ICCJ. Decizia nr. 981/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 981.

Dosar nr. 798/57/2006

Şedinţa publică din 28 noiembrie 2006

Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 19 noiembrie 2001 reclamantul A.I.G. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea actelor juridice de înstrăinare în cadrul procesului de privatizare a imobilului teren înscris în C.F. Cîmpeni în suprafaţă de 2700 mp şi a imobilului teren înscris în C.F. în suprafaţă de 5104 mp.

În motivarea cererii s-a arătat că prin două notificări reclamantul a solicitat pârâtei să-l pună în posesia imobilelor menţionate, fiind unic moştenitor al lui A.I., fostul proprietar tabular.

După mai multe declinări de competenţă, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat regulatorul de competenţă nr. 54 din 20 martie 2002, prin care a stabilit că pricina este de competenţa Tribunalului Alba, secţia civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 16 din 14 ianuarie 2003 Tribunalul Alba, secţia civilă, şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ. Pentru a nesocoti hotărârea prin care a fost stabilită competenţa în favoarea sa, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa civilă nr. 108 din 9 aprilie 2003 prin care a respins acţiunea ca nefondată.

Această sentinţă a fost casată prin Decizia nr. 2049 din 21 mai 2004 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, care a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.

După casarea cu trimitere, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Alba, secţia civilă, motivându-şi soluţia pe sentinţa 54/2002 prin care s-a stabilit, în urma conflictului de competenţă, că pricina trebuie să fie judecată la Tribunalul Alba.

Tribunalul Alba, secţia civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1428 din 5 octombrie 2005 prin care a respins acţiunea ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001, prima instanţă a reţinut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis în favoarea pârâtei cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Prin sentinţa civilă nr. 351/1999 a Judecătoriei Cîmpeni, rămasă irevocabilă, s-a statuat cu putere de lucru judecat că terenul înscris în C.F. Cîmpeni a fost preluat cu titlu valabil de stat.

Reclamantul nu a administrat nicio probă din care să rezulte reaua-credinţă a pârâtei la momentul încheierii actului de înstrăinare contestat.

Prin Decizia civilă nr. 193 A din 8 iunie 2006, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe.

În considerentele hotărârii sale, instanţa de apel a arătat că prin cererea introductivă de instanţă reclamantul a invocat drept temei al nulităţii reaua-credinţă a pârâtei. Prin precizarea de acţiune ulterioară nu a motivat de ce s-ar impune constatarea nulităţii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ceea ce înseamnă că s-a menţinut critica pe temeiul relei credinţe. În absenţa unor critici de nelegalitate care să atragă nulitatea actului de proprietate atacat, prima instanţă a soluţionat corect acţiunea prin respingerea sa, deoarece numai încălcarea unor texte de lege imperative ar putea atrage sancţiunea nulităţii.

De altfel, art. 46 din Legea nr. 10/2001 dă posibilitatea de cenzurare pe considerentul de rea-credinţă numai pentru actele de înstrăinare efectuate în procesul de privatizare, nu şi pentru actele de constituire a dreptului de proprietate asupra terenului aflat în administrarea societăţilor comerciale, astfel că cererea de constatare a nulităţii certificatului de atestare pe motiv de rea-credinţă este inadmisibilă.

În ceea ce priveşte certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 2237/1985, părţile s-au judecat şi pentru anulabilitate, acţiunea reclamantului fiind respinsă irevocabil.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs critica vizând, în esenţă, următoarele aspecte:

1. Nu a fost respectată Decizia nr. 2049 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a casat hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Trimiţându-se dosarul Tribunalului Alba au fost încălcate prevederile art. 315 C. proc. civ., ceea ce constituie motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ.;

2. Este necesară administrarea de probe noi.

Instanţa de apel a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile, şi, deşi încheierea prin care s-a încuviinţat proba este interlocutorie, la termenul din 20 aprilie 2004 instanţa a revenit în mod nelegal asupra probei. Hotărârea trebuie casată în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ.;

3.Soluţia dată asupra cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate este nelegală.

