preluării imobilului precede notarea acțiunii în revendicare dedusă judecății, astfel că în speță sunt operante dispozițiile art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Intervenienta pârâtă A.L. și-a întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că ambele instanțe au reținut greșit reaua sa credință deoarece:
- potrivit art. 6 din Legea nr. 213/1998, constatarea valabilității sau nevalabilității titlului de preluare a imobilelor intrate în patrimoniul statului este de competența exclusivă a instanțelor judecătorești, locatorul persoană fizică neavând posibilitatea să facă asemenea aprecieri;
- buna-credință a cumpărătorului trebuie evaluată în raport de toate condițiile înscrise în Legea nr. 112/1995;
- or, la data expirării termenului prevăzut de art. 14 din legea precizată, reclamanții nu aveau depusă o cerere de restituire în natură a imobilului și nici nu îndeplineau condițiile cerute pentru o asemenea restituire, nefiind domiciliați în țară;
- pe de altă parte, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (18 ianuarie 1997) avea cunoștință despre desființarea primei hotărâri judecătorești favorabile reclamanților și reînscrierea titlului statului în cartea funciară, iar SC R. SRL Brașov i-a înștiințat pe locatari cu privire la noua acțiune în revendicare de abia la 25 martie 1997.
De asemenea, recurenta A.L. a susținut că instanța de apel nu ar fi analizat critica sa referitoare la incidența art. 46.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003.
Criticile formulate de recurenții reclamanți cu privire la obligarea părților adverse la predarea imobilului revendicat și cererea de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Brașov cu pârâtele Ș.A. și B.S. sunt fondate deoarece:
- locatarul nu este posesor, ci un simplu detentor precar al bunului închiriat;
- drept consecință, redobândirea calității de chiriaș nu constituie, principial, un impediment legal în calea obligării pârâtelor S.V., A.L. și D.M. la predarea, către proprietarii imobilului revendicat, a spațiilor locative care au format obiectul contractelor de înstrăinare în litigiu;
- reclamanții au revendicat întregul imobil (construcție și teren), la 24 octombrie 1996, anterior adoptării Legii nr. 10/2001 (susținând, între altele, că statul 1-a preluat fără titlu) și apoi, au solicitat restituirea în natură a grădinii (prin notificare), precum și constatarea nulității absolute a 4 contracte de vânzare-cumpărare, încheiate conform Legii nr. 112/1995 de entitatea de stat care administra imobilul cu tot atâtea chiriașe, inclusiv B.S. (la 30 septembrie 1996) și Ș.A. (la 15 octombrie 1996), pe considerentul că, în raport de modul de preluare, bunul revendicat nu putea fi înstrăinat;
- la data promovării acțiunii în revendicare, contractele celor două chiriașe menționate nu erau intabulate, iar spațiile locative vândute acestora nu se mai aflau, din momentul înstrăinării, în detenția entității abilitate cu soluționarea notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001;
- art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că persoanele care la data intrării în vigoare a legii precizate aveau pe rolul instanțelor judecătorești acțiuni în revendicare formulate anterior, pot opta pentru continuarea judecății potrivit dreptului comun, nefiind așadar obligate să notifice fostei entități deținătoare restituirea în natură a imobilului revendicat;
- din textul enunțat rezultă că solicitările de constatare a nulității contractelor încheiate conform Legii nr. 112/1995, introduse ulterior apariției Legii nr. 10/2001 de titularii unor acțiuni în revendicare aflate în curs de soluționare potrivit dreptului comun, trebuie să fie analizate chiar și în lipsa notificării de restituire în natură.
Ultima critică formulată de reclamanți nu poate fi însă examinată deoarece instanțele de fond și apel nu au intrat în cercetarea capătului de cerere privitor la constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele B.S. și Ș.A.
Este fondat și recursul declarat de pârâtele Ș.A.F. și B.S. deoarece solicitarea reclamanților privitoare la constatarea identității unor numere top. din cartea funciară constituie un capăt de cerere distinct și se referă la o situație de fapt, iar nu la existența sau inexistența vreunui drept, așa cum prevede art. 111C. proc. civ.
Recursul declarat de pârâta S.V. este de asemenea fondat, în sensul celor ce urmează:
- probele administrate în cauză sunt contradictorii cu privire la etajul I, unde se află apartamentul cumpărat de recurentă, concluziile celor două expertize tehnice (însușite de instanțele de fond și apel) fiind contrazise de înscrisurile de la filele 46-48 și 158 din dosarul nr. 5342/2001 al Tribunalului Brașov, potrivit cărora structura menționată ar fi fost edificată cu fonduri de stat, ulterior preluării în fapt a imobilului revendicat;
- aceste înscrisuri se coroborează cu sentința civilă nr. 6444 din 26 mai 1997 a Judecătoriei Brașov având ca obiect pretenții referitoare tot la etajul I, formulate de S.V., la o dată neprecizată, împotriva municipiului Brașov și SC R. SRL Brașov.;
- este însă cert că etajul I nu a fost înscris în cartea funciară odată cu subsolul și parterul imobilului, fiind edificat ulterior restului construcției, astfel că în privința acestei structuri erau operante prevederile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938, reproduse asemănător de art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 7/1996;
- în atare situație, pentru corecta soluționare a cauzei trebuia stabilită data înscrierii etajului I al imobilului în cartea funciară deoarece această înscriere, dacă era ulterioară preluării în fapt a imobilului dar preceda înstrăinarea apartamentelor situate la nivelul menționat, confirma indirect susținerile recurentei, iar în caz contrar, afecta evident validitatea contractelor de vânzare-cumpărare.
în sfârșit, este fondat și recursul declarat de intervenienta pârâtă A.L. deoarece instanța de apel a înlăturat susținerile acesteia referitoare la buna sa credință fără să-i analize și critica bazată pe incidența art. 46.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H. G. nr. 498/2003.
Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) și (3) și art. 314 C. proc. civ., toate recursurile analizate au fost admise și s-au casat ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10293/2006. Civil | ICCJ. Decizia nr. 9265/2006. Civil → |
|---|