Prin art. 46 legiuitorul a avut în vedere în sens larg actele de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, deci inclusiv certificatele de atestare a dreptului de proprietate.

Faţă de dispoziţiile art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat dedusă din hotărârea pronunţată într-un litigiu anterior.

Prin întâmpinări, A.V.A.S. şi SC M. SA au solicitat respingerea recursului.

Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate şi în raport de dovezile administrate în celelalte etape procesuale, Înalta Curte a reţinut următoarele:

1. Critica privitoare la nerespectarea hotărârii instanţei de recurs, care a casat cu trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Alba Iulia –Secţia comercială şi de contencios administrativ, nu este întemeiată.

Într-adevăr, cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, a pronunţat sentinţa nr. 214/2004 prin care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Alba.

Nelegalitatea acestei hotărâri trebuia invocată prin intermediul recursului, în termen de 5 zile de la data pronunţării. Întrucât reclamantul nu a exercitat recurs, această hotărâre a rămas irevocabilă iar soluţia pe care o cuprinde nu mai poate fi analizată în cuprinsul căii de atac împotriva unei alte hotărâri.

Ca atare, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu este întemeiat;

2. Încheierea prin care se încuviinţează probele, indiferent dacă părţile se opun sau nu la administrarea acestora, nu este interlocutorie, ci preparatorie.

Ca atare, instanţa nu este legată de această încheiere, astfel încât dacă administrarea unei dovezi nu mai este necesară, se poate reveni asupra probei.

Obiectul cererii cu care reclamantul a învestit instanţa este constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice de înstrăinare, constatarea nulităţii absolute parţiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 2237/1995 şi constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului subsecvent de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni încheiat între FPS şi pârâtă.

Faţă de acest obiect, efectuarea expertizei cu obiectivele indicate în cererea de apel, nu constituie o probă concludentă, pentru că nu poate servi la soluţionarea cauzei.

Drept urmare, încheierea din 20 aprilie 2006 prin care s-a revenit asupra probei, este legală, neputând fi casată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;

3. Este întemeiată critica privitoare la modul în care a fost „analizat" fondul raportului juridic litigios.

Instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pe două argumente: art. 46 din Legea nr. 10/2001 oferă numai posibilitatea anulării actelor de înstrăinare efectuate în procesul de privatizare, nu şi a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate; în ceea ce priveşte certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 2237/1995, între părţi a mai existat un litigiu, pierdut irevocabil de către reclamant.

Soluţia instanţei de apel este dată cu încălcarea prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 conform cărora, persoanele îndreptăţite, precum şi persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, acţiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizaţii cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluţiilor pronunţate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condiţiile prezentei legi.

Pe de altă parte, prin precizarea de acţiune reclamantul a solicitat şi anularea unui contract de vânzare-cumpărare de acţiuni. Or, instanţele de fond nu s-au pronunţat asupra acestuia.

În aceste condiţii, nu se poate considera că a fost cercetat fondul dedus judecăţii.

În temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., se impune casarea hotărârii date în apel şi în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Alba, secţia civilă, pentru a se administra dovezi din care să rezulte dacă terenurile în litigiu au fost preluate cu sau fără titlu valabil, şi în raport de aceasta, dacă actele juridice contestate de reclamant au fost emise cu respectarea cerinţelor legii materiale sub imperiul căreia au fost încheiate.

PENTRU ACESTE MOTIV.

ÎN NUMELE LEGI.

DECIDE.

Admite recursul declarat de reclamantul A.I.G. împotriva deciziei civile nr. 193 A din 8 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi în consecinţă:

Casează Decizia şi admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 1428 din 5 octombrie 2005, pronunţată de Tribunalul Alba, secţia civilă.

Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 981/2006. Civil. Legea 10/2001. Recurs